Sfânta Mare Cuvioasă Parascheva de la Iași are crucea bronzie în mâna dreaptă, binecuvântând, și o ramură de finic verde, în mâna stângă. Este îmbrăcată în veșmânt roșu vermillon-corai cu interiorul căptușit cu verde-mușchi de pădure-kaki. Sacosul este cu danteluță, guleraș și dungi, cu fibulă. Sfânta Cuvioasă are părul negru lung, lăsat pe umeri, coroană roșie cu verde-brad și aureolă bronzie-argintie și poartă lănțișor la gât. Fondul icoanei este cerul albastru ultramarin în registrul mijloc și inferior și un câmp auriu în registrul superior și un chenar neregulat, alb-zinc, ancadrator întregii compoziții. Întreaga compoziție iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-o ghirlandă de 5 ruje rotunde corai, asemenea unor boboci de merișori, cu frunze verzi. Inscripția din româno-chirilică se traduce Parascheva. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon-cărămiziu, corai, albastru ultramarin-bleumarin, verde alge, mușchi de pădure, bej-crem, bronziu-argintiu, negru, alb zinc. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.
1850
From the collection of ASTRA National Museum Complex