Religious genre — works
18,649–18,684 of 20,916 works · most celebrated first
Răstignirea lui Iisus Hristos
Nașterea Domnului
Icoana este pictată pe sticlă, având tema Botezului. Iisus se află în apa Iordanului fiind încadrat în stânga de Sfântul Ioan Botezatorul iar în dreapta de un înger cu năframa în mâini. Deasupra lui Hristos, în nori, este redat Sfântul Duh în chip de porumbel, iar dedesubt sunt înscrise în grafie chirilică prescurtarea numelui lui Iisus: „ICXC”. Pe verso-ul ramei sunt prinse scânduri subțiri din lemn pentru protecția icoanei. Cromatică: fond: gri; roșu; alb; negru; culoarea lemnului grunduit.
Pyhä Nikolaus
Rukoileva poika
Evanghelistul Matei
Peisaj la malul mării (Saint Malo)
Icoana reprezintă un sfânt, (Grigorie, după cum spune inscripția.) cu mâinile aduse spre piept, veșmânt lung, arhieresc, aureolă care a avut probabil culoare. În spatele sfântului un munte stilizat. Pe spate se văd câteva încercări de figuri, la fel cu cea de pe față, schematice. .
Vechiul drum la Saint Nicolas
Maica Domnului; Icoană ferecată
Pictorm
Fecioara cu Iisus
prăznicar cu sfinți
Pisanie
Tablou votiv al familiei lui Neagoe Basarab
Mater Dolorosa
Sfântul Mare Ierarh Nicolae Făcătorul de minuni este redat central, ținând în mâna stângă Sfânta Evanghelie închisă și binecuvântează cu mâna dreaptă. Veșmintele arhierești liturgice ale sfântului ierarh sunt într-o alternanță cromatică de orange- verde-albastru-galben citronne și alb și negru. Epitrahilul, patrafirul este brun-bronziu, cu patru cruci pe el, sacosul orange-roșu vermillon. Poartă mithră și are aureolă. Ține în mâna stângă Sfânta Evanghelie închisă și binecuvântează. În registrul superior îndepărtat sunt Dumnezeu-Tatăl și Maica Domnului, care ating aureola Sfântului Nicolae. Pe fondul verde, Mântuitorul și Maica Domnului au veșminte gri, crem, orange. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sf Nicolae ICXC MP Iisus Hristos Maica Domnului. Icoana are o cromatică puternic-vie, specifică Țării Oltului: verde, albastru ceruleum, orange, gri, galben citronne, alb, negru.
Broboada
Sat de munte
Maria, Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie
Duminica Tomii
Sfinții Împărați Constantin și Elena
Text, folio 175 (recto), from a Manuscript of the Perfection of Wisdom in Eight Thousand Lines (Ashtasahasrika Prajnaparamita-sutra)
Text, folio 174 (verso), from a Manuscript of the Perfection of Wisdom in Eight Thousand Lines (Ashtasahasrika Prajnaparamita-sutra)
Text, Folio 65 (recto), from a Manuscript of the Perfection of Wisdom in Eight Thousand Lines (Ashtasahasrika Prajnaparamita-sutra)
Text, Folio 107 (verso), from a Manuscript of the Perfection of Wisdom in Eight Thousand Lines (Ashtasahasrika Prajnaparamita-sutra)
Dante and Virgil Meeting the Shades of Francesca da Rimini and Paolo
Text, Folio 126 (recto), from a Manuscript of the Perfection of Wisdom in Eight Thousand Lines (Ashtasahasrika Prajnaparamita-sutra)
Text, Folio 38 (recto), from a Manuscript of the Perfection of Wisdom in Eight Thousand Lines (Ashtasahasrika Prajnaparamita-sutra)
Top cover, from a Manuscript of the Perfection of Wisdom in Eight Thousand Lines (Ashtasahasrika Prajnaparamita-sutra)
Text, Folio 85 (verso), from a Manuscript of the Perfection of Wisdom in Eight Thousand Lines (Ashtasahasrika Prajnaparamita-sutra)
Text, folio 185 (verso), from a Manuscript of the Perfection of Wisdom in Eight Thousand Lines (Ashtasahasrika Prajnaparamita-sutra)
Text, Folio 141 (verso), from a Manuscript of the Perfection of Wisdom in Eight Thousand Lines (Ashtasahasrika Prajnaparamita-sutra)
Text, folio 42 (recto), from a Manuscript of the Perfection of Wisdom in Eight Thousand Lines (Ashtasahasrika Prajnaparamita-sutra)
Text, Folio 140 (verso), from a Manuscript of the Perfection of Wisdom in Eight Thousand Lines (Ashtasahasrika Prajnaparamita-sutra)
Virgin and Child with Angels