Domnul Iisus Hristos primește Botezul, în râul Iordanului, din partea Sfântului Mare Prooroc și Înaintemergător Ioan Botezătorul, care se află în dreapta Mântuitorului. Mântuitorul este înfășurat cu o pânză de culoare roșie împrejurul șoldurilor și a coapselor. În stânga Lui, este un înger evlavios, care Îl așteaptă cu un ștergar alb-roșu-albastru gata să înveșmânteze Trupul Domnului. Sfântul Ioan Botezătorul este îmbrăcat cu o mantie roșie și un himation alb-brun sau o haină din păr de cămilă. Cerurile de culoare verde, asemenea Duhului Sfânt, sunt deschise și izvorăște o rază de lumină, pe care se pogoară porumbelul, simbolul Sfântului Duh, pe creștetul Mântuitorului. Mandorla de nouri rotunzi, care permite deschiderea Cerurilor au o alternanță cromatică de alb și albastru bleu-ciel. Cromatica este specifică Țării Oltului: auriu, roșu vermillon, verde spanac-avocado, albastru bleu-ciel, bej, gri, ocru, brun-nisipiu, alb, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Botezul Lui IC XC Iisus Hristos Sfântul Duh Ioan.
1850
From the collection of ASTRA National Museum Complex