Curated palette
Ochre artworks
30,049–30,096 of 37,329 ochre works · most celebrated first
Pogorârea Sf. Duh
Sf. Nicolae
Cina cea de taină
Sfântul Ilie Proroc
Décor faisans, projets de broderies de gilet, XVIIIème siècle
Gilet décor Didon en promenade sur un char, projets de broderies de gilet, XVIIIème siècle
farfurie
Icoana reprezintă "Cina cea de taină", în cadrul căreia are loc instituirea celei mai importante taine a bisericii, Sfânta Euharistie. Compoziția este specifică iconografiei occidentale, cu masa dreptunghiulară. Iisus în centrul icoanei, așezat în spatele mesei, în partea dreaptă fiind ucenicul Ioan, cu capul pe umărul Lui. Isus frânge pâinea, instituind astfel Sfânta Taină a împărtășaniei "Luați, mâncați, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor". Cu mâna întinsă spre El se îndreaptă Iuda, spre împlinirea cuvintelor ce anunță trădarea : "Acela este, căruia Eu, întingând bucățica de pâine, i-o voi da. Și întingând bucățica, a luat-o și a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul". Ucenicii sunt grupați spre cele două capete în jurul mesei rectangulare. Pe fețele lor se citește nedumerire și îngrijorare. Pe masa se mai află potirul din care "El a dat Sfinților ucenici zicând:"Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi…"Jos, în partea dreaptă a mesei se află vasul în care Isus le-a spălat picioarele ucenicilor. Figurile expresive, personalizate, proporțiile respectate, gesturile, drapajul veșmintelor, indică un pictor instruit, de școală apuseană. Icoana se agăța pe perete prin intermediul unui cui mare de fier. Datorită impurităților și urmelor de fum, nu se observă nici o inscripție.
Bouquets de fleurs, guirlandes de feuilles et semis de fleurs, projets de broderies de gilet, XVIIIème siècle
Sf. Nicolae
Maica Domnului cu Pruncul
Vas cu corpul ușor bombat în partea centrală, prevăzut cu o toartă prinsă în două puncte și un cioc ușor alungit, smălțuit (glazurat) în exterior și interior, cu fine creneluri dispuse pe verticală, cu gura și fundul vălurite parțial. Este decorat pe suprafața exterioară cu două motive florale (buchete de maci și gălbenele), motive florale stilizate și elemente heraldice. Pe fundul vasului apare marca producătorului Kuno Steinmann, sub forma unei coroane regale (în care apar înscrise literele K.St.T.), un S deasupra și SILESIA sub coroană. Cromatică: alb, roșu, galben, portocaliu, verde, argintiu, negru.
Composition de guirlandes de fleurs, de clochettes et de perles, motifs de culots torsadés et suspendus, projets de broderies de gilet, XVIIIème siècle
Paysage avec urne et ruine antique, projets de broderies de gilet, XVIIIème siècle
Icoată.
Bellotte
Composition de fleurs et de plumes en bouquets, frises de perles et de fleurs bleues, croisillons de plumes et de fleurs à semis de fleurs, projets de broderies de gilet, XVIIIème siècle
Răpirea la cer a Sfântului Ilie
Judecata de Apoi
'Bambou'
Icoana reprezintă scena "Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul", la ordinul lui Irod, în urma promisiunii făcute Salomeei, fiica Irodiadei, soția fratelui său Filip. La sfatul mamei sale, tânara ceru să îi fie adus pe un platou capul lui Ioan Botezătorul, ca recompensă pentru dansul ce îi plăcuse regelui la un ospăț dat de ziua sa de naștere.Sentința a fost executată pe loc, un soldat îi taie capul Sfintului Ioan în închisoarea din fortăreața Macheronte și îl duse regelui. Scena tăierii capului sfântului se petrece în beciurile închisorii, fapt sugerat de spațiul întunecos, pe fundal ziduri înalte. În prim plan un soldat în haine romane ține de păr capul tăiat al sfântului deasupra trupului acestuia îngenuncheat, cu mâinile la piept. De partea cealaltă Salomeea așteaptă să primească capul pe o tipsie. Soldatul este înalt, cu capul mai mic în comparație cu corpul, iar în dreapta ține un hanger.Pe cap poartă un coif. Sfântul are ochii închiși, fața palidă, părul castaniu. Corpul înveșmântat cu mantie verde și blana de cămilă. Salomeea, în picioare, din semiprofil, cu coroană pe cap, mantie roșie împărătească peste rochia verde. Inscripția este pictată cu majuscule de culoare albă, în partea de sus. Compoziție echilibrată, cu accente neoclasice. Ramă profilată alcătuită din patru stinghii îmbinate oblic la colțuri, fixate cu cuie metalice. Tăierea capului sf. Ioan este prăznuită pe 29 august, zi în care creștinii ortodocși țin post negru.
Sf. Nicolae
Sfinții Trei Ierarhi - Vasile, Grigore și Ioan
Icoana este pictată pe un suport de din lemn de brad, în latul fibrei. Isus Hristos(3/4) este reprezentat într-o manieră populară, cu tușe accentuate. În icoana lui Hristos Pantocrator aceste ține de obicei în mâna stângă cartea Evangheliilor, aici apare clobul cruciger, probabil pornind de la accepția de "atotțiitor". Privirea este îndreptată ușor lateral. Mâna dreaptă, cu care binecuvintează este subdimensionată. Trăsăturile feței sunt clare, picturale, ochii mari, conturați, cu arcadele evidențiate, sprâncenele conturate și arcuite, fruntea înaltă, părul dezordonat pieptănat cu cărare pe mijloc. Gâtul scurt. Nimb simplu cu o linie subțire, albă pe margine.. Înveșmântat sărăcăcios, cu un chiton cafeniu roșcat, încins cu un brâu îngust, pe umeri mantie simplă, verde, tivită cu alb. Fond verde intens, unitar. În colțurile de sus este sugerată câte o floare albă, mică, din trei elemente. Rama adăugată a fost inițial vopsită cu galben. Nu are sistem antitorsionare.
La convalescente
Val d'or
Guirlandes de fleurs des bois, projets de broderies de gilet, XVIIIème siècle
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Strachină lucrată în manieră Kuty, de formă tronconică, modelată la roată; decor naturalist amplasat pe toată suprafața vasului organizat în două registre despărțite de linii circulare concentrice realizate cu cornul; central prezintă un motiv avimorf: cocoș; în registrul de la extremitatea vasului sunt desenate motive geometrice unghiulare alternând cu motive semiovoidale realizate cu linii drepte, linii curbe și hașuri; cromatică: fond alb dat de angobă, decor cu galben, verde și brun. Pe exterior este ștampilat numele meșterului cu majusculă și caractere italice: Colibaba.
Sf. Nicolae
Deauville
Temaobri
Domino
Auto-Car
'Tricorne'
Blidul de formă tronconică este adânc, smălțuit (la interior). Vasul este ornamentat cu motive florale și avimorfe, cu buza înaltă, neornamentat și nesmălțuit la exterior. Cromatică: fond: maro-roșcat (exterior); alb (interior); decor: verde; maro; albastru; negru.
Μπουκέτο - Greene Street
Composition florale en bouquets et bandes de gazon, projets de broderies de gilet, XVIIIème siècle
Landschaft mit Jägern
Saint Benedict receiving Totila, King of the Ostrogoths
Încoronarea Fecioarei
Composition de fleurs en branches et en bouquets, projets de broderies de gilet, XVIIIème siècle
NASTEREA LUI IISUS
Maica Domnului cu Pruncul "Chezașa celor păcătoși"
Icoana are o forma dreptunghiulara, în ax vertical. Tema, "Invierea lui Iisus", este tratată în manieră occidentală, academistă, fiind mai puțin răspândită decât celelalte două variante ale "Învierii" tipic ortodoxe("Coborârea lui Hristos la iad" și "Femeile mirofore la mormânt"). Icoana reprezintă imaginea lui Iisus înviat în slavă, iradiind, într-un oval de nori auriți, deasupra mormântului pecetluit. Iisus arată către cer cu mâna dreaptă, iar în stânga ține o flamură roșie fluturînd de brațele unei cruci, steagul biruinței. Domnul, cu capul plecat pe mâna stângă, părul lung, ondulat, revărsat pe umeri, privește cu îngăduință în jos în timp ce se înalță spre cer. Din mâini și din picioare țâșnesc raze roșii.Este învăluit cu o mantie albă care îi flutură pe umeri și îi acoperă mijlocul. În registrul de jos, trei soldați în haine romane, căzuți la pământ, orbiți de lumina Învierii. Soldații poartă armură metalică și scuturi, tunici scurte, albastre, mantii roșii, cizme înalte. Sunt redați plastic în cădere, înspăimântați, pe o pajiște verde, denivelată, unde se află în centru mormântul de piatră. Paleta cromatică variată, armonioasă. Cerul albastru cu irizări luminoase.Inscripția scrisă cu alb. Chenar îngust auriu.
Gilet décor paysage chinois, projets de broderies de gilet, XVIIIème siècle
Sfinții 40 de mucenici
Henry, Susanne: Sonntägliches Mahl