Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este așezat călare pe un cal alb, omorând balaurul brun cu lancea, pe care o ține în amândouă mâinile. Balaurul este pictat cu brun-nisipiu, având solzi și coarne. În partea stângă a Sfântului Gheorghe este pictată domnița salvată și ocrotită de marele mucenic. Fondul este turcoaz, în registrul superior și roz- verde-ocru în cel inferior, în centrul icoanei ușor întrepătrundu-se toate culorile. Mantia Sfântului Mucenic Purtător de Biruință este roșie, având pantalonii albi și cămașa de zale de cavaler gri. Cromatica este armonioasă; roșu vermillon, roz, turcoaz, ocru, galben, alb și negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sf Mare Mucenic Gheorghe. Icoana este rafinată prin acuratețea desenului, compoziția echilibrată și armonia cromatică, Icoana este datată 1902. Icoana este pictată de Matei Țimforea, din Cârțișoara, Țara Făgărașului.
1902
From the collection of ASTRA National Museum Complex