Artwork

Icoana îl reprezintă central, supradimensional, pe Sfântul Cuvios Părinte Avraam, îmbrăcat în veșminte roșii și albastre, cu un ștergar alb legat de brâu, în care are nenumărați creștini. Acest ștergar reprezintă, de fapt, sânul lui Avraam, adică o parte a Împărăției Cerurilor, acolo unde este fericirea mult-dorită. În mâna stângă ține Sfânta Scriptură - Biblia - deschisă, iar cu mâna dreaptă binecuvântează neamurile și noroadele. În registrul superior este Dumnezeu Binecuvântând și Maica Domnului ocrotind. În registrul inferior sunt elemente arhitecturale, reprezentând spațiul concret al istoriei neamurilor. Fondul este albastrul regal al cerului. Întreaga icoană este încadrată de un chenar fitomorf, format dintr-o ghirlandă de flori galbene și frunze, pe un lujer agățător. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos MP Maica Domnului Părintele Avraam. Icoana este de pe Valea Sebeșului. Cromatica este armonioasă și elegantă, discretă: roșu vermillon, stacojiu, albastru regal, verde, galben, gri, alb, negru.

Icoana îl reprezintă central, supradimensional, pe Sfântul Cuvios Părinte Avraam, îmbrăcat în veșminte roșii și albastre, cu un ștergar alb legat de brâu, în care are nenumărați creștini. Acest ștergar reprezintă, de fapt, sânul lui Avraam, adică o parte a Împărăției Cerurilor, acolo unde este fericirea mult-dorită. În mâna stângă ține Sfânta Scriptură - Biblia - deschisă, iar cu mâna dreaptă binecuvântează neamurile și noroadele. În registrul superior este Dumnezeu Binecuvântând și Maica Domnului ocrotind. În registrul inferior sunt elemente arhitecturale, reprezentând spațiul concret al istoriei neamurilor. Fondul este albastrul regal al cerului. Întreaga icoană este încadrată de un chenar fitomorf, format dintr-o ghirlandă de flori galbene și frunze, pe un lujer agățător. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos MP Maica Domnului Părintele Avraam. Icoana este de pe Valea Sebeșului. Cromatica este armonioasă și elegantă, discretă: roșu vermillon, stacojiu, albastru regal, verde, galben, gri, alb, negru., by Unknown, 1850
Icoana îl reprezintă central, supradimensional, pe Sfântul Cuvios Părinte Avraam, îmbrăcat în veșminte roșii și albastre, cu un ștergar alb legat de brâu, în care are nenumărați creștini. Acest ștergar reprezintă, de fapt, sânul lui Avraam, adică o parte a Împărăției Cerurilor, acolo unde este fericirea mult-dorită. În mâna stângă ține Sfânta Scriptură - Biblia - deschisă, iar cu mâna dreaptă binecuvântează neamurile și noroadele. În registrul superior este Dumnezeu Binecuvântând și Maica Domnului ocrotind. În registrul inferior sunt elemente arhitecturale, reprezentând spațiul concret al istoriei neamurilor. Fondul este albastrul regal al cerului. Întreaga icoană este încadrată de un chenar fitomorf, format dintr-o ghirlandă de flori galbene și frunze, pe un lujer agățător. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos MP Maica Domnului Părintele Avraam. Icoana este de pe Valea Sebeșului. Cromatica este armonioasă și elegantă, discretă: roșu vermillon, stacojiu, albastru regal, verde, galben, gri, alb, negru., by Unknown, 1850

Icoana îl reprezintă central, supradimensional, pe Sfântul Cuvios Părinte Avraam, îmbrăcat în veșminte roșii și albastre, cu un ștergar alb legat de brâu, în care are nenumărați creștini. Acest ștergar reprezintă, de fapt, sânul lui Avraam, adică o parte a Împărăției Cerurilor, acolo unde este fericirea mult-dorită. În mâna stângă ține Sfânta Scriptură - Biblia - deschisă, iar cu mâna dreaptă binecuvântează neamurile și noroadele. În registrul superior este Dumnezeu Binecuvântând și Maica Domnului ocrotind. În registrul inferior sunt elemente arhitecturale, reprezentând spațiul concret al istoriei neamurilor. Fondul este albastrul regal al cerului. Întreaga icoană este încadrată de un chenar fitomorf, format dintr-o ghirlandă de flori galbene și frunze, pe un lujer agățător. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos MP Maica Domnului Părintele Avraam. Icoana este de pe Valea Sebeșului. Cromatica este armonioasă și elegantă, discretă: roșu vermillon, stacojiu, albastru regal, verde, galben, gri, alb, negru. is a drawing by Unknown. It dates from 1850 and is held in the collection of the ASTRA National Museum Complex.

About this work

Overview

This painting depicts a bearded figure in red and blue robes, standing on a golden base, holding a cloth filled with tiny faces and an open book. The scene is set against a blue sky with smaller figures above and architectural elements below.

Subject & Meaning

The central figure, identified by inscription as Saint Abraham, represents a heavenly figure welcoming souls into the afterlife. The cloth draped over his waist symbolizes the 'bosom of Abraham,' a place of happiness and peace.

Technique & Style

The painting features a harmonious color palette, including vermilion red, royal blue, and yellow, with elegant and discreet use of color. The image is framed by a phytomorphic border with a garland of yellow flowers and leaves.

Context

The use of symbols and text in this religious painting reflects traditional practices in religious art, where inscriptions and imagery conveyed spiritual meaning and identified key figures.

Cei Trei Sfinți Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură-de-Aur slujesc și săvârșesc Sfânta Liturghie împreună. Sunt înveșmântați în veșminte liturgice: sacos, felon și epitrahil verde, brun-ocru, kaki, brun-bronziu cu câte patru cruci pe mijlocul patrafirului. Sfântul Vasile cel Mare binecuvântează cu crucea în mâna dreaptă și ține în mâna stângă Sfânta Evanghelie. Sfântul Ioan Gură-de-Aur este în mijloc, așezat cu picioarele pe o pernă rotundă roșie, are mâna dreaptă lipită la piept, în semn de evlavie și cu mâna stângă ține cârja arhierească, Sfântul Grigorie binecuvântează cu mâna dreaptă și ține în mâna stângă Sfânta Evanghelie. Fondul este albastru ceruleum în registrul superior, în registrul inferior este un caroiaj brun-ocru-galben chihlimbar. Cromatica este armonioasă și săracă în nuanțe: verde smarald, absint, kaki, alb, roșu vermillon, albastru, alb, negru. Este o icoană specifică picturii de Valea Sebeșului, cu un desen fin cu conturul negru și cromatica pastelată. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sfântul Vasile Sfântul Ioan Sfântul Grigorie.
Cei Trei Sfinți Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură-de-Aur slujesc și săvârșesc Sfânta Liturghie împreună. Sunt înveșmântați în veșminte liturgice: sacos, felon și epitrahil verde, brun-ocru, kaki, brun-bronziu cu câte patru cruci pe mijlocul patrafirului. Sfântul Vasile cel Mare binecuvântează cu crucea în mâna dreaptă și ține în mâna stângă Sfânta Evanghelie. Sfântul Ioan Gură-de-Aur este în mijloc, așezat cu picioarele pe o pernă rotundă roșie, are mâna dreaptă lipită la piept, în semn de evlavie și cu mâna stângă ține cârja arhierească, Sfântul Grigorie binecuvântează cu mâna dreaptă și ține în mâna stângă Sfânta Evanghelie. Fondul este albastru ceruleum în registrul superior, în registrul inferior este un caroiaj brun-ocru-galben chihlimbar. Cromatica este armonioasă și săracă în nuanțe: verde smarald, absint, kaki, alb, roșu vermillon, albastru, alb, negru. Este o icoană specifică picturii de Valea Sebeșului, cu un desen fin cu conturul negru și cromatica pastelată. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sfântul Vasile Sfântul Ioan Sfântul Grigorie., Unknown

Artist & collection

Artist

Unknown

entity whose identity is not known

Frequently asked questions

Who painted Icoana îl reprezintă central, supradimensional, pe Sfântul Cuvios Părinte Avraam, îmbrăcat în veșminte roșii și albastre, cu un ștergar alb legat de brâu, în care are nenumărați creștini. Acest ștergar reprezintă, de fapt, sânul lui Avraam, adică o parte a Împărăției Cerurilor, acolo unde este fericirea mult-dorită. În mâna stângă ține Sfânta Scriptură - Biblia - deschisă, iar cu mâna dreaptă binecuvântează neamurile și noroadele. În registrul superior este Dumnezeu Binecuvântând și Maica Domnului ocrotind. În registrul inferior sunt elemente arhitecturale, reprezentând spațiul concret al istoriei neamurilor. Fondul este albastrul regal al cerului. Întreaga icoană este încadrată de un chenar fitomorf, format dintr-o ghirlandă de flori galbene și frunze, pe un lujer agățător. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos MP Maica Domnului Părintele Avraam. Icoana este de pe Valea Sebeșului. Cromatica este armonioasă și elegantă, discretă: roșu vermillon, stacojiu, albastru regal, verde, galben, gri, alb, negru.?

Icoana îl reprezintă central, supradimensional, pe Sfântul Cuvios Părinte Avraam, îmbrăcat în veșminte roșii și albastre, cu un ștergar alb legat de brâu, în care are nenumărați creștini. Acest ștergar reprezintă, de fapt, sânul lui Avraam, adică o parte a Împărăției Cerurilor, acolo unde este fericirea mult-dorită. În mâna stângă ține Sfânta Scriptură - Biblia - deschisă, iar cu mâna dreaptă binecuvântează neamurile și noroadele. În registrul superior este Dumnezeu Binecuvântând și Maica Domnului ocrotind. În registrul inferior sunt elemente arhitecturale, reprezentând spațiul concret al istoriei neamurilor. Fondul este albastrul regal al cerului. Întreaga icoană este încadrată de un chenar fitomorf, format dintr-o ghirlandă de flori galbene și frunze, pe un lujer agățător. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos MP Maica Domnului Părintele Avraam. Icoana este de pe Valea Sebeșului. Cromatica este armonioasă și elegantă, discretă: roșu vermillon, stacojiu, albastru regal, verde, galben, gri, alb, negru. was painted by Unknown in 1850.

Where can I see Icoana îl reprezintă central, supradimensional, pe Sfântul Cuvios Părinte Avraam, îmbrăcat în veșminte roșii și albastre, cu un ștergar alb legat de brâu, în care are nenumărați creștini. Acest ștergar reprezintă, de fapt, sânul lui Avraam, adică o parte a Împărăției Cerurilor, acolo unde este fericirea mult-dorită. În mâna stângă ține Sfânta Scriptură - Biblia - deschisă, iar cu mâna dreaptă binecuvântează neamurile și noroadele. În registrul superior este Dumnezeu Binecuvântând și Maica Domnului ocrotind. În registrul inferior sunt elemente arhitecturale, reprezentând spațiul concret al istoriei neamurilor. Fondul este albastrul regal al cerului. Întreaga icoană este încadrată de un chenar fitomorf, format dintr-o ghirlandă de flori galbene și frunze, pe un lujer agățător. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos MP Maica Domnului Părintele Avraam. Icoana este de pe Valea Sebeșului. Cromatica este armonioasă și elegantă, discretă: roșu vermillon, stacojiu, albastru regal, verde, galben, gri, alb, negru.?

Icoana îl reprezintă central, supradimensional, pe Sfântul Cuvios Părinte Avraam, îmbrăcat în veșminte roșii și albastre, cu un ștergar alb legat de brâu, în care are nenumărați creștini. Acest ștergar reprezintă, de fapt, sânul lui Avraam, adică o parte a Împărăției Cerurilor, acolo unde este fericirea mult-dorită. În mâna stângă ține Sfânta Scriptură - Biblia - deschisă, iar cu mâna dreaptă binecuvântează neamurile și noroadele. În registrul superior este Dumnezeu Binecuvântând și Maica Domnului ocrotind. În registrul inferior sunt elemente arhitecturale, reprezentând spațiul concret al istoriei neamurilor. Fondul este albastrul regal al cerului. Întreaga icoană este încadrată de un chenar fitomorf, format dintr-o ghirlandă de flori galbene și frunze, pe un lujer agățător. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos MP Maica Domnului Părintele Avraam. Icoana este de pe Valea Sebeșului. Cromatica este armonioasă și elegantă, discretă: roșu vermillon, stacojiu, albastru regal, verde, galben, gri, alb, negru. is held by ASTRA National Museum Complex.