Paintings at Ethnographical Museum of Transylvania
Page 6 of 10 · 355 works · most celebrated first
Farfurie de formă semi-adâncă, cu buză lată, evazată și muchia buzei ușor ridicată. Farfuria este angobată pe fața interioară cu un strat de humă albă, peste care este pictat cu cornul și cu pensula decorul monocromatic, format din motive florale și fitomorfe stilizate: registrul decorativ central conține un cerc dublu, decorat cu linii mici sub formă de virgulă, în interior conținând o lalea iar pe exterior, poziționate în formă de cruce, patru flori de lalea intercalate de patru motive sugerând niște frunze. Buza farfuriei este decorată cu un șir continuu de frunze duble între linii punctate. Muchia buzei este marcată cu o dungă de culoare albastră iar bordura interioară a farfuriei cu două linii circulare simple și o linie circulară ondulată între ele. Cromatica: alb, albastru. Farfuria este acoperită pe fața decorată cu un strat de smalț transparent.
Farfurie adâncă, cu corp ușor rotunjit și buză îngustă rotunjită; piesa este modelată din lut la roata olarului și angobată cu humă albă pe fața interioară. Decorul este realizat prin pictare cu cornul și cu pensula și se compune din motive vegetale și florale foarte stilizate (un buchet central cu patru flori cu petale alungite, desenate cu contur maro și umplute cu culorile verde și galben, decor încadrat într-un cerc de culoare maro; un registru decorativ în zona mediană a peretelui, format dintr-o linie ondulată sub formă de cerc, având puncte verzi și galbene între bucle și încadrată între cercuri de culoare maro). Cromatica: alb, verde, maro, galben. Farfuria este acoperită pe fața ornamentată cu un strat de smalț transparent.
Farfurie de formă semi-adâncă, cu buza lată, răsfrântă. Decorul, dispus pe un fond alb, prin pictare, este format din motive florale fin stilizate (flori și frunze), dispuse central, pe fundul farfuriei, și motive geometrice pe buza acesteia (linii vălurite, puncte, cercuri concentrice). Cromatica decorului: alb, verde-turcoaz, brun, galben-ocru.
Farfurie adâncă, cu buza lată dreaptă, evazată și muchia buzei ondulată (mici zimți); este acoperită pe suprafața interioară cu un strat de angobă verde, peste care este pictat cu pensula cu pigmenți decorul format din motive florale și vegetale: centrul farfuriei conține o floare de lalea cu trei petale albe, frunze verzi și două flori mai mici, laterale, formate din puncte albe. Buza farfuriei conține același motiv, repetat de patru ori, al lalelei albe cu trei petale și cu un grup de puncte albe la capătul ei, cu tulpina cu frunze verzi. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, verde.
Farfurie adâncă, angobată pe fața interioară cu un strat de humă albă, peste care este pictat cu cornul și cu pensula, cu linii groase, decorul monocromatic format din motive florale și fitomorfe stilizate: pe fundul farfuriei se regăsesc patru flori de lalea dispuse pe exteriorul laturilor unui pătrat umplut cu linii hașurate intersectat de culoare albastră; buza farfuriei este decorată cu un șir continuu de elemente vegetale. Cromatica: alb, albastru. Farfuria este acoperită pe fața decorată cu un strat de smalț transparent.
Ulcior cu corp tronconic, bombat în jumătatea sa superioară, gât subțire cu gură bilobată și cu ciur; este prevăzut cu o toartă laterală de prindere, cu țâță. Decorul este unul geometric, realizat prin pictare cu cornul și cu pensula, motivele fiind concentrate în jumătatea superioară a vasului și sunt formate din: linii circulare simple și ondulate de culoare albă, dungi de culoare maro dispuse circular, linii punctate, linii spiralate de culoare albă dispuse sub formă de brâu, linii drepte verticale ce decorează zona gâtului. Toarta vasului este decorată cu mici linii albe, iar buza cu linii maro. Suprafața ornamentată a vasului este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, maro, pe fondul roșu al lutului ars.
Farfurie semi-adâncă, acoperită pe suprafața interioară cu un strat de angobă albă, peste care este pictat cu pensula și cu cornul decorul format din motive vegetale și geometrice: central pe fundul farfuriei se găsește o tulpină maro cu doi boboci de culoare roșu-cărămiziu și frunze verzi. Buza farfuriei conține un decor format din trei flori cu petale galbene și frunze verzi, intercalate cu câte un motiv geometric format din linii maro paralele, dispuse în formă de triunghi. Pe fundul farfuriei pe verso, se găsește marca meșterului "TOMPA M" . Farfuria este acoperită pe întreaga sa suprafață cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, verde, maro, roșu-cărămiziu, galben.
Farfurie semi-adâncă, cu buza evazată și foarte ușor concavă spre interior și cu muchia buzei rotunjită; este modelată la roata olarului și angobată cu humă albă pe fața interioară. Decorul este pictat cu cornul și cu pensula și se compune din motive florale stilizate (registrul decorativ de pe fundul farfuriei conține o tulpină cu o floare de lalea cu două petale verzi și centrul format din linii hașurate intersectat, de culoare maro, și cu patru frunze de culoare galbenă; de o parte și de alta a florii de lalea este pictată câte o floare cu petale rotunde în culorile maro, galben, verde și cu centrul format din linii hașurate intersectat, de culoare maro) și motive decorative geometrice (cinci grupuri, inegale ca lungime, formate din linii paralele drepte, de culoare maro, intercalate cu cinci grupuri de câte 2-3 linii maro sub formă de semicercuri umplute cu culorile galben și verde), dispuse pe buza farfuriei și încadrate de linii paralele sub formă de cerc, de culoare maro. Două grupuri de linii maro paralele, crescătoare și descrescătoare ca mărime, dispuse sub formă de triunghi, completează decorul central de pe fundul farfuriei. Piesa este acoperită pe suprafața ornamentată cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, verde, maro, galben.
Farfurie adâncă cu buza evazată și muchia buzei ondulată; este acoperită pe suprafața interioară cu un strat de angobă albă peste care este pictat cu cornul și cu pensula decorul format din motive florale și vegetale stilizate și motive geometrice dispuse astfel: registrul decorativ de pe fundul farfuriei conține o tulpină cu cinci flori rotunde galbene cu contur albastru, cu petale mici realizate din linii drepte și mijlocul dintr-un cerc cu două linii intersectate în formă de X. Decorul din această zonă este completat cu trei flori stilizate asemănătoare celor care formează buchetul, și cu grupuri de câte patru linii hașurate intersectat, motive care se regăsesc și pe buza farfuriei, împreună cu motivul brăduțului, realizat cu linii galbene și albastre. Muchia buzei este marcată cu o dungă galbenă. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, albastru, galben.
Farfurie semi-adâncă, cu buză răsfrântă; piesa este modelată la roata olarului și este angobată pe fața interioară cu humă albă. Decorul monocromatic este pictat cu pensula și se compune din motive decorative florale și vegetale stilizate (o floare de crin cu doi boboci și cu frunze, plasate central pe fundul farfuriei; buza farfuriei este acoperită cu un șir continuu de motive vegetale). Muchia buzei este marcată de o linie albastră iar bordura interioară a farfuriei de o linie vălurită. Cromatica: alb, albastru. Fața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent.
Farfurie de formă aplatizată, cu buză răsfrântă și muchie rotunjită. Piesa este modelată la roata olarului, angobată cu humă albă. Decorul este realizat prin sgrafitare în angoba crudă, peste care se aștern cu pensula culorile de smalț: verde și galben. Motivele decorative sunt florale și vegetale stilizate, dispuse pe fundul și pe buza farfuriei. Cromatica decorului: alb, galben, verde.
Farfurie de formă semi-adâncă, cu buză lată, evazată; este angobată pe fața interioară cu un strat de humă albă, peste care este pictat cu pensula, cu linii groase, decorul monocromatic, format din motive florale și fitomorfe stilizate: o tulpină cu trei flori de lalea și frunze, reprezentate central pe fundul farfuriei. Buza acesteia este decorată cu un șir de motive formate din linii spiralate aproximativ rotunde. Bordura interioară a farfuriei și muchia buzei sunt marcate cu câte o linie ușor ondulată. Cromatica: alb, albastru. Farfuria este acoperită pe fața decorată cu un strat de smalț transparent.
Farfurie de formă semi-adâncă, cu buza evazată și muchia buzei rotunjită. Este acoperită pe suprafața interioară cu un strat de angobă albă, peste care este pictat cu pensula și cu cornul decorul format din motive vegetale și florale stilizate, din motive geometrice și motive avimorfe, dispuse astfel: registrul decorativ central de pe fundul farfuriei, încadrat într-un cerc din două linii subțiri albastre, conține o vază cu baza ascuțită și două torți laterale, în care sunt așezate două flori mari albastre, cu frunze verzi, rotunde. În partea superioară a buchetului, pe cele două flori sunt așezate două păsări, una verde (stânga) și cealaltă maro (dreapta), având între ele o floare cu petale galbene, posibil floare de salcâm. Buza farfuriei este decorată cu trei motive vegetale, aproximativ identice (două frunze laterale verzi, o frunză/floare centrală galbenă având de o parte și de alta câte trei linii albastre) separate de câte un mic motiv format din trei linii albastre. Bordura interioară a farfuriei este marcată cu o dungă circulară subțire, albastră, iar marginea buzei cu o linie spiralată circulară, subțire, neglijent realizată. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, verde, albastru, maro, galben.
Farfurie adâncă, cu buza evazată; este angobată pe fața interioară cu un strat de humă albă, peste care este pictat cu pensula, cu linii groase, decorul monocromatic format din motive florale și fitomorfe stilizate (tulpină cu o floare de lalea și frunze, reprezentate pe centrul farfuriei și un șir continuu compus din elemente vegetale, ce decorează buza acesteia). Cromatica: alb, albastru. Farfuria este acoperită pe fața decorată cu un strat de smalț transparent.
Farfurie de tip platou, cu muchia buzei ridicată și ondulată. Este acoperită pe suprafața interioară cu un strat de angobă albă, peste care este pictat cu pensula decorul format din motive vegetale și geometrice: cinci flori albastre dispuse în formă de stea, intercalate cu frunze de culoare verde și grupuri de linii curbe paralele de culoare maro-închis, de asemenea dispuse în formă de stea. În centru este pictată o floare cu petale de culoare galben-ocru. Decorul este completat cu puncte de culoare galben-ocru. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, verde, maro-închis, albastru, galben-ocru.
Farfurie semi-adâncă, cu buză răsfrântă; angobată pe fața interioară cu humă albă și decorată prin pictare cu pensula cu motive florale și fitomorfe stilizate (nouă flori cu petale alungite de culoare roșu-cărămiziu și frunze verzi dispuse pe suprafața farfuriei sub forma unei stele cu opt colțuri și cu o floare centrală). Cromatica: alb, roșu-cărămiziu, verde-deschis, gri-deschis, maro. Farfuria este acoperită cu smalț transparent pe ambele fețe.
Farfurie adâncă, cu buza răsfrântă, modelată la roata olarului, angobată cu humă albă pe fața interioară. Decorul, bogat, este realizat prin pictare cu pensula și cu cornul și se compune din motive decorative florale stilizate și geometrice, acoperind întreaga suprafață a farfuriei. Cromatica: alb, verde, galben ocru, maro.
Farfurie de formă semi-adâncă, cu baza largă și cu buza lată, răsfrântă, cu muchia buzei ușor concavă spre exterior. Decorul, dispus pe un fond alb, prin pictare, este format dintr-un motiv zoomorf (căprioară) și vegetal stilizat, plasat central, pe fundul farfuriei. Muchia buzei este marcată de o linie sub formă de cerc. Cromatica decorului: alb, verde, brun, galben, albastru.
Farfurie adâncă, cu corp scund și buză lată, răsfrântă. Piesa este modelată la roata olarului, angobată cu humă albă pe fața interioară a acesteia. Decorul este realizat prin pictare cu cornul și cu pensula și constă în motive decorative vegetale stilizate (flori și frunze) și geometrice (puncte), dispuse pe întreaga suprafață a farfuriei. Central, pe fundul farfuriei, este înscris anul fabricației "1842", deoparte și de alta a registrului decorativ central. Cromatica decorului: alb, albastru. Farfuria este smălțuită pe interior, cu smalț transparent.
Farfurie de formă aplatizată, cu buza răsfrântă. Decorul, dispus pe un fond alb lăptos, prin pictare, este format dintr-un motiv floral stilizat, dispus central, pe fundul farfuriei, și motive geometrice (puncte galbene, grupuri de dungi paralele de culoare maro-brun, linii subțiri, paralele, linii sub formă de cerc, motivul bradului), dispuse într-un registru continuu pe buza farfuriei. Muchia buzei este marcată cu o dungă de culoare galbenă. Cromatica: alb, verde, brun, albastru, galben-ocru.
Farfurie adâncă cu buză îngustă, evazată și muchia buzei rotunjită, angobată pe suprafața interioară cu un strat de humă albă. Decorul este realizat prin pictare cu pensula și cu cornul și se compune din motive florale și geometrice, dispuse astfel: central pe fundul farfuriei, încadrat într-un cerc albastru, se găsește un buchet format din trei flori cu petale mici albastre și mijlocul din linii roșu-cărămiziu, și din doi boboci în culorile roșu-cărămiziu și albastru. Registrul marginal de pe buza farfuriei conține motive formate din câte două dungi scurte de culoare roșu-cărămiziu, între care sunt pictate grupuri de linii drepte hașurate intersectat, de culoare roșu-cărămiziu, albastru și verde. Decorul marginal este încadrat între două cercuri subțiri albastre. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, albastru, roșu-cărămiziu, verde.
Farfurie adâncă cu buză evazată; este acoperită pe fața interioară cu un strat de angobă albă. Decorul este pictat cu cornul și se compune din motive vegetale și florale stilizate: central, pe fundul farfuriei este pictată o tulpină cu două flori cu petale albastre și frunze realizate cu contur albastru și umplute cu culorile verde și maro, încadrate între două linii circulare albastre. Peretele farfuriei și buza acesteia sunt decorate cu o ghirlandă circulară formată din motive florale (șase flori cu petale alungite) și vegetale stilizate și neglijent realizate. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, albastru, verde.
Farfurie adâncă, cu corp scund și buză lată, răsfrântă și muchie ondulată (mici alveole). Central, pe fundul farfuriei, este atașată o farfurioară mai mică, cu diametrul de 7 cm și înălțimea de 1 cm, care servea, probabil, pe lângă rolul său decorativ, pentru a ține lumânarea la coliva morților. Piesa este modelată la roata olarului, angobată cu humă albă pe fața interioară a acesteia. Decorul, bogat, este realizat prin pictare cu cornul și cu pensula și constă în motive decorative vegetale stilizate (frunze) și geometrice (linii, puncte, linii spiralate, linie vălurită, motivul colțului de lup), dispuse pe întreaga suprafață a farfuriei. Cromatica decorului: alb, albastru. Farfuria este smălțuită pe interior, cu smalț transparent.
Farfurie de formă aplatizată, cu muchia buzei ușor ondulată; este angobată pe suprafața interioară cu un strat de humă albă peste care este pictat cu cornul și cu pensula decorul monocromatic format din motive florale stilizate și geometrice: pe fundul farfuriei este pictată o tulpină cu frunze și trei flori de crin, ce au centrul format din linii hașurate intersectat. Buza farfuriei este decorată cu un șir continuu de frunze duble. Bordura interioară a farfuriei este marcată cu o linie circulară ușor ondulată iar muchia buzei cu o dungă albastră. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, albastru.
Farfurie semi-adâncă, cu buza dreaptă evazată; suprafața interioară este acoperită cu un strat de angobă albă, peste care este pictat cu cornul și cu pensula decorul format din motive florale și geometrice, dispuse astfel: registrul decorativ de pe fundul farfuriei conține, încadrat într-un cerc format dintr-o linie albastră dublă, un buchet desenat cu contur subțire maro, format dintr-o floare centrală de culoare maro, doi boboci galbeni la bază, o floare cu petale alungite, în partea superioară a buchetului și din frunze verzi. Registrul decorativ marginal de pe buza farfuriei, marcat de două linii circulare albastre, conține trei flori de lalea de culoare galbenă cu două frunze verzi, separate de câte un motiv format din șase linii maro subțiri, hașurate intersectat. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, galben, verde, maro.
Farfurie adâncă, de tip castron, cu fund îngust, corp tronconic și buză dreaptă, verticală; este angobată pe fața interioară și pe suprafața exterioară a buzei cu un strat de humă albă. Este decorată prin pictare cu cornul cu motive florale și fitomorfe geometrizate: pe fundul farfuriei este pictată o floare cu petalele din linii subțiri albastre și centrul marcat cu un cerc mic maro, încadrată într-un cerc de asemenea de culoare maro. Peretele farfuriei este decorat cu patru grupuri de motive formate din linii verzi, sugerând o ramură cu frunze, intercalate de patru flori geometrizate, realizate din linii albastre. Decorul este completat cu trei linii circulare simple și o linie circulară ondulată. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, verde, albastru, maro.
Farfurie adâncă, cu buză răsfrântă; piesa este modelată la roata olarului și este angobată cu humă albă pe fața interioară. Decorul este realizat prin pictare cu pensula și cu cornul și se compune din motive decorative florale stilizate (amplasate central, pe fundul farfuriei) și motive decorative geometrice, pe buza farfuriei (dungi de culoare maro, grupuri de linii paralele sub forma motivului de brăduț, linii hașurate). Cromatica: alb, maro, albastru. Fața farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent.
Farfurie semi-adâncă, cu buza lată evazată; este angobată pe fața interioară cu un strat de humă albă peste care este realizat prin sgrafitare și prin pictare cu pensula decorul format din motive florale și vegetale stilizate: registrul decorativ central de pe fundul farfuriei conține o floare centrală ce are pe exterior patru boboci dispuși în formă de cruce, intercalați de patru flori cu câte trei petale. Buza farfuriei este decorată cu zece motive vegetale în formă de inimă. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, verde, galben.
Farfurie de formă semi-adâncă, cu fund larg și buză evazată; este angobată pe fața interioară cu un strat de humă albă, peste care este pictat cu pensula și cu cornul decorul format din motive florale stilizate și din motive geometrice: registrul central de pe fundul farfuriei conține o linie spiralată de culoare maro pe exteriorul căreia sunt pictate opt flori de lalea cu petale în culorile albastru, galben, maro. Buza este decorată cu un șir de linii drepte de culoare verde și albastră. Muchia buzei este marcată cu o dungă albastră și o linie circulară maro, subțire iar bordura interioară a farfuriei este decorată cu trei linii circulare de culoare maro. Cromatica: alb, albastru, verde, galben, maro. Farfuria este acoperită pe fața ornamentată cu un strat de smalț transparent.
Farfurie mare, semi-adâncă, cu buza lată, răsfrântă. Decorul principal este dispus în centrul farfuriei, pe un fond alb-lăptos și prezintă un motiv vegetal stilizat (o floare cu petale galbene, frunze și alte elemente vegetale) iar buza farfuriei este decorată cu motive geometrice (două linii de culoare maro dispuse în zig-zag, alternativ, una mai groasă și vălurită, cealaltă mai subțire, dreaptă; puncte de culoare verde-turcoaz, linii subțiri dispuse sub formă de cercuri concentrice). Muchia buzei este marcată de o dungă galbenă iar bordura interioară a farfuriei cu o linie vălurită mărunt, de culoare albastră. Cromatica: alb, maro-brun, galben-ocru, verde-turcoaz, albastru.
Farfurie mare, adâncă, de tip castron, cu corp tronconic, buza evazată și muchia buzei verticală; suprafața interioară a piesei este acoperită cu un strat de angobă albă, peste care este pictat cu cornul decorul monocromatic format din motive geometrice, florale și vegetale stilizate: centrul farfuriei este decorat cu un cerc format din mai multe linii subțiri maro, cerc ce conține în interior o tulpină cu o floare albastră rotundă și mai multe frunze realizate din linii subțiri; acestui decor floral i se adaugă patru grupuri de linii paralele crescătoare și descrescătoare ca mărime, dispuse sub formă de triunghi. Peretele farfuriei este decorat cu două tipuri de motive florale, cîte două din fiecare motiv și dispuse diametral opus: o tulpină cu două flori de lalea și frunze, și o tulpină cu două flori rotunde și centrul format din linii hașurate intersectat. Buza farfuriei este decorată cu un șir de motive vegetale formate din două linii sub formă de zigzag, dispuse circular, care se intersectează rezultând niște romburi, intersecția acestor linii fiind marcată cu două linii mici în formă de cruciuliță. Muchia buzei este decorată cu linii mici ondulate. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, albastru.
Farfurie de formă semi-adâncă, cu buză lată, evazată și muchia buzei ușor ondulată. Farfuria este angobată pe fața interioară cu un strat de humă albă, peste care este pictat cu cornul și cu pensula decorul monocromatic, format din motive fitomorfe stilizate (un șir de frunze simple, separate de câte o linie punctată - pe buza farfuriei) și geometrice (o linie spiralată amplă, ce pornește din centrul farfuriei și acoperă întreaga suprafață centrală a acesteia; linii simple circulare, puncte - pe buza farfuriei). Muchia buzei este marcată cu o dungă de culoare albastră. Cromatica: alb, albastru. Farfuria este acoperită pe fața decorată cu un strat de smalț transparent.
Farfurie mare adîncă, cu corp tronconic ușor rotunjit, buză lată evazată cu muchia buzei verticală; este acoperită pe suprafața interioară cu un strat de angobă albă peste care este pictat cu pensula decorul monocromatic format din motive geometrice și motive florale și vegetale stilizate, dispuse astfel: centrul farfuriei este decorat cu o floare (posibil crin) încadrată într-un cerc dublu, floare care se repetă și pe exteriorul cercului, alternată cu un motiv format din linii hașurate intersectat dispus sub formă de triunghi. Restul suprafeței corpului este decorat cu șiruri de frunze duble, orientate opus. Exteriorul buzei este decorat cu două linii circulare incizate. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, albastru.
Farfurie adâncă, angobată pe fața interioară cu un strat de humă albă. Este decorată prin pictare cu pensula și cu cornul cu motive florale, fitomorfe și geometrice: central pe fundul farfuriei este reprezentată o floare stilizată, cu petale de culoare siena arsă și frunze verzi, iar buza farfuriei este decorată cu trei flori de culoare maro-roșcat, siena arsă și galben ocru, cu frunze verzi; între flori sunt pictate trei motive formate din câte o linie șerpuită de culoare maro. Cromatica: alb, maro-roșcat, maro, verde, siena arsă, galben ocru. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent.
Farfurie adâncă, de tip castron, cu corp îngust tronconic și buză dreaptă. Piesa este modelată din lut la roata olarului și angobată cu humă albă pe fața interioară. Decorul este realizat prin pictare cu cornul și cu pensula și constă în motive decorative geometrice (linie spiralată, două linii groase și trei linii mai subțiri dispuse sub formă de cerc, șiruri de puncte). Muchia buzei este decorată cu o linie ondulată mărunt, de culoare maro. Cromatica: alb, maro, verde, brun roșcat. Farfuria este acoperită cu un strat de smalț transparent pe fața ornamentată.
Farfurie mare, de formă adâncă, cu buză răsfrântă. Piesa este modelată la roată, angobată cu humă albă pe fața interioară. Decorul este realizat prin pictare cu pensula, cu smalțuri colorate (verde și maro) și prin sgrafitare. Motivele decorative sunt florale și vegetale stilizate (flori cu frunze) dispuse pe fundul farfuriei (o floare) și patru flori intercalate de patru elemente decorative vegetale (frunze) sugerând motivul inimii, dispuse pe buza farfuriei. Bordura interioară a farfuriei este marcată de o linie groasă sub formă de cerc, de culoare verde. Pe fața interioară a farfuriei este aplicat un strat de smalț transparent.