Browse by color
Brown Wall Art & Prints
78,241–78,288 of 113,407 brown works · most celebrated first
Vicontele d' Argesson
Icoană pictată pe sticlă reprezentând pe Sf. Constantin și Elena, față, în picioare, sub brațele unei cruci. Fețele sunt realizate cu nasuri groase, pleoape și sprâncene paralele, iar faldurii veșmintelor sunt convenționale. În colorit predomină roșul, care se regăsește în hainele sfinților, în chenarul crucii și în fundalul din partea inferioară. Crucea este pictată cu auriu, la fel ca nimburile sfinților. Întreg spațiul de fond și crucea sunt acoperite cu grupuri de trei liniuțe. Rama este de lemn, probabil cea originală.
Octombrie la Calica
Icoana relatează Nașterea Maicii Domnului - Nașterea Precestei. Arhanghelul Gavriil, aducătorul BunelorVestiri, a binevestit lui Ioachim și Anei zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zicând către maica cea neroditoare: "Ano, Ano, vei naște pe fiica cea prea binecuvântatăși se va chema numele ei Maria". În dreapta icoanei, Sfânta Ana o ține în brațe pe Prunca Maria, în partea opusă ei, la masă, este Sfântul Ioachim, cu părul lung și barba lungă încărunțită de nerodire îndelungată și multă așteptare. Între cei doi părinți este o fecioară, ajutor în casa Sfinților Părinți Ioachim și Ana, dar care poate fi interpretată și ca prezența Sfântului Arhanghel Gavriil, aducătorul Veștilor îmbucurătoare. Îngerul Gavriil are deobicei o atitudine serafică, mai efeminată, delicată. Veșmintele sunt din combinații cromatice de brun-cafeniu cu verde-absint-turcoaz și gri-petrol. Întreaga tematică iconografică este foarte intimă, în mijlocul unei mese de interior, arătându-se astfel curățenia sufletească și căldura căminului, în care s-a născut și crescut PreaCurata Fecioară Maria, cunoscută în popor Precista. Icoana este de Valea Sebeșului, din Laz. Are un chenar decorativ geometrizant, format din volutele și drapajele unei draperii, atât ascunzătoare, cât și dezvăluitoare. Cromatica este armonioasă și distinsă, asemenea tuturor icoanelor din Alba: verde absint, turcoaz, brun-cafeniu, gri petrol, alb, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Nașterea Sfintei Preciste.
Moise Groza
Teeriä puunlatvassa
Peisaj cu case
Dante ja Vergilius manalassa, kopio Eugene Delacroixin mukaan
Alppijärvi Baijerissa
Iarna (Serele de flori iarna)
Akkunan ääressä
Ombrée
Tirolilaistyttö
Autoportret
Peisaj dunărean
Painting, Archaeological Fruit,
Maksim Gorkin muotokuva
Nainen rannalla
Liam
Portrait of a Man
Trætop
Composition avec brins et guirlandes de fleurs encadrant une plume de paon, projets de broderies de gilet, XVIIIème siècle
Peisaj din sudul Franței
Nud pe plajă
Arlechin și spaniolă
Brădet
Maternitate
Portret de femeie
Personaj citind o scrisoare
Neiti Barbara Lagerborgin muotokuva
Omakuva
Portretul Academicianului Gala Galaction
Brita Elisabet Gyllenspetz
Dealuri
Varjo muurilla II (Vihreä penkki)
Peisaj la Posada
Portrait of a Man
Cusând
Femeie spălând rufe
Sfântul Ierarh Nicolae cu Sfinți pe chenar
Vedere din Paris
Landscape: Galatsi
Familie de tătari
Haminalahti, emäntä polulla
Peisaj băimărean
Winter landscape
Sammon puolustus
Periferie C.F.R. - Iași