Icoana este segmentată în patru ferestre, icoană cruce, reprezentându-i pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtător de biruință, de două ori, pe diagonală, pe Sfântul Mare Ierarh Nicolae făcător de minuni și vindecător de boli, pe Sfânta Mare Cuvioasă Parascheva, de la Iași. Au veșminte roșii vermillon, epitrahilul Sfântului Nicolae este verde smarald, fondul Sfintei Parascheva este orange, fondul Sfântului Gheorghe din dreapta registrul inferior este verde. Întreaga tematică iconografică este încadrată de un chenar decorativ geometrizant, dantelat, din foiță aurie. Registrul superior are fondul albastru ultramarin, iar registrul inferior fondul este rozaliu pal. Interiorul crucii este un rotund verde-absint. Icoana excelează prin combinațiile cromatice luminoase și foarte vii. Inedită este și prezența dublă, în ipostasuri diferite, pe diagonală, a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Icoana este de Țara Oltului. Are rama colorată în cafeniu și roșu, în interior. Inscripția din româno-chirilică se traduce SF Gheorghe Sf Nicolae Sf Parascheva Sf Gheorghe.
1850
From the collection of ASTRA National Museum Complex