Icoana îl reprezintă pe Sfântul și Dreptul Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria, ținându-L pe Pruncul Iisus Hristos în brațe. Această tematică iconografică este mai rară, întâlnită mai mult în pictura apuseană, catolică. Sfântul Iosif este îmbrăcat în veșminte brune, bej, nisipii - culorile monahismului. Are aureolă de sfânt și în mâna stângă ține un lujer de crin înflorit, aducând aminte de BunaVestire, la care Maica Domnului a primit Crinul de la Îngerul Arhanghel Gavriil. O altă interpretare a elementului fitomorf-vegetal este vis-a-vis de ceea ce se spunea despre Sfântul Iosif, în vârstă logodnic, că era singurul dintre văduvi din Israel, al cărui baston înflorea, arătându-l vrednic de fericita Logodnă cu Sfânta Fecioară Maria. Pruncul Iisus Hristos este dezbrăcat ca un prunc și ține în mânuțe un hrisov înfășurat. Tematica este încadrată de un chenar decorativ geometrizant, format din elemente fitomorfe. Cromatica este armonioasă, dar săracă în nuanțe, predominând culoriile pământii: brun, maro, gri, negru, indigo, bej, kaki, alb. Albul Trupului pruncului Iisus Hristos se leagă armonios semantic, artistic și teologic cu Crinul Fecioriei, sau bastonul văduviei drepte mereu înflorit duhovnicește. Icoana este de Laz, Valea Sebeșului. Inscripția din româno-chirilică se traduce Iosif IC XC Iisus Hristos.
1850
From the collection of ASTRA National Museum Complex