Scena Cinei celei de Taină se desfășoară într-un interior sugerat de elemente arhitectonice, coloane și șase arcade alternativ-cromatic pictate. În centrul icoanei este Mântuitorul Iisus Hristos binecuvântând mâncarea, la masă, alături de ucenici și apostoli. Cu brațul stâng îl ține lipit de piept pe Ioan cel iubit, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Teologul. Pe masă sunt așezate un potir pentru vin și tacâmuri și farfurioare mici și pâinici rotunde. Personajele au chipurile expresive, veșmintele personajelor și faldurile feței de masă, cât și draperiile sunt pictate cu măiestrie de pictor. Veșmintele sunt roșii, albastre, vernil și bej, cu liniuțe albe discrete. Cromatica este armonioasă și echilibrată, pornindu-se gradual dinspre exterior înspre interior, de la albastru spre roșu, ajungându-se la albul luminos al mesei celor dăruite. Compoziția este încadrată elemente de arhitectură, draperii, coloane, creându-se, astfel, intimitatea Cinei celei de Taină. Totul este concentric, strângându-se în jurul Potirului. De remarcat este alternanța romboidală din registrul inferior, policromatică. În registrul superior, sunt coloanele și arcadele policrome. Iuda Iscarioteanul este în partea stângă a mesei și se remarcă în mâna lui punga cu cei 30 de arginți, simbolul trădării și vicleniei. Pictura este specifică Țării Făgărașului și datorită compoziției echilibrate, simetrice și circulare. Icoana este pictată de Savu Moga, din Arpașu de Sus, Țara Făgărașului. Inscripția în chirilică se traduce ICXC Iisus Hristos Cina cea de Taină. Cromatica armonioasă este o caracteristică a icoanelor lui Savu Moga: roșu, albastru, vernil, gri, brun, alb, negru. Întreaga narațiune iconografică este încadrată într-un chenar geometrizant, ca de carte veche, asemenea unei dantelării cu colțișori.
From the collection of ASTRA National Museum Complex