Icoana este pictată "în oglindă", suportul de glajă(sticlă manufacturată) servind drept suport și protecție a stratului pictural. Tema "Duminica Floriilor",(Intrarea în Ierusalim) este tratată într-o manieră simplificată, mai originală: Isus Hristos, călare pe asin alb este reprezentat în colțul din stânga jos, binecuvântînd cu mâna stângă. Este întâmpinat de doar două personaje( cu ramuri de finic schițate în mână), simbolizând pe cei care l-au întâmpinat la intrarea în Ierusalim. Veșmintele sunt simple, în aceeași culoare, roșu și verde.Cei care îl întâmpină au pe cap cușme înalte, întreaga scenă căpătând o nuanță locală. Câmpul este de culoare închisă, decorat pe latura superioară cu semicercuri albe. Desenul este simplu, naiv, dinamic, compoziția echilibrată, la fel și cromatica. Rama este vopsită cu un lac negru.Icoana exfoliată.
From the collection of "Dimitrie Gusti" National Village Museum