Artwork

Obiect ceramic de uz casnic, format dintr-un picior tronconic, din care pornesc trei brațe, în care se introduc lumânările. Decorul pictural, realizat pe toată suprafața obiectului, este compus din motive geometrizante și vegetale. Primul registru, situat pe baza evazată, este format din elemente vegetale, dispuse circular și încadrat între două linii concentrice subțiri. Cel de-al doilea registru prezintă decor similar celui din registru inferior. Registrul superior este compus din trei flori, dintre care două (laterale) cu pistilul pronunțat, cea de-a treia, poziționată central, floarea soarelui. Gâtul și buza vasului au fost decorate cu verde și maro deschis. Iscălitură: indescifrabil. Cromatică: fond: alb; motive: crem; verde, maro închis, maro deschis, galben, negru.

Obiect ceramic de uz casnic, format dintr-un picior tronconic, din care pornesc trei brațe, în care se introduc lumânările. Decorul pictural, realizat pe toată suprafața obiectului, este compus din motive geometrizante și vegetale. Primul registru, situat pe baza evazată, este format din elemente vegetale, dispuse circular și încadrat între două linii concentrice subțiri. Cel de-al doilea registru prezintă decor similar celui din registru inferior. Registrul superior este compus din trei flori, dintre care două (laterale) cu pistilul pronunțat, cea de-a treia, poziționată central, floarea soarelui. Gâtul și buza vasului au fost decorate cu verde și maro deschis. Iscălitură: indescifrabil. Cromatică: fond: alb; motive: crem; verde, maro închis, maro deschis, galben, negru., by Unknown, unspecified, 1850
Obiect ceramic de uz casnic, format dintr-un picior tronconic, din care pornesc trei brațe, în care se introduc lumânările. Decorul pictural, realizat pe toată suprafața obiectului, este compus din motive geometrizante și vegetale. Primul registru, situat pe baza evazată, este format din elemente vegetale, dispuse circular și încadrat între două linii concentrice subțiri. Cel de-al doilea registru prezintă decor similar celui din registru inferior. Registrul superior este compus din trei flori, dintre care două (laterale) cu pistilul pronunțat, cea de-a treia, poziționată central, floarea soarelui. Gâtul și buza vasului au fost decorate cu verde și maro deschis. Iscălitură: indescifrabil. Cromatică: fond: alb; motive: crem; verde, maro închis, maro deschis, galben, negru., by Unknown, unspecified, 1850

Obiect ceramic de uz casnic, format dintr-un picior tronconic, din care pornesc trei brațe, în care se introduc lumânările. Decorul pictural, realizat pe toată suprafața obiectului, este compus din motive geometrizante și vegetale. Primul registru, situat pe baza evazată, este format din elemente vegetale, dispuse circular și încadrat între două linii concentrice subțiri. Cel de-al doilea registru prezintă decor similar celui din registru inferior. Registrul superior este compus din trei flori, dintre care două (laterale) cu pistilul pronunțat, cea de-a treia, poziționată central, floarea soarelui. Gâtul și buza vasului au fost decorate cu verde și maro deschis. Iscălitură: indescifrabil. Cromatică: fond: alb; motive: crem; verde, maro închis, maro deschis, galben, negru. is an unspecified painting by Unknown. It dates from 1850 and is held in the collection of the ASTRA National Museum Complex. This ceramic candleholder features a truncated conical base supporting three arms for candles.

About this work

Overview

This ceramic candleholder features a truncated conical base supporting three arms for candles. Its entire surface is adorned with a painted decor combining geometrizing and vegetal motifs on a white background.

Subject & Meaning

The subject is purely decorative, focusing on stylized natural elements. The arrangement of motifs suggests a harmonious balance between geometric order and organic forms, typical of decorative arts emphasizing aesthetic appeal.

Technique & Style

The piece employs a consistent, wrap-around decorative approach. Motifs are rendered in a range of colors (cream, green, brown, yellow, black) against a white base, with registral organization: a lower band of circular vegetal elements, a similar middle band, and an upper section featuring three flowers, including a central sunflower.

History & Provenance

The maker's mark is indiscernible. Specific historical or provenancial details are not provided, suggesting the piece's significance lies in its representative decorative and functional qualities rather than documented ownership or creation history.

Context

This candleholder exemplifies the intersection of practicality and decoration in household ceramics, where everyday objects are elevated through artistic design. Comparisons with other ceramic candleholders highlight the balance of form and ornamentation in domestic ware.

Legacy

The piece contributes to the broader tradition of decorative ceramics, illustrating how mundane items can embody artistic value through thoughtful design and craftsmanship, influencing perceptions of beauty in everyday objects.

Cănceu piriform prevăzut cu o toartă, gât zvelt și ușor evazat, corpul pântecos, toarta de la gât la diametrul maxim al vasului. Decorul este împărțit în trei registre verticale încadrate în partea superioară și inferioară de linii subțiri și vălurite. Primul și al treilea registru sunt decorate cu motive florale și fitomorfe, câte o lalea înflorită intercalată de brăduți stilizați. Al doilea registru este decorat cu tabla de șah. Cromatica: alb și albastru cobalt.
Cănceu piriform prevăzut cu o toartă, gât zvelt și ușor evazat, corpul pântecos, toarta de la gât la diametrul maxim al vasului. Decorul este împărțit în trei registre verticale încadrate în partea superioară și inferioară de linii subțiri și vălurite. Primul și al treilea registru sunt decorate cu motive florale și fitomorfe, câte o lalea înflorită intercalată de brăduți stilizați. Al doilea registru este decorat cu tabla de șah. Cromatica: alb și albastru cobalt., Unknown

Artist & collection

Artist

Unknown

entity whose identity is not known

Frequently asked questions

Who painted Obiect ceramic de uz casnic, format dintr-un picior tronconic, din care pornesc trei brațe, în care se introduc lumânările. Decorul pictural, realizat pe toată suprafața obiectului, este compus din motive geometrizante și vegetale. Primul registru, situat pe baza evazată, este format din elemente vegetale, dispuse circular și încadrat între două linii concentrice subțiri. Cel de-al doilea registru prezintă decor similar celui din registru inferior. Registrul superior este compus din trei flori, dintre care două (laterale) cu pistilul pronunțat, cea de-a treia, poziționată central, floarea soarelui. Gâtul și buza vasului au fost decorate cu verde și maro deschis. Iscălitură: indescifrabil. Cromatică: fond: alb; motive: crem; verde, maro închis, maro deschis, galben, negru.?

Obiect ceramic de uz casnic, format dintr-un picior tronconic, din care pornesc trei brațe, în care se introduc lumânările. Decorul pictural, realizat pe toată suprafața obiectului, este compus din motive geometrizante și vegetale. Primul registru, situat pe baza evazată, este format din elemente vegetale, dispuse circular și încadrat între două linii concentrice subțiri. Cel de-al doilea registru prezintă decor similar celui din registru inferior. Registrul superior este compus din trei flori, dintre care două (laterale) cu pistilul pronunțat, cea de-a treia, poziționată central, floarea soarelui. Gâtul și buza vasului au fost decorate cu verde și maro deschis. Iscălitură: indescifrabil. Cromatică: fond: alb; motive: crem; verde, maro închis, maro deschis, galben, negru. was painted by Unknown in 1850.

Where can I see Obiect ceramic de uz casnic, format dintr-un picior tronconic, din care pornesc trei brațe, în care se introduc lumânările. Decorul pictural, realizat pe toată suprafața obiectului, este compus din motive geometrizante și vegetale. Primul registru, situat pe baza evazată, este format din elemente vegetale, dispuse circular și încadrat între două linii concentrice subțiri. Cel de-al doilea registru prezintă decor similar celui din registru inferior. Registrul superior este compus din trei flori, dintre care două (laterale) cu pistilul pronunțat, cea de-a treia, poziționată central, floarea soarelui. Gâtul și buza vasului au fost decorate cu verde și maro deschis. Iscălitură: indescifrabil. Cromatică: fond: alb; motive: crem; verde, maro închis, maro deschis, galben, negru.?

Obiect ceramic de uz casnic, format dintr-un picior tronconic, din care pornesc trei brațe, în care se introduc lumânările. Decorul pictural, realizat pe toată suprafața obiectului, este compus din motive geometrizante și vegetale. Primul registru, situat pe baza evazată, este format din elemente vegetale, dispuse circular și încadrat între două linii concentrice subțiri. Cel de-al doilea registru prezintă decor similar celui din registru inferior. Registrul superior este compus din trei flori, dintre care două (laterale) cu pistilul pronunțat, cea de-a treia, poziționată central, floarea soarelui. Gâtul și buza vasului au fost decorate cu verde și maro deschis. Iscălitură: indescifrabil. Cromatică: fond: alb; motive: crem; verde, maro închis, maro deschis, galben, negru. is held by ASTRA National Museum Complex.