Piesă cu corp sfericl bombat, cu gât profilat, cu gât și gură îngustă, bilobată, cu cior. Din pântecul vasului pornește o toartă tubulară cu orificiu pronunțat pentru băut (cu țâță), care se unește cu vasul sub buza acestuia. Fața exterioară a ulciorului este angobată cu un strat de humă albă, peste care este pictat decorul, cu pensula și cu cornul, astfel: pe partea superioară a vasului, între două grupări de linii concentrice apare o bandă decorată cu motiv floral (o floare rotundă cu multe petale) alternând cu motivul fitomorf caracteristic centrului: frunze alungite, de culoare verde. Pe cant, delimitată de banda decorativă de pe burta vasului de către două linii concentrice, realizate drept și în valuri, este dispusă o bandă decorativă mai îngustă, cu motiv floral și motiv fitomorf delimitat de gât de un brâu colorat. Sub buza bilobată sunt realizate o serie de linii oblice paralele pictate, care continuă pe toată suprafața torții. Fundul vasului este marcat cu o bandă lată orizontală, pictată. Cromatica: alb, maro, verde. Vasul este acoperit cu un strat de smalț transparent.
From the collection of Ethnographical Museum of Transylvania