Farfurie mare, de formă aplatizată, cu buza răsfrântă. Decorul, dispus pe un fond alb-lăptos, fin realizat prin pictare cu pensula, este format din motive florale și vegetale stilizate, dispuse într-un registru central, pe fundul farfuriei (format din două flori, una galbenă și cealaltă verde-turcoaz, cu petale alungite, împreună cu frunze și elemente vegetale de culoare maro-brun, cu accente albastre) și pe buza farfuriei, unde regăsim trei grupuri de motive formate din același tip de flori ca cele din registrul central, dar de dimensiuni mai mici, grupuri separate de câte un mic motiv vegetal de culoare maro. Cromatica: alb, verde-turcoaz, maro-brun, albastru, galben-ocru.
Unknown