Artwork

În cazul fraților Grecu există indicii că lucrau deseori fără tipar, desenul fiind executat liber. Sfinții Împărați Constantin și Elena, de o parte și de alta a crucii pe care a fost răstignit Iisus, cruce găsită de Împărăteasa Elena la Ierusalim. Crucea(culoare roșie, punctată cu alb), axul de simetrie al compoziției, are brațele trilobate, iar la întretăierea brațelor, ochiul lui Dumnezeu. Cei doi sfinți 1/1, tineri, conform erminiilor, au coroane pe cap și sceptru(împăratul Constantin), mama sa o ramură verde în mâna liberă. Veșmintele în culorile complementare, roșu(semnificând puterea, forța), și verde(blândețe, comtemplație, bucurie) elegant drapate cu alb. Crucea de Câmpul icoanei, albastru ultramarin, decorat cu motive astrale (steluțe albe). Partea inferioară -alternanță de benzi ocru și brun roșcat, ca niște valuri de pământ. Chenar pe trei laturi, benzi oblice în culori alternante(galben și verde), marcate de linii albe, care dau impresia de mișcare. Rama profilată, culoare roșcată . Este decorată cu căte trei șiruri de linii vălurite pe fiecare latură.Foiță de aur la aureole, veșminte, chenare, triunghiul central, sceptru și ramură.

În cazul fraților Grecu există indicii că lucrau deseori fără tipar, desenul fiind executat liber. Sfinții Împărați Constantin și Elena, de o parte și de alta a crucii pe care a fost răstignit Iisus, cruce găsită de Împărăteasa Elena la Ierusalim. Crucea(culoare roșie, punctată cu alb), axul de simetrie al compoziției, are brațele trilobate, iar la întretăierea brațelor, ochiul lui Dumnezeu. Cei doi sfinți 1/1, tineri, conform erminiilor, au coroane pe cap și sceptru(împăratul Constantin), mama sa o ramură verde în mâna liberă. Veșmintele în culorile complementare, roșu(semnificând puterea, forța), și verde(blândețe, comtemplație, bucurie) elegant drapate cu alb. Crucea de Câmpul icoanei, albastru ultramarin, decorat cu motive astrale (steluțe albe). Partea inferioară -alternanță de benzi ocru și brun roșcat, ca niște valuri de pământ. Chenar pe trei laturi, benzi oblice în culori alternante(galben și verde), marcate de linii albe, care dau impresia de mișcare. Rama profilată, culoare roșcată . Este decorată cu căte trei șiruri de linii vălurite pe fiecare latură.Foiță de aur la aureole, veșminte, chenare, triunghiul central, sceptru și ramură., by Frații Grecu, 1850
În cazul fraților Grecu există indicii că lucrau deseori fără tipar, desenul fiind executat liber. Sfinții Împărați Constantin și Elena, de o parte și de alta a crucii pe care a fost răstignit Iisus, cruce găsită de Împărăteasa Elena la Ierusalim. Crucea(culoare roșie, punctată cu alb), axul de simetrie al compoziției, are brațele trilobate, iar la întretăierea brațelor, ochiul lui Dumnezeu. Cei doi sfinți 1/1, tineri, conform erminiilor, au coroane pe cap și sceptru(împăratul Constantin), mama sa o ramură verde în mâna liberă. Veșmintele în culorile complementare, roșu(semnificând puterea, forța), și verde(blândețe, comtemplație, bucurie) elegant drapate cu alb. Crucea de Câmpul icoanei, albastru ultramarin, decorat cu motive astrale (steluțe albe). Partea inferioară -alternanță de benzi ocru și brun roșcat, ca niște valuri de pământ. Chenar pe trei laturi, benzi oblice în culori alternante(galben și verde), marcate de linii albe, care dau impresia de mișcare. Rama profilată, culoare roșcată . Este decorată cu căte trei șiruri de linii vălurite pe fiecare latură.Foiță de aur la aureole, veșminte, chenare, triunghiul central, sceptru și ramură., by Frații Grecu, 1850

În cazul fraților Grecu există indicii că lucrau deseori fără tipar, desenul fiind executat liber. Sfinții Împărați Constantin și Elena, de o parte și de alta a crucii pe care a fost răstignit Iisus, cruce găsită de Împărăteasa Elena la Ierusalim. Crucea(culoare roșie, punctată cu alb), axul de simetrie al compoziției, are brațele trilobate, iar la întretăierea brațelor, ochiul lui Dumnezeu. Cei doi sfinți 1/1, tineri, conform erminiilor, au coroane pe cap și sceptru(împăratul Constantin), mama sa o ramură verde în mâna liberă. Veșmintele în culorile complementare, roșu(semnificând puterea, forța), și verde(blândețe, comtemplație, bucurie) elegant drapate cu alb. Crucea de Câmpul icoanei, albastru ultramarin, decorat cu motive astrale (steluțe albe). Partea inferioară -alternanță de benzi ocru și brun roșcat, ca niște valuri de pământ. Chenar pe trei laturi, benzi oblice în culori alternante(galben și verde), marcate de linii albe, care dau impresia de mișcare. Rama profilată, culoare roșcată . Este decorată cu căte trei șiruri de linii vălurite pe fiecare latură.Foiță de aur la aureole, veșminte, chenare, triunghiul central, sceptru și ramură. is a drawing by Frații Grecu. It dates from 1850 and is held in the collection of the "Dimitrie Gusti" National Village Museum.

About this work

Overview

This icon, created by Frații Grecu around 1850, depicts Saints Constantine and Helena flanking a cross. It is a work on wood panels, now housed at the Museum of Ethnography.

Subject & Meaning

The composition centers on a red cross with white dots, symbolizing the True Cross discovered by Empress Helena. The two youthful saints, Constantine and Helena, wear crowns and hold symbols of power, embodying imperial authority and piety.

Technique & Style

The icon features freehand drawing, characteristic of the Grecu brothers' work. Gold leaf is applied to various elements, including halos and garments. The color palette includes complementary hues, such as red and green, signifying power and contemplation.

History & Provenance

Attributed to Frații Grecu, the icon dates to around 1850. It is currently held at the Museum of Ethnography, where it is preserved as a significant example of their artistic output.

Icoana este pictată pe dosul unei bucăți de sticlă de formă dreptunghiulară în ax vertical. Sfântul mare Ierarh Nicoale, 3/4, în veșminte de arhierești, redat frontal, cu mitră înaltă, bipartită pe cap, ține Evanghelia în stângă iar cu mâna dreaptă binecuvintează.Barba căruntă, ondulată, scurtă, părul lung, negru, lăsat pe umeri. Ochii, negri, înguști, asimetrici, gura roșie.În jurul capului aureolă galbenă cu motiv fitomorf. Înveșmântat cu un sacos roșu cu linii de fald albe, galon aurit decorat cu motiv fitomorf, stihar alb cu albastru și linii de fald albe, roșii, bleu. Epitrahilul, veșmântul liturgic cel mai important este verde, lung, chenar auriu punctat pe margini, steluțe negre. Relieful - succesiune de benzi late de culoare roșie, bleumarin și verde, brăzdate de linii subțiri, roșii și albe. Sfântul este încadrat de un portal semicircular, cu marginea ondulată, fond bleumarin, jos elemente arhitecturale schematizate. Lateral și superior un chenar dublu din semicercuri în culori alternante roșu, ocru, verde, bleumarin. Restul câmpului este de culoare verde deschis cu elemente fitomorfe. Desenul este îngrijit, dar prezintă asimetrii, stângăcii, disproporții. Paleta cromatică bogată, culorile intense. Țăranii îl țineau pe sfântul Nicolae "aducător de noroc, apărător de boli, apărător de vărsat și de lovituri" Rama îngustă, realizată din patru șipci îmbinate oblic, decorată cu un motiv vălurit, dispus longitudinal. Dos-scânduri de brad, dispuse vertical și fixate în cuie metalice.
Icoana este pictată pe dosul unei bucăți de sticlă de formă dreptunghiulară în ax vertical. Sfântul mare Ierarh Nicoale, 3/4, în veșminte de arhierești, redat frontal, cu mitră înaltă, bipartită pe cap, ține Evanghelia în stângă iar cu mâna dreaptă binecuvintează.Barba căruntă, ondulată, scurtă, părul lung, negru, lăsat pe umeri. Ochii, negri, înguști, asimetrici, gura roșie.În jurul capului aureolă galbenă cu motiv fitomorf. Înveșmântat cu un sacos roșu cu linii de fald albe, galon aurit decorat cu motiv fitomorf, stihar alb cu albastru și linii de fald albe, roșii, bleu. Epitrahilul, veșmântul liturgic cel mai important este verde, lung, chenar auriu punctat pe margini, steluțe negre. Relieful - succesiune de benzi late de culoare roșie, bleumarin și verde, brăzdate de linii subțiri, roșii și albe. Sfântul este încadrat de un portal semicircular, cu marginea ondulată, fond bleumarin, jos elemente arhitecturale schematizate. Lateral și superior un chenar dublu din semicercuri în culori alternante roșu, ocru, verde, bleumarin. Restul câmpului este de culoare verde deschis cu elemente fitomorfe. Desenul este îngrijit, dar prezintă asimetrii, stângăcii, disproporții. Paleta cromatică bogată, culorile intense. Țăranii îl țineau pe sfântul Nicolae "aducător de noroc, apărător de boli, apărător de vărsat și de lovituri" Rama îngustă, realizată din patru șipci îmbinate oblic, decorată cu un motiv vălurit, dispus longitudinal. Dos-scânduri de brad, dispuse vertical și fixate în cuie metalice., Ana Deji

Artist & collection

Artist

Frații Grecu

Romantic Byzantine icons painted without rigid patterns let Frații Grecu’s hand move freely across the surface.

Reviews

Frequently asked questions

Who painted În cazul fraților Grecu există indicii că lucrau deseori fără tipar, desenul fiind executat liber. Sfinții Împărați Constantin și Elena, de o parte și de alta a crucii pe care a fost răstignit Iisus, cruce găsită de Împărăteasa Elena la Ierusalim. Crucea(culoare roșie, punctată cu alb), axul de simetrie al compoziției, are brațele trilobate, iar la întretăierea brațelor, ochiul lui Dumnezeu. Cei doi sfinți 1/1, tineri, conform erminiilor, au coroane pe cap și sceptru(împăratul Constantin), mama sa o ramură verde în mâna liberă. Veșmintele în culorile complementare, roșu(semnificând puterea, forța), și verde(blândețe, comtemplație, bucurie) elegant drapate cu alb. Crucea de Câmpul icoanei, albastru ultramarin, decorat cu motive astrale (steluțe albe). Partea inferioară -alternanță de benzi ocru și brun roșcat, ca niște valuri de pământ. Chenar pe trei laturi, benzi oblice în culori alternante(galben și verde), marcate de linii albe, care dau impresia de mișcare. Rama profilată, culoare roșcată . Este decorată cu căte trei șiruri de linii vălurite pe fiecare latură.Foiță de aur la aureole, veșminte, chenare, triunghiul central, sceptru și ramură.?

În cazul fraților Grecu există indicii că lucrau deseori fără tipar, desenul fiind executat liber. Sfinții Împărați Constantin și Elena, de o parte și de alta a crucii pe care a fost răstignit Iisus, cruce găsită de Împărăteasa Elena la Ierusalim. Crucea(culoare roșie, punctată cu alb), axul de simetrie al compoziției, are brațele trilobate, iar la întretăierea brațelor, ochiul lui Dumnezeu. Cei doi sfinți 1/1, tineri, conform erminiilor, au coroane pe cap și sceptru(împăratul Constantin), mama sa o ramură verde în mâna liberă. Veșmintele în culorile complementare, roșu(semnificând puterea, forța), și verde(blândețe, comtemplație, bucurie) elegant drapate cu alb. Crucea de Câmpul icoanei, albastru ultramarin, decorat cu motive astrale (steluțe albe). Partea inferioară -alternanță de benzi ocru și brun roșcat, ca niște valuri de pământ. Chenar pe trei laturi, benzi oblice în culori alternante(galben și verde), marcate de linii albe, care dau impresia de mișcare. Rama profilată, culoare roșcată . Este decorată cu căte trei șiruri de linii vălurite pe fiecare latură.Foiță de aur la aureole, veșminte, chenare, triunghiul central, sceptru și ramură. was painted by Frații Grecu in 1850.

Where can I see În cazul fraților Grecu există indicii că lucrau deseori fără tipar, desenul fiind executat liber. Sfinții Împărați Constantin și Elena, de o parte și de alta a crucii pe care a fost răstignit Iisus, cruce găsită de Împărăteasa Elena la Ierusalim. Crucea(culoare roșie, punctată cu alb), axul de simetrie al compoziției, are brațele trilobate, iar la întretăierea brațelor, ochiul lui Dumnezeu. Cei doi sfinți 1/1, tineri, conform erminiilor, au coroane pe cap și sceptru(împăratul Constantin), mama sa o ramură verde în mâna liberă. Veșmintele în culorile complementare, roșu(semnificând puterea, forța), și verde(blândețe, comtemplație, bucurie) elegant drapate cu alb. Crucea de Câmpul icoanei, albastru ultramarin, decorat cu motive astrale (steluțe albe). Partea inferioară -alternanță de benzi ocru și brun roșcat, ca niște valuri de pământ. Chenar pe trei laturi, benzi oblice în culori alternante(galben și verde), marcate de linii albe, care dau impresia de mișcare. Rama profilată, culoare roșcată . Este decorată cu căte trei șiruri de linii vălurite pe fiecare latură.Foiță de aur la aureole, veșminte, chenare, triunghiul central, sceptru și ramură.?

În cazul fraților Grecu există indicii că lucrau deseori fără tipar, desenul fiind executat liber. Sfinții Împărați Constantin și Elena, de o parte și de alta a crucii pe care a fost răstignit Iisus, cruce găsită de Împărăteasa Elena la Ierusalim. Crucea(culoare roșie, punctată cu alb), axul de simetrie al compoziției, are brațele trilobate, iar la întretăierea brațelor, ochiul lui Dumnezeu. Cei doi sfinți 1/1, tineri, conform erminiilor, au coroane pe cap și sceptru(împăratul Constantin), mama sa o ramură verde în mâna liberă. Veșmintele în culorile complementare, roșu(semnificând puterea, forța), și verde(blândețe, comtemplație, bucurie) elegant drapate cu alb. Crucea de Câmpul icoanei, albastru ultramarin, decorat cu motive astrale (steluțe albe). Partea inferioară -alternanță de benzi ocru și brun roșcat, ca niște valuri de pământ. Chenar pe trei laturi, benzi oblice în culori alternante(galben și verde), marcate de linii albe, care dau impresia de mișcare. Rama profilată, culoare roșcată . Este decorată cu căte trei șiruri de linii vălurite pe fiecare latură.Foiță de aur la aureole, veșminte, chenare, triunghiul central, sceptru și ramură. is held by "Dimitrie Gusti" National Village Museum.

Can I buy a print of În cazul fraților Grecu există indicii că lucrau deseori fără tipar, desenul fiind executat liber. Sfinții Împărați Constantin și Elena, de o parte și de alta a crucii pe care a fost răstignit Iisus, cruce găsită de Împărăteasa Elena la Ierusalim. Crucea(culoare roșie, punctată cu alb), axul de simetrie al compoziției, are brațele trilobate, iar la întretăierea brațelor, ochiul lui Dumnezeu. Cei doi sfinți 1/1, tineri, conform erminiilor, au coroane pe cap și sceptru(împăratul Constantin), mama sa o ramură verde în mâna liberă. Veșmintele în culorile complementare, roșu(semnificând puterea, forța), și verde(blândețe, comtemplație, bucurie) elegant drapate cu alb. Crucea de Câmpul icoanei, albastru ultramarin, decorat cu motive astrale (steluțe albe). Partea inferioară -alternanță de benzi ocru și brun roșcat, ca niște valuri de pământ. Chenar pe trei laturi, benzi oblice în culori alternante(galben și verde), marcate de linii albe, care dau impresia de mișcare. Rama profilată, culoare roșcată . Este decorată cu căte trei șiruri de linii vălurite pe fiecare latură.Foiță de aur la aureole, veșminte, chenare, triunghiul central, sceptru și ramură.?

Museum-quality prints of În cazul fraților Grecu există indicii că lucrau deseori fără tipar, desenul fiind executat liber. Sfinții Împărați Constantin și Elena, de o parte și de alta a crucii pe care a fost răstignit Iisus, cruce găsită de Împărăteasa Elena la Ierusalim. Crucea(culoare roșie, punctată cu alb), axul de simetrie al compoziției, are brațele trilobate, iar la întretăierea brațelor, ochiul lui Dumnezeu. Cei doi sfinți 1/1, tineri, conform erminiilor, au coroane pe cap și sceptru(împăratul Constantin), mama sa o ramură verde în mâna liberă. Veșmintele în culorile complementare, roșu(semnificând puterea, forța), și verde(blândețe, comtemplație, bucurie) elegant drapate cu alb. Crucea de Câmpul icoanei, albastru ultramarin, decorat cu motive astrale (steluțe albe). Partea inferioară -alternanță de benzi ocru și brun roșcat, ca niște valuri de pământ. Chenar pe trei laturi, benzi oblice în culori alternante(galben și verde), marcate de linii albe, care dau impresia de mișcare. Rama profilată, culoare roșcată . Este decorată cu căte trei șiruri de linii vălurite pe fiecare latură.Foiță de aur la aureole, veșminte, chenare, triunghiul central, sceptru și ramură. are available made-to-order from Artifact World Gallery.