Paintings at ASTRA National Museum Complex
Page 11 of 21 · 753 works · most celebrated first
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtător de Biruință
Icoana reprezintă Înălțarea Domnului Iisus Hristos, în a 40-a zi după Învierea Sa. Înălțarea are loc într-o zi de joi, asemenea ca și Cina cea de Taină, Cina Euharistiei. În registrul superior, este Mântuitorul Iisus Hristos cu mâinile ridicate în Binecuvântare și Ocrotire, fiind ridicat și Înălțat pe o mandorlă de nouri albi-gri-crem. În registrul inferior, este Maica Domnului dimpreună cu patru din cei 12 ucenici și apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Veșmintele sunt într-o combinație de roșu vermillon, gri, negru antracit. Fondul icoanei este cerul albastru cobalt-ceruleum, în registrul superior, iar în registrul mediu-lateral și inferior este un câmp luminos galben-chihlimbar. Întreaga compoziție iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-o ghirlandă de bujori-trandafiri - 4 ruje roșii mari. Cromatica este armonioasă și luminoasă: roșu vermillon, albastru cobalt și ceruleum, galben chihlimbar, crem-bej, gri, negru antracit, alb. Icoana este rară, datorită tematicii iconografice abordate și are o compoziție simetrică, echilibrată și armonioasă. Icoana este din Nicula.
Icoana îl reprezintă pe Pruncul Iisus Hristos care ține în mânuțe globul pământesc cu o cruce deasupra, asemenea unui chivot sfințit. Este înfășurat cu o țesătură roșie, culoarea pătimirii și a jertfei. În interiorul icoanei este un nucleu de lumină galbenă. Întreaga tematică iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-o ghirlandă de trandafiri, ruje roșii. Icoana este de Nicula, având o cromatică luminoasă: roșu vermillon, albastru ceruleum, gaben chihlimbar, roz palid, gri, alb, negru. Fondul este albastru cobalt, în combinație cu gri. Icoana este ușor deteriorată, nuanțele neputându-se bine descifra.
Farfurie de formă tronconică, adâncită; este decorată cu motive florale pe toată suprafața; florile de pe margine sunt încadrate de trei cercuri concentrice dintre care una spre exterior și două spre interior; cromatică: fond alb, motive: roșu; verde; albastru; maro; galben. Pe fund are o ștanță: trei cercuri concentrice. Tot pe fundul vasului sunt două incizii în care este introdus un șnur folosit la agățarea vasului pe perete.
Farfuria este lucrată la roată, prezintă marginea evazată în plan orizontal fiind smălțuit în interior. Pe suprafața interioară a vasului se identifică registre decorative floral-vegetale dispuse pe fundul vasului și pe marginea interioară. Registrele sunt delimitate de două cercuri realizate prin pictare și dispuse pe buza vasului și spre interiorul acestuia. Cromatică: fond: alb; motive: roșu; albastru; verde; brun; maro.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Blidul de formă tronconică este adânc, smălțuit pe interior, ornamentat cu motive florale si aviforme, neornamentat la exterior. Obiectul este smălțuit, la exterior, doar pe buză. Tot la exterior, sub buză, este incizată o linie circulară. Vasul prezintă pe buză decor alveolat. Fundul este circular și prevăzut cu două orificii pentru agățare. Cromatică: fond: cărămiziu; decor: verde; galben; maro.
Maica Domnului este înveșmântată în maforiom roșu-vișiniu stacojiu, cu interiorul verde forest de China, cu mânecă cu altiță verde-bronzie și cruciuliță neagră pe brațul stâng, cu interiorul albastru regal, cu dungulițe albe, cu sacosul alb cu dungi albastre, cu aureolă aurie. Sacos-ul Maicii Domnului este asemănător cu o iie tradițională. Pruncul Iisus Hristos este înveșmântat în ocru-muștar, cu sacos alb, cu dungi roșii-albastre, cu mânecile verzi. Pruncul Iisus Hristos Binecuvântează cu mâna dreaptă și arată cu mâna stângă înspre Maica Domnului. Fondul icoanei este cerul albastru bleu-ciel senin. Întreaga tematică iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-o ghirlandă de bujori-trandafiri, 7 ruje roșii, mari, cu bobocei și frunze verzi. Inscripția din româno-chirilică se traduce Maica Domnului. Cromatica este armonioasă: roșu vișiniu-stacojiu, albastru bleu-ciel, cobalt-ceruleum, galben-solar-ocru-muștar, verde văratic-forest, brun, bronziu, alb, negru. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Gherla.
Vasul este confecționat din lut, având forma bitronconică, cu gura largă. Acesta este prevăzut cu o toartă pentru prindere fixată, în partea superioară de margine, iar în partea inferioară de zona bombată a vasului. Obiectul este decorat cu linii vălurite și motive florale. Cromatică: fond: maro; decor: alb; negru.
Maica Domnului ține în brațe Pruncul Iisus Hristos, care arată cu mâna dreaptă înspre Maica Domnului, prezentându-ne-o. Maica Domnului este înveșmântată în mantie cu maforion roșu-acajou, cu broderie dantelată pe marginile mânecilor, cu interiorul negru și ciupag brodat auriu-bronziu. Veșmântul este de o eleganță deosebită. Pruncul Iisus Hristos este înveșmântat cu sacos și omofor roșu-acajou, de asemenea, cu interiorul ocru-galben rozaliu, cu coroană și aureolă pe cap. Maica Domnului cu mâna dreaptă ni-L arată pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind Calea. Adevărul și Viața, este tip Hodighitria. Culorile Maicii Domnului reprezintă noblețea împărătească, suferința monahică și nădejdea bucuriei Învierii. Culorile Mântuitorului reprezintă suferința monahică și patima dureroasă a Jertfei. Fondul icoanei este întunecat, în contrast cu lumina dăruită de chipurile sfinte și veșmintele senine, cu stele crem-gabene. Cromatică: roșu stacojiu, brun, acajou, galben-ocru, brun, bej, alb, negru. Icoana este încadrată și de un chenar decorativ-geometrizant liniar roșu. Inscripția din româno-chirilică se traduce MP IC XC Maica Domnului Iisus Hristos. Icoana este de iconostas. Desenul, cromatica, compoziția, fondul, încadrarea, trăsăturile chipurilor sunt deosebit de frumoase. Icoana este o bijuterie! Este atribuită lui Toader Popovici Zugrav.
Deisis este o tematică fundamentală din iconografia bizantină, reprezentându-L pe Domnul Iisus Hristos în ipostasul de Mare Judecător, fiind Împărat, având în dreapta pe Maica Domnului și în stânga pe Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului. Această tematică este nucleul Judecății de Apoi. Iisus Hristos este înveșmântat în veșminte sacos și omofor albastre-verzi, cu aureolă. Are în mâna stângă Sfânta Evanghelie deschisă și cu mâna dreaptă binecuvântează. În registrul superior îndepărtat este fondul albastru brun-bej și Maica Domnului în semiprofil, în dreapta Mântuitorului și Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul cu Sfânta Evanghelie închisă în mâna dreaptă, în partea stângă tronului Mântuitorului Iisus Hristos. Cromatica este armonioasă: roșu sângeriu, verde, olive, cafeniu, brun, ocru, bej, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos. Datarea se traduce din româno-chirilică: 17 februarie 1774. Icoana este atribită lui Petre Diacul din Preluca, Maramureș. Este icoană de iconostas. Ceea ce este inedit la această icoană, pe lângă toată frumusețea desenului, cromaticii, compoziției, trăsăturilor expresive, este și faptul că în locul Sfântului Ioan Botezătorul, din Deisis, este Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, numit Teologul Iubirii. Această dimpreunare a Mântuitorului Iisus Hristos cu Maica Domnului și cu Sfântul Ioan Teologul este și în icoana cu Răstignirea Domnului Iisus Hristos.
Maica Domnului Împărăteasă a Cerurilor, pe tron așezată, ține Pruncul Iisus Hristos, în brațe. Maica Domnului este îmbrăcată cu mantie cu maforion brun, cu interiorul căptușit cu verde închis. Poartă aureolă și coroniță roșie de împărăteasă. Pruncul Iisus Hristos este îmbrăcat cu gri și verde închis, are aureolă și binecuvântează cu mâna dreaptă. În registrul superior sunt ocrotitori și păzitori Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, sprijinindu-se cu mâinile de cele două turnulețe - elemente decorativ geometrizante din structura arhitecturală a bogatului tron arhieresc al Maicii Domnului Împărăteasă. În registrul superior sunt Sfântul Mare Evanghelist Luca, cel care a pictat-o pentru prima dată pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus Hristos. Sfântul Evanghelist Luca apare împreună cu simbolul reprezentativ - vițelul - Parabola Întoarcerii Fiului risipitor. În cealaltă parte este Sfântul Evanghelist Ioan, cu vulturul, asemenea căruia se înalță în zbor Cuvântul Dumnezeiesc, fiind Teologul Iubirii. Cromatica este armonioasă, caldă și luminoasă: roșu vermillon, verde spanac-avocado, ocru, brun, gri, alb, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Maica Domnului MP Iisus Hristos IC XC. Icoana este încadrată de un chenar decorativ geometrizant, pe laterale, ca două panglici late, cu ghirlande de flori mari, de culoare verde-gri. Icoana este datată 1866. Icoana este a lui Savu Moga, din Arpașu de Sus, Țara Făgărașului.
Vas adânc cu buza dreaptă, smălțuit în interior și pe exterior. Decorul este plasat pe buză (interior și exterior) format din motive geometrice: linia frântă. În interior, pereții sunt decorați cu frunze iar fundul cu frunze și flori. Cromatică: fond: brun; motive; alb; verde.
Blidul de formă tronconică este adânc, smălțuit (la interior). Vasul este ornamentat cu motive florale și avimorfe, cu buza înaltă, neornamentat și nesmălțuit la exterior. Cromatică: fond: maro-roșcat (exterior); alb (interior); decor: verde; maro; albastru; negru.
Sfântul Arhidiacon Ștefan a fost unul dintre ucenicii, care Îl urmau pe Mântuitorul Iisus Hristos și unul dintre cei șapte bărbați plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune. Este primul martir, primul om ucis cu pietre, pentru că a mărturisit credința în Domnul Iisus Hristos. Sfântul Ștefan alungă boala din casă și vrajba dintre creștini. Sfântul Ștefan este îmbrăcat în veșminte liturgice de arhidiacon, de culoare roșu vermillon și verde. În mâna stângă ține Potirul și cu mâna dreaptă cădește cu cădelnița. În registrul îndepărtat este chenarul geometrizant al unei încadrări, asemenea unei uși diaconești stilizate. Sfântul Ștefan este surprins ieșind din altar pentru a sluji cădind în biserică. Potirul și cădelnița sunt aurite cu foiță. Inscripția: arhidiacon Ștefan. Icoana este din nordul Transilvaniei, de la centrul Mănăstirea Nicula. Desenul este mai simplu, cromatica mai săracă, dar foarte armonioasă: roșu vermillon, brunuri, verde, negru, alb, auriu.
Icoana îl reprezintă pe Sfântul Ioan Scărarul, îmbrăcat în sacos negru și mantie-omofor roșu, cu interiorul crem-deschis, împodobit cu elemente decorative florale punctiforme albe. În mâna stângă are cartea „Scara dumnezeiescului urcuș", iar în mâna dreaptă ține o Cruce foarte mare, asemenea unei scări, propovăduind, astfel, că scara duhovnicească este luarea crucii și urmarea Lui Hristos. Se remarcă expresivitatea trăsăturilor chipului Sfântului Cuvios. În registrul inferior este un deal verde, cu elemente fitomorfe și vegetale. În registrul superior este cerul întunecat de noapte, cenușiu. În partea îndepărtată stângă a sfântului este o mănăstire mică, pictată cu alb și roșu. Întreaga icoană este încadrată de un chenar fitomorf, format dintr-o ghirlandă de flori galbene. Mănăstirea albă, cu acoperișul roșu, ghirlanda de flori galbene, dealul verde sunt de un impact vizual, estetic, artistic, teologic deosebit. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, verde de China, cenușiu-negru, galben, brun, ocru, alb, negru. Icoana este pictată de Pavel Zamfir Zugrav din Laz, Valea Sebeșului. Icoana are semnătura autorului, este datată 1881. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sfântul Ioan Scărarul.
Prăznicar cu Sărbătorile Triodului
Maica Domnului este înveșmântată în maforiom roșu vermillon, cu interiorul verde-gri, cu aureolă aurie împodobită cu cunună de ghirlandă de flori. Pruncul Iisus Hristos este înveșmântat în alb-ivoriu-galben-ocru-verde și are, de asemenea, aureolă aurie. Pruncul Iisus Binecuvântează cu mâna dreaptă, arătând înspre Maica Domnului și ține cu mâna stângă un hrisov înfășurat. Pe cămașa-sacos alb ivoriu are o floare, reprezentând inima deschisă. Fondul icoanei este cerul albastru ultramarin bleumarin întunecat, împodobit cu elemente fitomorfe, dispuse într-un chenar decorativ format dintr-o ghirlandă. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, galben-ocru, crem, ivoriu, bej, albastru ultramarin bleumarin, verde brad, alb, negru. Icoana este de Nicula.
Iisus Hristos Învățător pe tron binecuvântând
Icoana este o bucată din lemn paralelipipedică, alungită, în mijlocul căreia este pictată Maica Domnului cu Pruncul Iisus Hristos în brațe. În stânga și în dreapta Lor, sunt trei îngeri și patru sfinte maici și fecioare înțelepte. Îngerii se deosebesc de sfintele femei prin aripile purtate, iar cuvioasele maici prin crucile, pe care le au în mâini. Icoana aparține unei biserici. Sfintele sunt îmbrăcate la fel, în sacos de culoare albastru ceruleum și mantie-omofor roșu. Cromatica este armonioasă, dar mai săracă în nuanțe: roșu, albastru ceruleum, brun, negru. Desenul este minuțios, limpede. Trăsăturile sunt expresive. Icoana este încadrată de un chenar decorativ geometrizant punctiform. Fondul este albastru ceruleum.
Icoana reprezintă Sfânta Treime. Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Fiul sunt înveșmântați în roșu vermillon, verde închis și albastru regal ultramarin bleumarin. În registrul îndepărtat este cerul galben-luminos, Dumnezeu-Fiul ține pe brațul drept Crucea. Duhul Sfânt este într-o mandorlă de raze luminoase bronzii, izvorând din lumină. În registrul inferior, sunt trei îngeri, cu aripi, care susțin de jos, în zbor, globul pământesc de culoare verde smarald, pe care stau cu picioarele Dumnezeu-Tatăl și Fiul Lui Dumnezeu. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sfânta Troiță. Cromatica este luminoasă și armonioasă: roșu vermillon, albastru regal ultramarin bleumarin, bleu-ciel, verde smarald, verde brad, galben chihlimbar, alb, auriu, negru. Trăsăturile chipurilor sunt rafinat desenate. Este o icoană pictată de Pavel Zamfir Zugravu din Laz, Valea Sebeșului. Icoana este datată 1888. Ceea ce este de un impact vizual-artistic deosebit sunt veșmântul Lui Dumnezeu-Tatăl, albastru unduios, de înaltul Cerului, cu detalii minuțios-rafinate, floral-punctiforme, de verde pe alb, carnația anatomică a Fiului Lui Dumnezeu, culoarea de verde-smarald a sferei globului pământesc și lumina galbenă de chihlimbar al Cerului - Raiului.
Farfurie de formă tronconică foarte adâncită, cu buza foarte înaltă și ușor ieșită în afară în partea exterioară. Smălțuită la interior și la exterior (doar buza). În centru e decorat cu viță de vie, iar pe margine cu o linie. Pe fund are marca ”Granitul No 8”. Cromatică: fond interior crem, fond exterior maro; motive: verde; maro închis; maro deschis; gri.
Vasul are formă tronconică, adâncită și este decorat cu motive florale dispuse în trei registre a câte trei flori pe margine, încadrate de o linie; în centru este decorat cu flori și frunze. Pe fund are trei cercuri concentrice care profilează trei registre. Vas evazat în partea superioară. Smălțuit interior-exterior. Cromatică: fond: alb; motive: verde; albastru; negru.
Maica Domnului este înveșmântată în maforiom roșu vermillon-corai, cu interiorul albastru ultramarin-gri, cu gulerașul și mânecuțele cu broderie bronzie, cu aureolă aurie. Maica Domnului arată calea care este Mântuitorul Iisus Hristos - Calea, Adevărul și Viața. Pruncul Iisus Hristos este înveșmântat în albastru ultramarin bleu-marin și gri și are, de asemenea, aureolă aurie. Pruncul Iisus ține în mâna stângă un hrisov înfășurat și cu mâna dreaptă arată înspre Maica Domnului. Fondul icoanei este cerul albastru ceruleum. Întreaga tematică iconografică este încadrată de un chenar decorativ geometrizant, asemenea unei rame încadratoare bronzii. Inscripția din româno-chirilică se traduce MP IC XC Maica Domnului Iisus Hristos. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon-corai, albastru bleu-marin, ultramarin, gri, bronziu, alb, negru. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.
Icoa
Blid
Sfânmati
Sfântul Mare Ierarh Nicolae Făcătorul de minuni este redat central, șezând pe tron arhieresc, ținând în mâna stângă Sfânta Evanghelie închisă și binecuvântează cu mâna dreaptă. Veșmintele arhierești liturgice ale sfântului ierarh sunt într-o alternanță cromatică de stacojiu-acajou-brun închis-kaki-bronziu și alb și negru. Epitrahilul, patrafirul este verde de China și brun-bronziu, cu patru cruci pe el, sacosul maro-stacojiu-acajou. Poartă mithră și are aureolă. În registrul superior îndepărtat sunt Dumnezeu-Tatăl și Maica Domnului, care Binecuvântează și Ocrotește pe Sfântului Nicolae. Pe fondul verde, Mântuitorul și Maica Domnului au veșminte brun-verzi-bronzii. În registrul inferior, în dreapta sfântului ierarh este tatăl fetelor, mulțumind îngenucheat fiind și în stânga sfântului, în raport cu Maica Domnului deasupra sunt cele trei fete salvate. În registrul inferior fondul este predominant roz somon, iar în cel superior albastru ceruleum. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sf Nicolae ICXC MP Iisus Hristos Maica Domnului. Icoana are cromatică spcifică Mărginimii Sibiului: stacojiu-acajou-brun închis-kaki-bronziu și alb și negru, verde de China, albastru ceruleum, alb, negru.
Vas de lăuzie cu capac
Scena Cinei celei de Taină se desfășoară într-un interior sugerat de elemente arhitectonice, coloane și șase arcade alternativ-cromatic pictate. În centrul icoanei este Mântuitorul Iisus Hristos binecuvântând mâncarea, la masă, alături de ucenici și apostoli. Cu brațul stâng îl ține lipit de piept pe Ioan cel iubit, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Teologul. Pe masă sunt așezate un potir pentru vin și tacâmuri și farfurioare mici și pâinici rotunde. Personajele au chipurile expresive, veșmintele personajelor și faldurile feței de masă, cât și draperiile sunt pictate cu măiestrie de pictor. Veșmintele sunt roșii, albastre, vernil și bej, cu liniuțe albe discrete. Cromatica este armonioasă și echilibrată, pornindu-se gradual dinspre exterior înspre interior, de la albastru spre roșu, ajungându-se la albul luminos al mesei celor dăruite. Compoziția este încadrată elemente de arhitectură, draperii, coloane, creându-se, astfel, intimitatea Cinei celei de Taină. Totul este concentric, strângându-se în jurul Potirului. De remarcat este alternanța romboidală din registrul inferior, policromatică. În registrul superior, sunt coloanele și arcadele policrome. Iuda Iscarioteanul este în partea stângă a mesei și se remarcă în mâna lui punga cu cei 30 de arginți, simbolul trădării și vicleniei. Pictura este specifică Țării Făgărașului și datorită compoziției echilibrate, simetrice și circulare. Icoana este pictată de Savu Moga, din Arpașu de Sus, Țara Făgărașului. Inscripția în chirilică se traduce ICXC Iisus Hristos Cina cea de Taină. Cromatica armonioasă este o caracteristică a icoanelor lui Savu Moga: roșu, albastru, vernil, gri, brun, alb, negru. Întreaga narațiune iconografică este încadrată într-un chenar geometrizant, ca de carte veche, asemenea unei dantelării cu colțișori.
Sfântul Mare Ierarh Nicolae Făcătorul de minuni este redat șezând pe tron arhieresc, ținând cu mâna stângă Sfânta Evanghelie pe genuchi și binecuvântând cu mâna dreaptă. Veșmintele arhierești liturgice ale sfântului ierarh sunt într-o alternanță cromatică de roșu vermillon-verde-olive, bej, albastru bleu-ciel-alb. Epitrahilul, patrafirul este olive, cu opt cruci pe el. Poartă mithră și are aureolă. Sfântul ierarh este așezat pe un tron foarte frumos și bogat ornamentat decorativ geometric, în nuanțe de verde olive și bej, sprijindu-și picioarele pe un piedestal de pardoseală de biserică, format dintr-un caroiaj mărunt de alb-negru. Pe tron este și o pernă rulou olive. În registrul superior, deasupra sfântului ierarh, sunt Dumnezeu-Tatăl Binecuvântând și Maica Domnului ocrotind, din două mandorle de nouri rotunzi albi. În cea de-a doua parte a icoanei sunt Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt reprezentați împreună, fiind mai-marii voievozi ai oștilor cerești. Sfântul Arhanghel Mihail, numit slujitorul Legii, are sabia și balanța de măsurat faptele bune și rele, iar Sfântul Arhanghel Gavriil, îngerul aducător de dar și bunavestire, poartă sabia și Potirul. Veșmintele sunt asemănătoare: tunică roșie-vermillon, pantaloni bleu-ciel și aripile de îngeri verzi. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sfântul Nicolae IC XC Iisus Hristos MP Maica Domnului Soborul mai-marilor Voievozi Mihail și Gavriil. Fondul icoanei este negru cu micuțe petale de floricele albe, roșii și verzi. Cromatica armonioasă este alcătuită din: negru, roșu-vermillon, verde olive, bej, albastru bleu-ciel, alb. Icoana este de Țara Făgărașului. Se remarcă inscripția foarte frumos scrisă, o caligrafie artistică și estetică. Icoana este pictată de Matei Țimforea Purcărea, din Cârțișoara.
Strachina este lucrată la roată. Pereții vasului sunt supraînălțați, buza este ușor răsfântă fiind smălțuită ca și interiorul vasului. Exteriorul acestuia este nesmălțuit. Decorul este floral-vegetal stilizat și avimorf având pictat pe fundul vasului o pasăre. Cromatică: fond: alb; motive: portocaliu; maro; verde.
Vas de formă tronconică, adâncit, cu buza lată și evazată. Smălțuit în interior. Este decorat în centru cu motive florale: 8 lalele încercuiesc o floare dispusă central. Pe margini este decorată cu motive geometrice: șiruri arcuite de puncte și grupuri de câte trei linii încadrate de două cercuri concentrice. Cromatică: fond alb în interior; cărămiziu în exterior; motive: maro; albastru; verde.
Disc concav smălțuit cu smalț incolor; decor amplasat pe toată suprafața; ordonat în registre; organizare radială; motive geometrice; triunghiuri; cerc; spirale; puncte. Cromatică: fond: alb; motive: verde; cărămiziu.
Farfuria este de formă tronconică fiind decorată cu motive florale dispuse central sub forma unui buchet de flori. Pe marginea piesei sunt dispuse într-un registru circular motive floral-vegetale pe un fond alb. Farfuria este smălțuită. Cromatică: fond: alb; motive: verde; maro.
Recipient ceramic tubular, folosit ca suport de lumânare. Baza, fără fund, foarte înaltă cu pereții drepți ce se continuă printr-un gât îngust, înalt, lățindu-se în partea superioară pe marginea care se evazează la exterior. Este prevăzut un șanț pentru ținerea cerii topite. Partea superioară prevăzută cu un orificiu înalt pentru fixat lumânarea. Decorații jirăvite pe întreg corpul, linie verde ondulată pe umăr, linie punctiformă circulară la baza gâtului și pe inelul reliefat, și o linie în zig-zag în partea superioară a gâtului. Smălțuit în exterior. Cromatică: fond: maro închis; motive: alb; verde; maro; negru; bej.