Artwork

Icoana reprezintă "Cina cea de taină", în cadrul căreia are loc instituirea celei mai importante taine a bisericii, Sfânta Euharistie. Compoziția este specifică iconografiei occidentale, cu masa dreptunghiulară. Iisus în centrul icoanei, așezat în spatele mesei, în partea dreaptă fiind ucenicul Ioan, cu capul pe umărul Lui. Isus frânge pâinea, instituind astfel Sfânta Taină a împărtășaniei "Luați, mâncați, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor". Cu mâna întinsă spre El se îndreaptă Iuda, spre împlinirea cuvintelor ce anunță trădarea : "Acela este, căruia Eu, întingând bucățica de pâine, i-o voi da. Și întingând bucățica, a luat-o și a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul". Ucenicii sunt grupați spre cele două capete în jurul mesei rectangulare. Pe fețele lor se citește nedumerire și îngrijorare. Pe masa se mai află potirul din care "El a dat Sfinților ucenici zicând:"Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi…"Jos, în partea dreaptă a mesei se află vasul în care Isus le-a spălat picioarele ucenicilor. Figurile expresive, personalizate, proporțiile respectate, gesturile, drapajul veșmintelor, indică un pictor instruit, de școală apuseană. Icoana se agăța pe perete prin intermediul unui cui mare de fier. Datorită impurităților și urmelor de fum, nu se observă nici o inscripție.

Icoana reprezintă "Cina cea de taină", în cadrul căreia are loc instituirea celei mai importante taine a bisericii, Sfânta Euharistie. Compoziția este specifică iconografiei occidentale, cu masa dreptunghiulară. Iisus în centrul icoanei, așezat în spatele mesei, în partea dreaptă fiind ucenicul Ioan, cu capul pe umărul Lui. Isus frânge pâinea, instituind astfel Sfânta Taină a împărtășaniei "Luați, mâncați, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor". Cu mâna întinsă spre El se îndreaptă Iuda, spre împlinirea cuvintelor ce anunță trădarea : "Acela este, căruia Eu, întingând bucățica de pâine, i-o voi da. Și întingând bucățica, a luat-o și a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul". Ucenicii sunt grupați spre cele două capete în jurul mesei rectangulare. Pe fețele lor se citește nedumerire și îngrijorare. Pe masa se mai află potirul din care "El a dat Sfinților ucenici zicând:"Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi…"Jos, în partea dreaptă a mesei se află vasul în care Isus le-a spălat picioarele ucenicilor. Figurile expresive, personalizate, proporțiile respectate, gesturile, drapajul veșmintelor, indică un pictor instruit, de școală apuseană. Icoana se agăța pe perete prin intermediul unui cui mare de fier. Datorită impurităților și urmelor de fum, nu se observă nici o inscripție., by Unknown, 1850
Icoana reprezintă "Cina cea de taină", în cadrul căreia are loc instituirea celei mai importante taine a bisericii, Sfânta Euharistie. Compoziția este specifică iconografiei occidentale, cu masa dreptunghiulară. Iisus în centrul icoanei, așezat în spatele mesei, în partea dreaptă fiind ucenicul Ioan, cu capul pe umărul Lui. Isus frânge pâinea, instituind astfel Sfânta Taină a împărtășaniei "Luați, mâncați, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor". Cu mâna întinsă spre El se îndreaptă Iuda, spre împlinirea cuvintelor ce anunță trădarea : "Acela este, căruia Eu, întingând bucățica de pâine, i-o voi da. Și întingând bucățica, a luat-o și a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul". Ucenicii sunt grupați spre cele două capete în jurul mesei rectangulare. Pe fețele lor se citește nedumerire și îngrijorare. Pe masa se mai află potirul din care "El a dat Sfinților ucenici zicând:"Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi…"Jos, în partea dreaptă a mesei se află vasul în care Isus le-a spălat picioarele ucenicilor. Figurile expresive, personalizate, proporțiile respectate, gesturile, drapajul veșmintelor, indică un pictor instruit, de școală apuseană. Icoana se agăța pe perete prin intermediul unui cui mare de fier. Datorită impurităților și urmelor de fum, nu se observă nici o inscripție., by Unknown, 1850

Icoana reprezintă "Cina cea de taină", în cadrul căreia are loc instituirea celei mai importante taine a bisericii, Sfânta Euharistie. Compoziția este specifică iconografiei occidentale, cu masa dreptunghiulară. Iisus în centrul icoanei, așezat în spatele mesei, în partea dreaptă fiind ucenicul Ioan, cu capul pe umărul Lui. Isus frânge pâinea, instituind astfel Sfânta Taină a împărtășaniei "Luați, mâncați, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor". Cu mâna întinsă spre El se îndreaptă Iuda, spre împlinirea cuvintelor ce anunță trădarea : "Acela este, căruia Eu, întingând bucățica de pâine, i-o voi da. Și întingând bucățica, a luat-o și a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul". Ucenicii sunt grupați spre cele două capete în jurul mesei rectangulare. Pe fețele lor se citește nedumerire și îngrijorare. Pe masa se mai află potirul din care "El a dat Sfinților ucenici zicând:"Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi…"Jos, în partea dreaptă a mesei se află vasul în care Isus le-a spălat picioarele ucenicilor. Figurile expresive, personalizate, proporțiile respectate, gesturile, drapajul veșmintelor, indică un pictor instruit, de școală apuseană. Icoana se agăța pe perete prin intermediul unui cui mare de fier. Datorită impurităților și urmelor de fum, nu se observă nici o inscripție. is a drawing by Unknown. It dates from 1850 and is held in the collection of the "Dimitrie Gusti" National Village Museum. This icon depicts the Last Supper, a pivotal event in Christian tradition where Jesus institutes the Holy Eucharist.

About this work

Overview

This icon depicts the Last Supper, a pivotal event in Christian tradition where Jesus institutes the Holy Eucharist. The composition follows Western iconographic conventions, featuring a rectangular table at its center.

Subject & Meaning

The scene focuses on Jesus, centrally placed and breaking bread to establish the Eucharist, while Judas extends his hand to receive the fateful piece of bread, signaling his betrayal. The disciples display confusion and concern, highlighting the emotional depth of the moment.

Technique & Style

The work showcases a trained artist, likely from a Western school, evident through expressive, personalized figures, respected proportions, nuanced gestures, and detailed drapery. The palette predominantly features muted browns, reds, and greens, with visible fading.

History & Provenance

Originally hung using a large iron nail, the icon's history is somewhat obscured by dirt and smoke residue, which have erased any potential inscriptions. Its exact origins and age remain unclear due to these conditions.

Context

This icon connects deeply with religious traditions, particularly the sacrament of the Eucharist. The inclusion of the chalice (for the blood of Christ) and the basin (for the washing of the disciples' feet) reinforces its liturgical significance.

Legacy

While specific influence or renown of this particular icon is not detailed, it represents a significant religious and artistic piece, educating viewers about the Last Supper's importance in Christianity and the traditions surrounding the Eucharist.

Icoana este pictată "în oglindă" pe un suport de sticlă de formă dreptunghiulară în ax orizontal. Tema iconografică este "Cina cea de taină", în cadrul căreia are loc instituirea celei mai importante taine a bisericii, Sfânta Euharistie. Iisus se află în centrul icoanei, în spatele mesei dreptunghiulare,(acest tip de compoziție este de influență apuseană, în canoanele bizantine masa este semicirculară, cea dreptungiulară apare în Apus în sec XIII). Isus le dă ucenicilor pâinea(aici seamănă mai mult cu împărtășania catolică), instituind astfel Sfânta Taină : "Luați, mâncați, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor". În mâna cealaltă ține Potirul din care "El a dat Sfinților ucenici zicând:"Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi…" Expresia feței este sobră, mai detașată decât a ucenicilor.Masa este încărcată cu obiecte care nu apar de obicei. Pe lângă două coșuri cu pâini rotunde sunt farfurii, cuțite, furculițe,niște rădăcinoase(confuzie cu sfânta copie). Apostolii sunt grupați în jurul mesei, șase de o parte și șase de cealaltă, incluzîndu-l și pe Iuda,cel care îl va vinde pe Hristos.În dreapta lui Isus, la loc de cinste, ucenicul Ioan, cel mai tânăr dintre apostoli.. Fețele ucenicilor, exprimă mirare, tulburare, tristețe, concentrare. Ucenicii reprezentanți fără aureole, cu picioarele goale. Veșmintele sunt pictate în purpuriu și verde deschis, cu excepția lui Isus care are o mantie bleumarin. Interiorul este redat prin amănunte numeroase, geamuri cu cercevele, orange, ziduri văruite cu albastru ,coloane cu capitel, un cerdac, draperii purpurii ,o candelă( sus, stânga). Desenul este bogat în linii și amănunte. Faldurile realizate din linii. Compoziția este echilibrată, culorile intense. Rama este pictată în verde deschis, ornamentată cu flori roșii și frunze verde închis.
Icoana este pictată "în oglindă" pe un suport de sticlă de formă dreptunghiulară în ax orizontal. Tema iconografică este "Cina cea de taină", în cadrul căreia are loc instituirea celei mai importante taine a bisericii, Sfânta Euharistie. Iisus se află în centrul icoanei, în spatele mesei dreptunghiulare,(acest tip de compoziție este de influență apuseană, în canoanele bizantine masa este semicirculară, cea dreptungiulară apare în Apus în sec XIII). Isus le dă ucenicilor pâinea(aici seamănă mai mult cu împărtășania catolică), instituind astfel Sfânta Taină : "Luați, mâncați, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor". În mâna cealaltă ține Potirul din care "El a dat Sfinților ucenici zicând:"Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi…" Expresia feței este sobră, mai detașată decât a ucenicilor.Masa este încărcată cu obiecte care nu apar de obicei. Pe lângă două coșuri cu pâini rotunde sunt farfurii, cuțite, furculițe,niște rădăcinoase(confuzie cu sfânta copie). Apostolii sunt grupați în jurul mesei, șase de o parte și șase de cealaltă, incluzîndu-l și pe Iuda,cel care îl va vinde pe Hristos.În dreapta lui Isus, la loc de cinste, ucenicul Ioan, cel mai tânăr dintre apostoli.. Fețele ucenicilor, exprimă mirare, tulburare, tristețe, concentrare. Ucenicii reprezentanți fără aureole, cu picioarele goale. Veșmintele sunt pictate în purpuriu și verde deschis, cu excepția lui Isus care are o mantie bleumarin. Interiorul este redat prin amănunte numeroase, geamuri cu cercevele, orange, ziduri văruite cu albastru ,coloane cu capitel, un cerdac, draperii purpurii ,o candelă( sus, stânga). Desenul este bogat în linii și amănunte. Faldurile realizate din linii. Compoziția este echilibrată, culorile intense. Rama este pictată în verde deschis, ornamentată cu flori roșii și frunze verde închis., Morar Ion

Artist & collection

Artist

Unknown

entity whose identity is not known

Frequently asked questions

Who painted Icoana reprezintă "Cina cea de taină", în cadrul căreia are loc instituirea celei mai importante taine a bisericii, Sfânta Euharistie. Compoziția este specifică iconografiei occidentale, cu masa dreptunghiulară. Iisus în centrul icoanei, așezat în spatele mesei, în partea dreaptă fiind ucenicul Ioan, cu capul pe umărul Lui. Isus frânge pâinea, instituind astfel Sfânta Taină a împărtășaniei "Luați, mâncați, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor". Cu mâna întinsă spre El se îndreaptă Iuda, spre împlinirea cuvintelor ce anunță trădarea : "Acela este, căruia Eu, întingând bucățica de pâine, i-o voi da. Și întingând bucățica, a luat-o și a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul". Ucenicii sunt grupați spre cele două capete în jurul mesei rectangulare. Pe fețele lor se citește nedumerire și îngrijorare. Pe masa se mai află potirul din care "El a dat Sfinților ucenici zicând:"Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi…"Jos, în partea dreaptă a mesei se află vasul în care Isus le-a spălat picioarele ucenicilor. Figurile expresive, personalizate, proporțiile respectate, gesturile, drapajul veșmintelor, indică un pictor instruit, de școală apuseană. Icoana se agăța pe perete prin intermediul unui cui mare de fier. Datorită impurităților și urmelor de fum, nu se observă nici o inscripție.?

Icoana reprezintă "Cina cea de taină", în cadrul căreia are loc instituirea celei mai importante taine a bisericii, Sfânta Euharistie. Compoziția este specifică iconografiei occidentale, cu masa dreptunghiulară. Iisus în centrul icoanei, așezat în spatele mesei, în partea dreaptă fiind ucenicul Ioan, cu capul pe umărul Lui. Isus frânge pâinea, instituind astfel Sfânta Taină a împărtășaniei "Luați, mâncați, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor". Cu mâna întinsă spre El se îndreaptă Iuda, spre împlinirea cuvintelor ce anunță trădarea : "Acela este, căruia Eu, întingând bucățica de pâine, i-o voi da. Și întingând bucățica, a luat-o și a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul". Ucenicii sunt grupați spre cele două capete în jurul mesei rectangulare. Pe fețele lor se citește nedumerire și îngrijorare. Pe masa se mai află potirul din care "El a dat Sfinților ucenici zicând:"Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi…"Jos, în partea dreaptă a mesei se află vasul în care Isus le-a spălat picioarele ucenicilor. Figurile expresive, personalizate, proporțiile respectate, gesturile, drapajul veșmintelor, indică un pictor instruit, de școală apuseană. Icoana se agăța pe perete prin intermediul unui cui mare de fier. Datorită impurităților și urmelor de fum, nu se observă nici o inscripție. was painted by Unknown in 1850.

Where can I see Icoana reprezintă "Cina cea de taină", în cadrul căreia are loc instituirea celei mai importante taine a bisericii, Sfânta Euharistie. Compoziția este specifică iconografiei occidentale, cu masa dreptunghiulară. Iisus în centrul icoanei, așezat în spatele mesei, în partea dreaptă fiind ucenicul Ioan, cu capul pe umărul Lui. Isus frânge pâinea, instituind astfel Sfânta Taină a împărtășaniei "Luați, mâncați, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor". Cu mâna întinsă spre El se îndreaptă Iuda, spre împlinirea cuvintelor ce anunță trădarea : "Acela este, căruia Eu, întingând bucățica de pâine, i-o voi da. Și întingând bucățica, a luat-o și a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul". Ucenicii sunt grupați spre cele două capete în jurul mesei rectangulare. Pe fețele lor se citește nedumerire și îngrijorare. Pe masa se mai află potirul din care "El a dat Sfinților ucenici zicând:"Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi…"Jos, în partea dreaptă a mesei se află vasul în care Isus le-a spălat picioarele ucenicilor. Figurile expresive, personalizate, proporțiile respectate, gesturile, drapajul veșmintelor, indică un pictor instruit, de școală apuseană. Icoana se agăța pe perete prin intermediul unui cui mare de fier. Datorită impurităților și urmelor de fum, nu se observă nici o inscripție.?

Icoana reprezintă "Cina cea de taină", în cadrul căreia are loc instituirea celei mai importante taine a bisericii, Sfânta Euharistie. Compoziția este specifică iconografiei occidentale, cu masa dreptunghiulară. Iisus în centrul icoanei, așezat în spatele mesei, în partea dreaptă fiind ucenicul Ioan, cu capul pe umărul Lui. Isus frânge pâinea, instituind astfel Sfânta Taină a împărtășaniei "Luați, mâncați, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor". Cu mâna întinsă spre El se îndreaptă Iuda, spre împlinirea cuvintelor ce anunță trădarea : "Acela este, căruia Eu, întingând bucățica de pâine, i-o voi da. Și întingând bucățica, a luat-o și a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul". Ucenicii sunt grupați spre cele două capete în jurul mesei rectangulare. Pe fețele lor se citește nedumerire și îngrijorare. Pe masa se mai află potirul din care "El a dat Sfinților ucenici zicând:"Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi…"Jos, în partea dreaptă a mesei se află vasul în care Isus le-a spălat picioarele ucenicilor. Figurile expresive, personalizate, proporțiile respectate, gesturile, drapajul veșmintelor, indică un pictor instruit, de școală apuseană. Icoana se agăța pe perete prin intermediul unui cui mare de fier. Datorită impurităților și urmelor de fum, nu se observă nici o inscripție. is held by "Dimitrie Gusti" National Village Museum.