Religious genre — works
19,801–19,836 of 20,916 works · most celebrated first
Das Bildnis Christi
Botezul Mântuitorului Iisus Hristos
troiță
Adormirea Maicii Domnului
Sfinții Mucenici Dimitrie și Teodor Tiron
Iisus Cristos viță-de-vie
Tema iconografică este "Cina cea de taină", în cadrul căreia are loc instituirea celei mai importante taine a bisericii, Sfânta Euharistie. Este redată într-o manieră populară, naivă, cu un număr redus de personaje(datorită dimensiunilor reduse ale suportului, dar și tendinței de reducere la esențial) Grupul compact, format din Iisus având câte doi apostoli de fiecare parte este plasat central, în spatele unui mese înalte, dreptunghiulare, aflată în prim plan. Isus binecuvintează cu stânga, cu dreapta ia o pâine de pe masa unde se află un vas înalt, diform și mai multe pâini(azime) așezate deasupra unei învelitori albe. Este înveșmântat cu mantie roșie și chiton verde, la fel ca și apostolii, toți au nimburi aurite, trasate cu mâna liberă. Apostolul din stânga lui Isus, cu capul plecat pe umărul Lui, este apostolul Ioan, conform Evangheliilor. Câmpul este împărțit în două zone de un portal semicircular bogat drapat cu flori multicolore(roșu, alb, verde, galben): albastru ultramarin sub portal, alb în rest, creându-se perspectiva cromatică. Compoziția este echilibrată, desenul simplu, stângaci, paleta cromatică dominată de alb, roșu și albastru, culorile pale. Rama este alcătuită din patru stinghii profilate, culoare brun-roșcat, îmbinare oblică la colțuri. Dosul este din lemn subțire de brad.
Sfinții împărați Constantin și Elena sunt redați conform erminiilor, de o parte și de alta a crucii răstignirii(aici de tip rusesc, cu 6 brațe), cruce găsită de împărăteasa Elena la Ierusalim. La baza crucii, craniul lui Adam, sugerând răscumpărarea păcatelor omenirii prin jertfa lui Iisus. Cei doi poartă coroane și veșminte împărătești, bogat decorate cu motive fitomorfe, la împărat în volute mari, la sfânta Elena mici, punctiforme. Gestul mâinilor, de arătare a crucii. În partea stângă a crucii, pe latura de sus, imediat sub chenar, chipul lui Iisus, așa cum s-a imprimat pe mahrama Veronicăi. Cromatica specifică, tonuri de roșu, brun, valorate de fondul foiței(aplicată în partea de sus, incluzând coroanele celor doi sfinți. Bordura roșiatică o înscrie în categoria icoanelor de tip krasnushka, caracteristice pentru centrul Holui. Pe spatele icoanei lipit un timbru al miliției RPR cu numele Zoe Apostolescu cu cerneală neagră..
Sfăntul Ilie este redat 3/4, din semiprofil, cu un pumnal lung, ridicat în sus în mâna dreaptă, și un filacter desfășurat în stânga. Sfântul este redat bătrân, cu părul și barba albe, pictate în detaliu, ochii mari, negri, încruntat. Înveșmântat cu o tunică sărăcăciaosă cafenie peste care poartă o mantie verde prinsă la brâu.În jurul capului are un nimb aurit cu chenar alb. Fond verzui, nuanțat, mai închis în partea de sus, luminat în cea de jos Inscripția este scrisă în partea de sus, cu litere caligrafice și prescurtări. Chenar aurit, delimitat de o linie roșie la exterior și una albă la interior, Pictura a fost aplicată în zona veșmintelor peste un strat de bronz care transpare la falduri, dând luminozitate icoanei. Pe spate are bătute două pene în relief, care depășesc marginea icoanei.
Pantocrator
Sfântul Nicolae cu 12 scene
Icoana îl redă pe Sfântul Ioan Botezătorul 3/4, în ipostaza de Înger al Pustiului, cu aripile strânse, ținând propriul cap tăiat pe o tipsie. Este înveșmântat conform canoanelor, cu blana de cămilă încinsă la mijloc, pe umărul drept având prinsă o mantie verde. Chipul este sobru, încruntat, carnația întunecată, trăsăturile severe, părul ușor în neorânduioală, în jurul capului aureolă din raze. Cu dreapta binecuvintează. Fondul verde smarald, inscripția cu litere aurii dublate cu roșu, majuscule. Pictura studiată, tehnica evoluată. Colț dreapta jos semnătura F(sau T). Marinescu, dreapta anul 1887. Capul de pe tipsie, are aureolă. Chenar dublu, linie subțire roșie, bandă aurie. Lanțișor complex pentru atârnat pe perete.
Nașterea lui Iisus
Intrarea Domnului în Ierusalim
Învierea lui Isus încadrată de praznice
Iisus Cristos Mare Arhiereu și Învățător
Înfricoșata judecată de apoi
Maica Domnului
Icoana denumită și "Maica Domnului jalnică" sau îndurerată, o redă pe Maica Domnului în prim plan, cu mâinile împreunate, privind în depărtare către Fiul Ei răstignit pe cruce. Imaginea planurilor este inversată, accentul căzând pe durerea Mamei la moartea lui Iisus, redat în planul îndepărtat, răstignit pe dealul Golgotei. Fecioara Maria, cu capul ușor înclinat spre stânga, are părul despletit, căzând pe umeri, ovalul feței rotunjit, nas subțire și drept, gura mică, ochi migdalați, mari, sprâncenele arcuite, mâinile împreunate la piept.În jurul capului aureolă cu motive geometrice incizate, la fel coroana ce depășește linia de delimitare a chenarului, deasupra aureolei . Tunica are cu mâneci larg cu borduri cu motive geometrice. La baza crucii Răstignirii craniul lui Adam. Pământul sugerat de benzi de culoare alb-gălbui, negru și verde. Chenar dublu, la interior motive geometrice: zigzaguri, puncte și motive fitomorfe. Siclitadele Maicii Domnului în chenare circulare pe fondul aurit. În stânga inscripție parțial indescifrabilă, din care se poate deduce doar numele Mariei(Precista) Bordura marginală(și foița metalică incizată) specifică icoanelor de tip krashnuskha, realizate în centrele de la Holui și Mstera.
Sfânta Treime (Cina de la Mamvri)
Mica Deisis (Iisus Arhiereu)
Buna Vestire
Schimbarea la față a lui Iisus Hristos
Maria Îndurerată
Judecata de apoi
Schuldhess, Jörg Shimon - Gemälde, The Mahdi will die
Răstrile
Sfinții Apostoli Matei și Simon
Învierea lui Iisus
Sfânta Paraschiva (Sfânta Vineri)
Sfântul Ioachim
Adormirea Maicii Domnului
Nașterea lui Iisus Hristos
Icoană în patru registre, în centru Iisus Crucificat
Christ binecuvântând
Adormirea Maicii Domnului