Palette & pigment
Light & Bright in art
9,937–9,984 of 36,410 works · most celebrated first
Primăvara între blocuri (curtea văzută din Muzeul Theodor Aman)
Case cu dughene pe strada Mare (Tulcea)
Peisaj la poalele munților
Portretul primarului Scarlat Kretzulescu
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt reprezentați împreună, fiind mai-marii voievozi ai oștilor cerești. În această icoană, primul este Sfântul Arhanghel Gavriil, îngerul aducător de dar și bunăvestire, iar al doilea este Sfântul Arhanghel Mihail, numit slujitorul Legii. Sfinții Arhangheli sunt înveșmântați în tunică-sacos galbenă chihlimbar, cu mânecile largi gri-antracit, cu mantiile roșii vermillon, aripile roșii-gri antracit. Sfântul Mihail are pantalonii de oștean albaștrii bleu-ciel și ține în mâna dreaptă balanța faptelor bune și a fărădelegilor și în mâna stângă are spada dreptății și a credinței. Fondul icoanei este cerul albastru bleu-ciel ceruleum în registrul superior și un câmp de nouri albi-albaștri, asemenea unor mandorle, în registrul de mijloc. Cromatica armonioasă este alcătuită din: roșu vermillon, albastru bleu-ciel și ceruleum, galben chihlimbar, gri antracit, brun, bronziu, alb, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Mihail și Gavriil. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.
Sat de pescari
Natură statică cu flori
Portret de bătrân
Portretul unui peisagist (copie după Van Dyck)
Eventail plié
Interpretare după „Scrisoare IV” de Mihai Eminescu
Modeskizze
Cap de fetiță (copie după Greuze)
Iisus Hristos Învățător
Cana roșie
Logofătul Alecu Ghica
Tulcea (portul)
Edificiu în stil gotic
La râu
Portret de bătrân (Bătrân lemnar)
Peisaj
Muzeul de Artă - IAȘI
Sfântul Gheorghe
La margine de pădure
GRĂDINA DIN STRADA ROSMARIN
Autoportret
Sfânta Parascheva
Girl Portrait
Compoziție
Portret
Icoana este mai rară, prin tematica iconografică abordată. Este un prăznicar cu 6 sfinți ierarhi, mucenici, arhidiaconi. Sunt împărțiți în două registre, a câte trei grupuri, înscrise între coloane, pe sub arcade de Biserică. În registrul superior sunt cei trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu-Cuvântătorul și Ioan Gură-de-Aur. Cei Trei Sfinți Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură-de-Aur slujesc și săvârșesc Sfânta Liturghie împreună. Sunt înveșmântați în veșminte liturgice: sacos albastru ceruleum și roz putred-stacojiu, cu linii albe, felon roșu vermillon-orange, epitrahil ocru-galben și verde-lime cu câte trei-patru cruci negre. Sfinții ierarhi Binecuvântează cu mâna dreaptă și țin în mâna stângă Sfânta Evanghelie închisă. În registrul al doilea, cel inferior, sunt Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtor de Mir, Sfântul Mare Ierarh Nicolae făcător de minuni și Sfântul Mare Arhidiacon Ștefan. Se remarcă sacosul de zale gri-argintii ale Sfântului Dimitrie, care ține în mâna dreaptă o cădelniță, iar Sfântul Ștefan Binecuvântează cu crucea, pe care o ține în mâna dreaptă. Fondul întregii icoane este cerul albastru cobalt-ceruleum, împodobit cu stele albe și roșii, elemente astrale. Cromatica este luminoasă și armonioasă: verde văratic, verde lime, alb, orange, roșu vermillon, roz-stacojiu, galben-ocru, galben chihlimbar, bej, crem, albastru cobalt și ceruleum, negru. Este o icoană specifică picturii de Țara Oltului, cu un desen fin cu conturul negru și cromatica pastelată. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sf Vasile Sf Grigorie Sf Ioan Sf Dimitrie Sf Nicolae Sf Ștefan.
Repaos
Mucius Scaevola
Portret de roșior
Garoafe în vas
Din catedrala Brașov
Peisaj cu magazie
Peisaj
Iarnă
Peisaj
Flori pe fond galben
Ghiolul Agighiolului
Obiect ceramic de uz casnic, format dintr-un picior tronconic, din care pornesc trei brațe, în care se introduc lumânările. Decorul pictural, realizat pe toată suprafața obiectului, este compus din motive geometrizante și vegetale. Primul registru, situat pe baza evazată, este format din elemente vegetale, dispuse circular și încadrat între două linii concentrice subțiri. Cel de-al doilea registru prezintă decor similar celui din registru inferior. Registrul superior este compus din trei flori, dintre care două (laterale) cu pistilul pronunțat, cea de-a treia, poziționată central, floarea soarelui. Gâtul și buza vasului au fost decorate cu verde și maro deschis. Iscălitură: indescifrabil. Cromatică: fond: alb; motive: crem; verde, maro închis, maro deschis, galben, negru.
Iarna la Tulcea
Women playing at cross-dressing
Krishna Ferrying Radha Across the Yamuna River (recto); Parivati Placing a Wedding Garland on Shiva (verso)
Jagannath, Subhadra and Balarama in an Arch (verso)
From Dohras (Songs) 40 and 42 from the Kitab-i Nauras (Book of Nine Essences) of Sultan Ibrahim Adil Shah II of Bijapur (r. 1580–1627); verso: From Dohras (Songs) 40 and 36 from the Kitab-i Nauras of Sultan Ibrahim Adil Shah II