Paintings at ASTRA National Museum Complex
Page 17 of 21 · 753 works · most celebrated first
La împlinirea a trei ani de la Nașterea Preacuratei Fecioare Maria, Drepții Părinți Ioachim și Ana, aducându-și aminte de făgăduința făcută, ca să dea în dar Lui Dumnezeu pe cea născută, cheamă toate rudeniile de neam împărătesc și arhieresc, și cete de fecioare, cu făclii aprinse, pentru a o conduce pe Pruncă la Templu. Icoana este bogată în narațiune, numărul personajelor este foarte mare, realizându-se trei cortegii unduitoare: oamenii, îngerii și Împărăția Cerurilor. Aducerea la Templu, în Biserică, este deja o ridicare la Ceruri, prin creșterea duhovnicească. Mandorlele de nouri, se întrepătrund armonios cu elementele de arhitectură ale cetații și Bisericii, creându-se drumuri spațiale, dar și ideatice. Personajele sunt pictate mai mult din profil și semiprofil, o caracteristică a zugravului iconar Ioan Pop de Făgăraș. Cromatica este vie, luminoasă, bucuroasă: roșu, galben chihlimbar, albastru ceruleum, albastru bleuciel, verde, brun, bej, gri, alb, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce: Intrarea în Biserică a PreaSfintei noastre Născătoare de Dumnezeu 1865. Icoana are semnătura zugravului iconar, ascunsă și dezvăluită totodată, pe chenarul decorativ geometrizant auriu-bronziu: Ioan Pop Zugrav la Făgăraș la anul 1865. Icoana este deosebită, o bijuterie a colecției de icoane a Muzeului ASTRA.
Maica Domnului Îndurerată
Maica Domnului Împărăteasă a Cerurilor îl ține în brațe pe Pruncul Iisus Hristos. Maica Domnului este îmbrăcată cu mantie cu maforion roșie vermillon, cu interiorul căptușit cu roz-vernil și cu marginile manșetelor cu broderie turcoaz-aurie. Poartă aureolă și o floricică - element floral - pe maforiomul de pe frunte. Pruncul Iisus Hristos este îmbrăcat cu kaki și bronziu, are aureolă și ține în mâna stângă un hrisov înfășurat și arată cu mâna dreaptă către Maica Domnului. Fondul icoanei este alburiu-ivoriu. Tematica este deosebită și frecvent întâlnită în Laz. Cromatica este armonioasă, caldă și luminoasă: roșu vermillon, roz, verde spanac-avocado, galben-ocru, bronziu, turcoaz, albastru bleu-ciel, alb, negru. Chenarul decorativ geometrizant este alcătuit din romburi albastre-verzui, gri, turcoaz. Inscripția din româno-chirilică se traduce Maica Domnului MP Iisus Hristos IC XC.
Maica Domnului este adormită și întinsă pe un pat-catafalc, ce iese dintre ziduri și clădiri, fiind redată între elementele de arhitectură ale cetății. Este purtată de ucenicii și apostolii apropiați ai Mântuitorului Iisus Hristos. Ultimii ani și-a petrecut pe pământ, alături de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul Iubirii, cel care și-a rezemat capul pe umărul Învățătorului și Păstorului cel Bun, la Cina cea de Taină, în grija căruia a fost lăsată Maica Domnului, la moartea de pe Cruce a Fiului Lui Dumnezeu. Maica Domnului nu a murit, ci doar a adormit și a fost ridicată la Ceruri și Încoronată ca Împărăteasa Cerurilor. Pe lângă ucenicii și apostolii - 9 la număr- doar sugerați prin mulțimea aureolelor, se remarcă încă trei: Sfântul Apostol Ioan; Sfântul Apostol Pavel și în registrul inferior Sfântul Apostol Toma, care și de data aceasta întârzie, ca și la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos și necrezând, deschide mormântul, și vede adeverindu-se ca Maica Domnului a fost ridicată la Cer, în chip de copilă. Un evreu a vrut să răstoarne mormântul, necrezând, și un înger i-a tăiat mâinile ce au rămas lipite, pâna la iertarea Maicii Domnului PreaMilostive și Îngăduitoare. Icoana este de Făgăraș, Țara Bârsei-Țara Oltului. Are ramă bicromă reliefată: brun și acajou. Cromatica este armonioasă, vie și luminoasă: albastru ceruleum, roșu vermillon, galben-ocru, orange, ivoriu, brun, bej, gri, alb, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Adormirea Precistei.
Icoana îi prezintă pe Mântuitorul Iisus Hristos și pe ucenicii, viitorii apostoli. Este Duminica Tomii, Venirea Domnului prin ușile încuiate, după Învierea cea de-a treia zi. Toma pipăie rana din coastă și urmele piroanelor, devenind din necredincios, credincios. Este pictată de Simion Zugrav din Laz. Este datată 1837. Chipurile sunt desenate fin, trăsăturile fiind expresive. Elementele arhitectonice, coloane și arcadele sun redate în detaliu, iar roșul vermillon al lor s-a păstrat în imaginea deteriorată. Cromatica este armonioasă: gri, bej, bronziu, roșu vermillon. Întreaga tematică iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf.
Sfântul Mare Mucenic Haralambie
Bunavestire
Răstignirea și învierea Mântuitorului Iisus Hristos
Sfânta troiță a Treimii într-un singur trup
În i
Mântuitorul Iisus Hristos și Mult-necredinciosul Petru
Icoana reprezintă BunaVestire. Sfântul Arhanghel Gavriil aduce Buna Vestire de bucurie Fecioarei Maria Maicii Domnului, dăruindu-i o floarea de crin. Maica Domnului primește bucuria cu amândouă mâinile, ca într-o îmbrățișare, având în mâini un fus cu fir alb, simbolizând Curățenia, Puritatea, Fecioria și Nașterea. Atât Îngerul Gavriil, cât și Maica Domnului sunt îmbrăcați în veșminte - sacos-uri brune-albastre, acoperite de mantii, cu drapaje bine conturate. Stau cu picioarele, pe o pardoseală în caroiaj, brun-roșu. În registrul îndepărtat sunt elemente de arhitectură: zidurile cetății, cu turnurile și arcadele de Biserică. Arhitectura este realizată dintr-o combinație brun-roz-cărămizie. Cerurile aurii-bronzii se deschid în formă de stea roșie-luminoasă, lăsând să se pogoare Porumbelul, aducând raza de lumină Maicii Domnului, lumina de la Dumnezeu-Tatăl, astfel Pogorându-Se Însuși Sfântul Duh. Preacurata și Preasfânta Fecioară Maria este îmbrăcată cu veșmânt, cu mantie și maforiom roșu vișiniu-roz. Se observă trăsăturile fine și expresive ale chipurilor. Desenul este foarte sigur, drapajele, veșmintele, perspectivele și volumele fiind realizate cu măiestrie artistică. Armonia cromatică este metaforică și blând de luminoasă: roșu stacojiu, vișiniu, roz, brun, negru, cafeniu, albastru bleumarin, ocru, alb. Atmosfera este de o intimitate spirituală diafană. Rama aurie este doar pe cele două laterale, traversele superioară și inferioară lipsind. Icoana este din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, atribuită Zugravului Nistor Dascălul din Transilvania, Mărginimea Sibiului, Rășinari.
Duminica Samaritencei
Trup și
Icoa Zug
Prăznicar cu scene din viața Mântuitorului Iisus Hristos și alți Sfinți
Punerea în Mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos, Prohodul Lui Iisus
Sfântul Mare Ierarh Nicoale
Nașterea mântuitorului Iisus Hristos
Sfântul Stelian, în veșminte liturgice arhierești, ține în brațe un prunc înfășat. Este sfântul ocrotitor al copiilor, din Paflagonia, Asia Mică. Este înveșmântat în sacos albastru, felon portocaliu-orange, epitrahil-patrafir galben-ocru, cu mithră și aureolă. Pe epitrahil are patru cruci. Fondul icoanei este împărțit în două registre: superior, albastru - cerul și inferior, caroiaj verde-galben-orange. Stilizat spațiul în caroiaj reprezintă câmpiile și dealurile. Petele de culoare galbene și orange, de pe cerul albastru, sunt păsări în zbor. Pruncul înfășat este ținut pe brațul drept al sfântului cuvios. Inscripția din româno-chirilică se traduce: Sf Stelian. Cromatică: albastru, portocaliu-orange, galben-ocru, verde, galben. Icoana este din Țara Oltului, Șcheii Brașovului.
Icoana o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus, ferecată în metal (tablă) argintată, având gravate cuvintele „Maica Domnului, Iisus Hristos” în limba greacă, prescurtate. Ferecarea este în relief, decor fiind liniar, punctiform, vegetal, realizate prin batere – lovire cu ciocanul. Fețele sunt pictate. Cromatică: argintiu, maro, cărămiziu, alb, negru, auriu. Icoana este înrămată.
Sfinții trei ierarhi Vasile, Grigore și Ioan
Trupățiș
Botezul Mântuitorului Iisus Hristos
Sfinții Mucenici Dimitrie și Teodor Tiron
Cei Trei Sfinți Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură-de-Aur slujesc și săvârșesc Sfânta Liturghie împreună. Sunt înveșmântați în veșminte liturgice: sacos, felon și epitrahil în culori paralele, cu câte trei cruci pe mijlocul patrafirului, cu mithră și cârjă episcopală. Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie de Dumnezeu-Cuvântătorul binecuvântează cu mâna dreaptă Sfântul Ioan Gură-de-Aur binecuvântează cruce cu mâna stângă. Fondul este dintr-o alternanță cromatică luminos ca de iarnă-primăvară, existând în registrul superior câteva elemente decorative din mandorlă de nouri rotunzi albi-roz. Nuanța de roz este specifică lui Matei Țimforea. În registrul superior, este Ochiul Divin înscris în triunghiul Sfintei Treimi și 2 serafimi. Cromatica este armonioasă și vie în nuanțe: albastru bleu-ciel, albastru ceruleum, verde spanac-avocado, verde iarbă, kaki, alb, roșu vermillon, roz, alb, negru. Este o icoană specifică picturii lui Matei Țimforea, din Cârțișoara, cu un desen fin și cromatica puternic-vie. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sf Vasile cel Mare Sf Grigorie de Dumnezeu-Cuvântătorul Sf Ioan Gură-de.Aur. Icoana este datată 1878.
Înfricoșata judecată de apoi
Icoana îi reprezintă pe Sfânta Mare Cuvioasă Parascheva de la Iași și pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare. Preacuvioasa este îmbrăcată în veșmânt roșu stacojiu-bordo-acajou, cu interiorul căptușit cu albastru și verde închis, ornat cu dungi albe subțiri. Peste maforionul roșu, sfânta cuvioasă are coroniță și aureolă. Mantia este prinsă la gât cu o fibulă aurie. În mâna dreaptă are un mănunchi de finic și în mâna stângă ține crucea. Alături de Sfânta Parascheva este Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, îmbrăcat în veșminte liturgice arhierești cu felon-omofor roșu stacojiu, cu interiorul indigo închis, ornat cu striații albe fine, și cu epitrahil verde cu trei cruci negre. Cu mâna dreaptă Binecuvântează, iar în mâna stângă ține Sfânta Evanghelie închisă. Fondul icoanei este albastru ultramarin bleumarin închis înspre violet-indigo, cu elemente decorative fitomorfe și astrale albe și roșii. Cromatica este armonioasă, deși întunecată și rece: roșu stacojiu, bordo, acajou, albastru ultramarin bleumarin închis, violet-indigo, galben chihlimbar, brun, bej, verde de China, alb. Icoana este de Făgăraș și aparține Anei Deji.
Înficoșătoarea Judecată de Apoi
Înfricoșătoarea judecată de apoi
Este o icoană de iconostas din Biserica din Cărpiniș, Roșia Montană, județul Alba. Maica Domnului este Eleusa - Înduioșătoare, tandră și iubitoare, ținând în brațe Pruncul Iisus Hristos care are în mâna stângă o carte închisă și un hrisov înfășurat și Binecuvântează cu mâna dreaptă, arătând înspre Maica Domnului, arâtâdu-ne-O. Maica Domnului arată calea cu mâna dreaptă, deci este Hodighitria și Eleusa, lipindu-și capul de capul Pruncului Mântuitor, aureolele întâlnindu-se tainic. Maica Domnului este înveșmântată în mantie cu maforion roșu vermillon-stacojiu cu drapaje acajou și interiorul căptușit cu ocru-bej și sacos crem-auriu. Pruncul Iisus Hristos este înveșmântat în crem-luminos; veșmânt bogat ornamentat cu elemente punctiflorale acajou și cute orange-portocalii. Fondul icoanei este orange-luminos, decorat cu câteva elemente astrale - steluțe albe. Icoana are un chenar decorativ lat brun-acajou. Inscripția din româno-chirilică se traduce MP IC XC Maica Domnului Iisus Hristos. Pomenește Doamne pe ctitorii Stan Bucur și Pamfil Bucur, mai la anu 1718, Cărpiniș, Ivan zugrav. Cromatica este armonioasă, senină, vie: roșu vermillon-stacojiu, orange luminos, brun, bej, bronziu, stacojiu, brun-acajou, alb, negru. Icoana este deosebită, fiind valoroasă atât prin desenul rafinat, cât și prin cromatica exemplară. Icoana este pictată de Popa Ivan Zugravul din Rășinari. Icoana este datată 1718, prima jumătate a secolului al XVIII-lea.
Prăznicar cu Învierea Mântuitorului Iisus Hristos
Iisus Hristos viță de vie
Prăznicar cu scene din viața lui Iisus Hristos
Sfinții trei ierarhi Vasile, Grigore și Ioan
Icoana este pictată la confluența Țării Oltului cu Țara Făgărașului. Este împărțită in patru secvențe, asemenea unei ferestre în cruce. Asemenea unui prăznicar. În partea stîngă, sus, este pictată Maica Domnului Împărăteasă pe tron, cu Pruncul Iisus Hristos în brațe. În ordinea acelor de ceas, urmează Sfântul Mare Ierarh Nicolae, fpcătorul de minuni, În registrul inferior, în dreapta este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtător de biruință, omorând balaurul, fiind urmat de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtor de mir. Compoziția este echilibrată și simetrică. Cromatica armonioasă, caracteristică picturii Țării Făgărașului. Pruncul Iisus Hristos din brațele Maicii Domnului se întâlnește cu Sfânta Evanghelie din mâna Sfântul Ierarh Nicolae. Cei doi sfinți mucenici martiri, militari au sulițele îndreptate înspre interior, omorând balaurul și omul cel rău. Calul Sfântului Gheorghe este alb, iar calul Sfântului Dimitrie este brun închis. Fondul întregii icoane, ca într-o armonie de unică tematică, este cerul albastru cu stele albe. Aureolele personajelor sunt aurii, prin lipirea foiței aurii. Sulițele, lăncile, balaurul și crucea de chenar interior sunt aurii. Cromatica este armonioasă și luminoasă: albastru-bleumarin, roșu vermillon, verde, galben-ocru, brun, negru, alb. Icoana este un prăznicar cu o tematică rară, din Țara Făgărașului.