Farfurie adâncă, de tip castron, cu corp tronconic și buza dreaptă, cu muchia buzei răsfrântă spre exterior. Piesa este acoperită pe suprafața interioară cu un strat de angobă albă, peste care este realizat, prin sgrafitare în pasta de angobă și prin pictare cu cornul și cu pensula, decorul format din motive vegetale și geometrice, dispuse astfel: fundul farfuriei este decorat cu cercuri concentrice de culoare maro, pictate cu cornul și trase cu găițoiul, iar peretele farfuriei cu un șir continuu de frunze duble de culoare verde și galben, realizate cu contur sgrafitat și înșiruite de-a lungul unei linii circulare sgrafitate. La baza buzei se găsește o bandă decorativă circulară, formată din linii de culoare maro-închis, trase cu găițoiul. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, verde, maro-închis, galben.
1850
From the collection of Ethnographical Museum of Transylvania