Classical Antiquity period — works
6,121–6,156 of 12,249 works · most celebrated first
Isus Hristos - Viță de vie
Contururi incizate, trasate cu precizie.Sfântul redat frontal, în picioare, veșminte lungi,preoțești, felon roșu., Aureolă; Părul lung, lăsat pe umeri. In dreapta o cruce, în stânga o carte. Chenar pictat lat, zigzagat, alternanță cromatică(roșu, negru). Cromatica: roșu, negru, galben, culoarea lemnului. Inscripția scrisă drept, între linii orizontale incizate.
Apus de zi la Mal
Înălțarea lui Iisus
Sfinții militari
Cei 40 de sfinți mucenici au fost ostași cu dreapta credință în Hristos Dumnezeu, din Sevastia, cetatea Armeniei. Când au fost prinși de oamenii împăratului și au pătimit pentru Hristos, era vreme de iarnă, ger cumplit și vânt puternic. Au fost dezbrăcați și aruncați în mijlocul iezerului, pe înserate, și păziți de ostași și de străjerul temniței. Sunt pictați toți cei 40 cu mâinile încrucișate la piept, în semnul dăruirii până la jertfă, lipiți unul de celălalt, având mijlocul acoperit cu o pânză roșie sau albă, dispuse alternativ. Roșu este culoarea muceniciei și a jertfei și albul, culoarea curățeniei sufletești și a fecioriei. Este un personaj colectiv - o mulțime de oameni, sugerată și prin mulțimea de cununi de aureole, ce prefigurau sfințenia, la care au ajuns prin jertfa lor. În registrul îndepărtat se surprind mai multe acoperișuri de căsuțe, acestea fiind disponibilele suflete, ca și locuire interioară, care le vor urma în mucenicia luării crucii pentru Hristos. În dreapta icoanei este temnița sugerată prin elemente de arhitectură, păzită fiind de un străjer înarmat. La temelia temniței este datarea incomplet descifrabilă 183(1) ?. În registrul superior, este Dumnezeu-Tatăl, simbolizat de Ochiul înveșmântat în veșmânt lung liturgic, binecuvântându-i pe toți cei 40 de mucenici și ocrotindu-i de sus. Numărul 40 este simbolic, reprezentând pocăința și postul. Cromatica este caldă și blândă, în antiteză cu gerul muceniciei: roz, roșu, alb, albastru bleu-ciel, bronziu, negru.
Sfânbrad
Sf. Treime nou-testamentară
Soborul Sfinților Apostoli
În icoană este reprezentată Sfânta Treime în variantă „noutestamentară”. Fiul ține crucea cu mâna stângă, cu mâna dreaptă binecuvântând, Tatăl (reprezentat ca bătrân, cu aureolă triunghiulară) ține în mâna stângă sceptrul, iar în dreapta globul spre care și privește, iar Duhul Sfânt apare în chip de porumbel în registrul superior. Cromatică: albastru, bej, roșu, maro, gri, purpuriu.
Piesă de formă dreptunghiulară, înfățișând imaginea a doi sfinți și Nașterea lui Iisus Christos. Scena este împărțită în trei registre: stânga sus - Sfântul Atanasie; dreapta sus - Sfântul Dumitru (cele două registre sunt despărțite de o ghirlandă); registrul inferior - în colțul din stânga sus al acestui registru se află un păstor cu oi, în stânga jos cei trei magi, în dreapta Iosif și Maria, iar central se află Pruncul Iisus. Deasupra capetelor Mariei și Iosif este scris cu litere chirilice - Nașterea lui Isus Hristos. Culori folosite: verde, negru, roșu, galben.
Sfântul Stelian
Sfântul Arhanghel Mihail este unul dintre mai-marii voievozi ai oștilor cerești. Sfântul Arhanghel Mihail este numit slujitorul Legii. Este îmbrăcat în haine de oștean militar, cavaler, cu cămașă verde, kaki și olive, vestă de zale, cu solzi aurii, cu tunică și mantie crem-bej. Ține în mâna dreaptă spada de război ridicată, fiind un sfânt luptător și apărător al Creștinismului și în mâna stângă Potirul pictat cu nuanțe de negru-gri-alb. Are aureolă și aripi gri-gălbui. Părul lung negru cade pe umeri. Fondul icoanei este verde-vernil. Icoana are un chenar decorativ geometrizant liniar roșu. Trăsăturile feței sunt foarte fin realizate, cu minuțiozitatea detaliului. Cromatica armonioasă este alcătuită din: roșu-vermillon, cărămiziu, ocru-galben, verde, gri, kaki, olive, alb, bej, negru. Icoana excelează prin cromatica armonioasă și foarte luminoasă și prin desenul riguros și detaliat. Icoana este de iconostas, din Rășinari, Mărginimea Sibiului și este de secol XVIII.
Deisis este o tematică fundamentală din iconografia bizantină, reprezentându-L pe Domnul Iisus Hristos în ipostasul de Mare Judecător, fiind Împărat pe Tron, având în dreapta pe Maica Domnului și în stânga pe Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului. Această tematică este nucleul Judecății De Apoi. Mântuitorul Iisus Hristos Mare Judecător are în mâna stângă Sfânta Evanghelie deschisă și cu mâna dreaptă binecuvintează. Are veșminte de culoare roșie vermillon-zmeuriu, cu epitrahil vernil, cu patru cruci brune-bronzii. Tronul arhieresc este bogat ornamentat cu elemente decorative geometrizante aurii, sugerând arhitectura unui palat, Împărăția Cerurilor într-o metaforă picturală. În registrul inferior este o multitudine de câmpuri ondulatorii și volute cromatice: Roșu, verde, albastru, galben-auriu. În registrul superior, înspre interiorul icoanei, pe fondul de albastru ceruleum al cerului sunt prezente elementele astrale: soarele și luna, alături de Sfântul Ioan Botezătorul și Maica Domnului. Întreaga tematică iconografică este încadrată de un chenar decorativ geometrizant auriu și bicromatic-roșu-verde smarald. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon-zmeuriu, albastru ceruleum, galben-ocru, verde-smarald, albastru-turcoaz, alb, negru. Rama este colorată în roșu și verde. Icoana este de o frumusețe deosebită. După stilul picturii, desen și cromatică, compoziție și minuțiozitatea detaliului este o icoană a lui Matei Țimforea din Cârțișoara, Țara Făgărașului.
Trup
Compoziție complexă, (13 scene), centrată pe scena Învierii. Scena ridicării din mormânt a Mântuitorului, într-o mandorlă, lângă piatra mormântului, îngerul în veșminte albe, în fața pietri de mormânt probabil un soldat. În celelalte casete sunt reprezentate scene din viața lui Iisus Hristos și a Maicii Domnului, cu un număr redus de personaje (3 – 4, maxim 5): „Sfânta Treime”(ospitalitatea lui Avraam), Nașterea Fecioarei Maria”, „Intrarea Maicii Domnului în biserică(Ovidenia), „Buna Vestire”, „Nașterea lui Iisus Hristos”, Întâmpinarea Domnului(Stretenia), „Botezul lui Hristos” „Schimbarea la față” „Intrarea Domnului în Ierusalim”, „Înălțarea Domnului, Adormirea Maicii Domnului, „Înălțarea Sfintei Cruci”. Toate personajele au nimburi trasate cu alb.Desen schematic, trasat cu finețe, ușor dezordonat, ca și inscripțiile. Cromatica specifică, tonuri calde, brun, galben, roșu în contrast cu verde, albastru, negru, valorate de foița de aur. Chenarul lat, roșu(tipul de icoană krasnushka) Stratul pictural prezintă deteriorări, zgârieturi și lacune, deteriorări cromatice. Pictura se remarcă prin finețea execuției miniaturale.
Univers albastru
În spațiul dreptunghiular creat prin scobire(rezultă o ramă de 3 cm lățime), sunt pictați, în ax vertical, Sfinții trei ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Stratul pictural fiind înnegrit, nu se pot identifica exact fiecare din cei trei sfinți. Probabil ca cel din centru să fie Sf. Ioan Gură de Aur, cu părul și barba albe, în stânga fiind sf. Vasile cel Mare iar în dreapta sf. Grigorie Noul Teolog, toți în picioare. Toți trei țin în mîini cartea Sfântă.Veșmintele sunt arhierești, patrafirele au cruci în linii subțiri, doi dintre ei au veșmântul împodobit cu șiruri de puncte albe. Fondul este aurit, aureolele trasate cu linii subțiri, negre, în stilul icoanelor lipovenești. Pe partea de sus a ramei o inscripție în același stil. La mijloc chipul lui Isus și monogramul Acestuia.
Icoana este pictată pe sticlă, reprezentând Botezului Domnului. Iisus Hristos în apa Iordanului este reprezentat central, încadrat de o parte și de cealaltă de Sf. Ioan Botezătorul și de un înger cu năframă în mâini. Deasupra lor Sfântul Duh reprezentat în chip de porumbel revarsă raze asupra personajelor. Într-un nor pictat la partea superioară a imaginii este înscris în grafie chirilică textul: „Botezul lui HS”. Fundalul pe care sunt redate personajele este de culoare albastră pe acesta fiind ilustrate flori în culorile alb și maro. Cromatică: auriu; roșu; maro; galben; negru; albastru.
Maica Domnului cu Pruncul, flancată de prooroci
Icoa
Pogorârea Sf. Duh
Temas di
Iisus Hristos Învățător Binecuvântând
Icoana reprezintă Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului Iisus Hristos. Central este capul Sfântului Ioan tăiat de mâna călăului și dat, prin mâinile Salomeiei în mâinile Irodiadei. În registrul inferior central sunt redate mâinile și poala rochiei dansânde, amintind de dansul Salomeiei, în fața nemilosului împărat Irod. În partea dreaptă este Irodiada, paralelă cu oșteanul călău, având pe tipsie capul Sfântului Ioan Botezătorul. În registrul superior, sunt două dealuri, cu grupuri de elemente de arhitectură - case cu ferestre - formând și alte deschideri-închideri, concavități convexe alternativ cromatizate, cu o bogăție de elemente decorative geometrizante și puncti-fitomorfe. Icoana are o compoziție simetrică și bine-organizată scenografic, cu o cromatică vie, armonioasă, deosebit de picturală: roșu vermillon, înspre trandafiriu, albastru cobalt, verde-brad, de China, roz, kaki, brun, negru, alb, galben citronne. Icoana este pictată de Ana Deji, din Făgăraș, Țara Făgărașului. Inscripția din româno-chirilică se traduce Tăierea Ioan Botez.
Țărancă cu sapa
Cina cea de taină
Maica Domnului cu Pruncul
colaciu la palincă
Sfântul Mucenic Gheorghe
Sfântul Ilie Proroc
Sfinții Stelian și Haralambie
Iisus Hristos Învățător, flancat de apostoli
Sf. Apostol Petru
Sahană
Icoana este pictată pe sticlă, având tema "Plângerea lui Iisus"; în registrul secund este ilustrat Iisus întins pe lințoliu, în jurul lui aflându-se un grup de cinci persoane, în mijlocul lor fiind reprezentată Sfânta Fecioară. Pe verso, de rama din lemn, pentru a proteja icoana, sunt prinse câteva scânduri. Rama este realizată din lemn de brad cu elemente profilate pe latura interioară, grunduită. Cromatica: alb; negru; roșu; galben; albastru; culoarea patinată a lemnului (rama).