Scena Coborârii de pe cruce sau Punerea în mormânt, Plângerea Domnului, se regăsește și pe epitafurile pictate din biserici(picturi pe pânză înfățișând înroparea lui Isus. Acesta se păstrează în altar , în Vinerea Mare, sau vinerea Prohodului fiind așezat pe masa pe sub care trec credincioșii(numită aer), apoi se înconjoară cu el biserica de trei ori iar în final se intră în biserică pe sub acest epitaf, în semn de participare simbolică la îngroparea Domnului) Scena este redată pe orizontală. Prohodul Domnului este redat conform erminiei, aici cu un număr redus de personaje. Isus Hristos, coborât de pe cruce, deasupra peitri mormântului, așezat pe giulgiul susținut de Iosif din Amariteea și Nicodim, ambii în vârstă. Iisus are ochii închiși, mâinile împreunate pe piept, în jurul capului nimb iradiant, influență apuseană. Central, lângă trupul lui Iisus, Fecioara Maria frângându-și mâinile și privind către Fiul ei. Înveșmântată cu maforion cernit și stola brun roșcat. Nimb simplu. În spatele ei , crucea răstignirii, în dreapta evanghelistul Ioan, în stânga Maria Magdalena și Maria lui Nicodim. Doi îngeri înaripați(posibil arhangheli, inscripțiile nu se disting. Concentrarea converge către Iisus, către care privesc și sunt aplecați cu toții. Aureolele redate la o anunită distanță de capul personajelor, sunt inspirate din pictura apuseană. Drapajul veșmintelor realizat cu măiestrie, urmărind anatomia corpului. Fondul brun roșcat, nuanță mai deschisă decât chenarul lat pe care este trecută cu majuscule albe, pe trei laturi, inscripția "Mormânt nou s-a deschis pentru trupul tău preacurat împăratul împăraților" Latura de jos cu stratul pictural deteriorat a fost pictat ulterior într-o nuanță de verde închis.
anonim