Icoana redă momentul următor coborârii de pe cruce, jelirea lui Hristos, într-o manieră specifică fazei de decădere a picturii pe sticlă. În centrul compoziției, Isus întins pe piatra din Efes(modul cum este pictată arată că iconarul nu cunoștea semnificația), pe un giulgiu alb. În variantele niculene ale Plângerii, scena se reduce la prezența a doar trei personaje, aici două femei(Fecioara Maria în mijloc, una dintre mironosițe) și, ușor retras în spate, gânditor, un apostol tânăr cu barbă(posibil Sf. Ioan Evanghelistul, deși acesta era imberb) .Isus este întins, cu ochii închiși, părul lăsat pe umeri, trăsături anatomice redate schematic, în jurul mijlocului o eșarfă verde.În jurul capului are nimbul cruciger cu însemnele consacrate, prescurtarea de la Iahve(Eu sunt Cel ce sunt) Cele două Marii au fețele triste, trăsături pătrățoase, ținînd mâinile la piept, semn de jale. Pe cap au câte o broboadă neagră. Veșmintele în culorile consacrate, predominant roșii, cu accente de verde. Aureole în jurul capului, deși în iconografie nimbul se atribuie mai târziu unor persoane. Crucea, pictată în roșu(chenar verde) străjuiește simbolic scena. Câmpul bleu este inundat de tulpini sinuase cu câte trei flori mari, roșii, conturul amintind de centrele din Boemia. Pământul este sugerat de o porțiune galben ocru, lângă catafalc două flori întunecate(lalele) Inscripția, destul de neclară și trunchiată, este scrisă cu litere negre inegale sub brațele crucii. Compoziția este echilibrată iar cromatica este dominată de roșu, în dezacord cu tema. Rama profilată este vopsită cu negru, îmbinare oblică ;dos- lemn subțire de brad; Pictura este exfoliată în multe locuri.
1850
From the collection of "Dimitrie Gusti" National Village Museum
