Farfurie semi-adâncă, cu buza dreaptă, evazată și muchia buzei ușor ondulată (cu mici impresiuni sub forma unor alveole); este angobată pe suprafața interioară cu un strat de humă albă, peste care este pictat cu cornul decorul monocromatic format din motive vegetale și florale stilizate: registrul decorativ central de pe fundul farfuriei conține o floare cu petale rotunde și cu două tipuri de frunze: două frunze ovale, cu linii orizontale în interior și două frunze formate din linii mici dispuse în formă de V (sub formă de crenguță de brad). Registrul decorativ marginal de pe buza farfuriei conține trei motive, aproximativ identice, formate din elemente vegetale, greu de identificat, separate de câte o linie oblică șerpuită. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, albastru.
1850
From the collection of Ethnographical Museum of Transylvania