Farfurie de tip platou, cu muchia buzei concavă spre interior, aplatizată și ondulată. Este acoperită pe suprafața interioară cu un strat de pigment verde pe bază de smalț, peste care este pictat cu pensula decorul format din motive florale și vegetale: patru flori dispuse în formă de cruce (două flori albe, una de culoare galben-ocru și una roșie-cărămiziu), intercalate cu câte un grup de frunze de culoare galben-ocru și linii curbe paralele de culoare maro-închis. În centru este înscris anul fabricării piesei. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, verde, maro-închis, roșu-cărămiziu, galben-ocru.
1850
From the collection of Ethnographical Museum of Transylvania