Artwork

Icoana, întâlnită foarte rar, fiind și o reprezentare a temei "Facerea lumii" este caracteristică pentru pictura târzie de icoane din zona Nicula- Gherla Primii oameni, Adam și Eva, în picioare lângă pomul Cunoștinței binelui și răului(care formează axa verticală a compoziției), după ce Adam a căzut la rândul lui în ispită și a mușcat din fructul oprit, devenind conștienți de goliciunea lor trupească. Au mijlocul înconjurat de câte o ghirlandă de flori roșii cu frunze verzi. Adam ține o mână la gât, gestul vrând să exprime înghițirea mărului, ceea ce a generat, conform legendei, apariția "mărului lui Adam". Eva e cu mâna dreaptă întinsă spre șarpele care ține în gură mărul, tiparul vrând să redea simultan succesiunea momentelor. Chipurile sunt expresive, redate din ușor semiprofil, Părul lung, castaniu, lăsat pe umeri, Adam are mustață mică și barbă scurtă, Eva sânii evidențiați, trăsăturile anatomice redate cu minuțiozitate. Pomul, cu tulpină roșie, înaltă, în partea de sus având o coroană globulară, frunze verzi, lanceolate ș fructe roșii în formă de inimă. Șarpele viguros, de culoare verde, cu capul alb este încolăcit pe tulpină, cu capul întors în dreptul coroanei, ținînd în gură mărul. Câmp alb, decorat pe trei laturi cu o arcadă de trandafiri roșii(influența icoanelor slovace) Pământul redat în aceleași culori dominanate, roșu și verde. Rama profilată alcătuită din patru stinghii îmbinate oblic, brună.

Icoana, întâlnită foarte rar, fiind și o reprezentare a temei "Facerea lumii" este caracteristică pentru pictura târzie de icoane din zona Nicula- Gherla Primii oameni, Adam și Eva, în picioare lângă pomul Cunoștinței binelui și răului(care formează axa verticală a compoziției), după ce Adam a căzut la rândul lui în ispită și a mușcat din fructul oprit, devenind conștienți de goliciunea lor trupească. Au mijlocul înconjurat de câte o ghirlandă de flori roșii cu frunze verzi. Adam ține o mână la gât, gestul vrând să exprime înghițirea mărului, ceea ce a generat, conform legendei, apariția "mărului lui Adam". Eva e cu mâna dreaptă întinsă spre șarpele care ține în gură mărul, tiparul vrând să redea simultan succesiunea momentelor. Chipurile sunt expresive, redate din ușor semiprofil, Părul lung, castaniu, lăsat pe umeri, Adam are mustață mică și barbă scurtă, Eva sânii evidențiați, trăsăturile anatomice redate cu minuțiozitate. Pomul, cu tulpină roșie, înaltă, în partea de sus având o coroană globulară, frunze verzi, lanceolate ș fructe roșii în formă de inimă. Șarpele viguros, de culoare verde, cu capul alb este încolăcit pe tulpină, cu capul întors în dreptul coroanei, ținînd în gură mărul. Câmp alb, decorat pe trei laturi cu o arcadă de trandafiri roșii(influența icoanelor slovace) Pământul redat în aceleași culori dominanate, roșu și verde. Rama profilată alcătuită din patru stinghii îmbinate oblic, brună., by Unknown, 1850
Icoana, întâlnită foarte rar, fiind și o reprezentare a temei "Facerea lumii" este caracteristică pentru pictura târzie de icoane din zona Nicula- Gherla Primii oameni, Adam și Eva, în picioare lângă pomul Cunoștinței binelui și răului(care formează axa verticală a compoziției), după ce Adam a căzut la rândul lui în ispită și a mușcat din fructul oprit, devenind conștienți de goliciunea lor trupească. Au mijlocul înconjurat de câte o ghirlandă de flori roșii cu frunze verzi. Adam ține o mână la gât, gestul vrând să exprime înghițirea mărului, ceea ce a generat, conform legendei, apariția "mărului lui Adam". Eva e cu mâna dreaptă întinsă spre șarpele care ține în gură mărul, tiparul vrând să redea simultan succesiunea momentelor. Chipurile sunt expresive, redate din ușor semiprofil, Părul lung, castaniu, lăsat pe umeri, Adam are mustață mică și barbă scurtă, Eva sânii evidențiați, trăsăturile anatomice redate cu minuțiozitate. Pomul, cu tulpină roșie, înaltă, în partea de sus având o coroană globulară, frunze verzi, lanceolate ș fructe roșii în formă de inimă. Șarpele viguros, de culoare verde, cu capul alb este încolăcit pe tulpină, cu capul întors în dreptul coroanei, ținînd în gură mărul. Câmp alb, decorat pe trei laturi cu o arcadă de trandafiri roșii(influența icoanelor slovace) Pământul redat în aceleași culori dominanate, roșu și verde. Rama profilată alcătuită din patru stinghii îmbinate oblic, brună., by Unknown, 1850

Icoana, întâlnită foarte rar, fiind și o reprezentare a temei "Facerea lumii" este caracteristică pentru pictura târzie de icoane din zona Nicula- Gherla Primii oameni, Adam și Eva, în picioare lângă pomul Cunoștinței binelui și răului(care formează axa verticală a compoziției), după ce Adam a căzut la rândul lui în ispită și a mușcat din fructul oprit, devenind conștienți de goliciunea lor trupească. Au mijlocul înconjurat de câte o ghirlandă de flori roșii cu frunze verzi. Adam ține o mână la gât, gestul vrând să exprime înghițirea mărului, ceea ce a generat, conform legendei, apariția "mărului lui Adam". Eva e cu mâna dreaptă întinsă spre șarpele care ține în gură mărul, tiparul vrând să redea simultan succesiunea momentelor. Chipurile sunt expresive, redate din ușor semiprofil, Părul lung, castaniu, lăsat pe umeri, Adam are mustață mică și barbă scurtă, Eva sânii evidențiați, trăsăturile anatomice redate cu minuțiozitate. Pomul, cu tulpină roșie, înaltă, în partea de sus având o coroană globulară, frunze verzi, lanceolate ș fructe roșii în formă de inimă. Șarpele viguros, de culoare verde, cu capul alb este încolăcit pe tulpină, cu capul întors în dreptul coroanei, ținînd în gură mărul. Câmp alb, decorat pe trei laturi cu o arcadă de trandafiri roșii(influența icoanelor slovace) Pământul redat în aceleași culori dominanate, roșu și verde. Rama profilată alcătuită din patru stinghii îmbinate oblic, brună. is a drawing by Unknown. It dates from 1850 and is held in the collection of the "Dimitrie Gusti" National Village Museum.

About this work

Overview

The figures stand on a ground rendered in dominant red and green tones, enclosed within a brown, profiled frame constructed from four obliquely joined stiles.

Created circa 1850 by an unknown artist, this icon depicts the biblical narrative of the Fall of Man, specifically the moment Adam and Eve become aware of their nudity after eating the forbidden fruit. The composition is vertically oriented around a central tree with a red trunk and a globular crown bearing red, heart-shaped fruits. Adam stands to the left, characterized by a small beard and mustache, with his right hand raised to his throat to signify the act of swallowing the apple, a gesture linked to the legend of the Adam's apple.

To the right, Eve reaches toward a green serpent with a white head, which is coiled around the tree trunk and holds the fruit in its mouth. The figures are framed by floral garlands of red flowers and green leaves, set against a white background decorated on three sides with a border of red roses, reflecting Slovak iconographic influences. The work exemplifies late 19th-century icon painting from the Nicula-Gherla region, noted for its expressive facial features rendered in slight profile and detailed anatomical representation.

The figures stand on a ground rendered in dominant red and green tones, enclosed within a brown, profiled frame constructed from four obliquely joined stiles.

Subject & Meaning

Adam and Eve are shown at the moment of temptation: Adam, hand placed at his throat, suggests the act of biting the forbidden fruit, while Eve reaches toward the serpent that holds the apple in its mouth. The composition emphasizes the transition from innocence to awareness of bodily nakedness, a central theme of the creation narrative.

Technique & Style

Rendered in the late iconographic tradition of the Nicula‑Gherla region, the figures are painted in a semi‑profile with careful attention to anatomical detail. Adam’s short beard and moustache, Eva’s exposed breasts, and the vivid red‑green palette of the tree and foliage reflect a synthesis of local folk motifs and influences from Slovak iconography, evident in the surrounding rose arches.

Context

The piece belongs to a rare group of icons illustrating the "Creation of the World" theme, a subject infrequently treated in Romanian ecclesiastical art. Its decorative borders and stylized flora align it with late‑period devotional paintings that combined narrative clarity with ornamental richness.

Legacy

As an uncommon example of the Nicula‑Gherla iconographic school, the work offers insight into regional interpretations of biblical stories during the later period of Orthodox icon painting. Its distinctive color scheme and detailed figural rendering continue to inform studies of cross‑cultural influences in Eastern European religious art.

Icoana, întâlnită foarte rar, fiind și o reprezentare a temei "Facerea lumii" este caracteristică pentru pictura târzie de icoane de la Nicula(sticlă și culori industriale, cromatica, abundența florală, compoziția încărcată, câmp policrom). Primii oameni, Adam și Eva, în picioare lângă pomul Cunoștinței binelui și răului(care formează axa verticală a compoziției), după ce Adam a căzut la rândul lui în ispită și a mușcat din fructul oprit, devenind conștienți de goliciunea lor trupească. Au mijlocul înconjurat de câte o ghirlandă de flori roșii cu frunze verzi. Adam ține o mână la gât, gestul vrând să exprime înghițirea mărului, ceea ce a generat, conform legendei, apariția "mărului lui Adam".. Eva e cu mâna dreaptă întinsă spre șarpele care ține în gură mărul, tiparul(aproximativ același în toate icoanele din zonă) vrând să redea simultan succesiunea momentelor. Chipurile sunt expresive, redate din ușor semiprofil, ochii mari, ai lui Adam cu o undă de teamă și vinovăție. Părul le este lung, negru, lăsat pe umeri, Adam are mustață mică și barbă scurtă, Eva sânii accentuați. Corpurile ușor diforme. Pomul, cu tulpină dreptunghiulară, înaltă, în partea de sus având câteva ramuri subțiri cu frunze lanceolate și fructe roșii sugerând coroana. Șarpele de culoare verde, cu capul alb este încolăcit pe tulpină, cu capul întors în dreptul coroanei(iconarul nu a reușit redarea în spațiu). Câmp multicolor, bleu în partea de sus, roșu intens în pătrimea inferioară, ocru galben- banda de la mijloc. În partea de jos pictate flori pe tulpini, sus flori mari, roșii pe tulpini sinuoase. Rama profilată este alcătuită din patru stinghii îmbinate oblic, pictată cu negru. Dosul este din lemn subțire de brad.
Icoana, întâlnită foarte rar, fiind și o reprezentare a temei "Facerea lumii" este caracteristică pentru pictura târzie de icoane de la Nicula(sticlă și culori industriale, cromatica, abundența florală, compoziția încărcată, câmp policrom). Primii oameni, Adam și Eva, în picioare lângă pomul Cunoștinței binelui și răului(care formează axa verticală a compoziției), după ce Adam a căzut la rândul lui în ispită și a mușcat din fructul oprit, devenind conștienți de goliciunea lor trupească. Au mijlocul înconjurat de câte o ghirlandă de flori roșii cu frunze verzi. Adam ține o mână la gât, gestul vrând să exprime înghițirea mărului, ceea ce a generat, conform legendei, apariția "mărului lui Adam".. Eva e cu mâna dreaptă întinsă spre șarpele care ține în gură mărul, tiparul(aproximativ același în toate icoanele din zonă) vrând să redea simultan succesiunea momentelor. Chipurile sunt expresive, redate din ușor semiprofil, ochii mari, ai lui Adam cu o undă de teamă și vinovăție. Părul le este lung, negru, lăsat pe umeri, Adam are mustață mică și barbă scurtă, Eva sânii accentuați. Corpurile ușor diforme. Pomul, cu tulpină dreptunghiulară, înaltă, în partea de sus având câteva ramuri subțiri cu frunze lanceolate și fructe roșii sugerând coroana. Șarpele de culoare verde, cu capul alb este încolăcit pe tulpină, cu capul întors în dreptul coroanei(iconarul nu a reușit redarea în spațiu). Câmp multicolor, bleu în partea de sus, roșu intens în pătrimea inferioară, ocru galben- banda de la mijloc. În partea de jos pictate flori pe tulpini, sus flori mari, roșii pe tulpini sinuoase. Rama profilată este alcătuită din patru stinghii îmbinate oblic, pictată cu negru. Dosul este din lemn subțire de brad., anonim

Artist & collection

Artist

Unknown

entity whose identity is not known

Frequently asked questions

Who painted Icoana, întâlnită foarte rar, fiind și o reprezentare a temei "Facerea lumii" este caracteristică pentru pictura târzie de icoane din zona Nicula- Gherla Primii oameni, Adam și Eva, în picioare lângă pomul Cunoștinței binelui și răului(care formează axa verticală a compoziției), după ce Adam a căzut la rândul lui în ispită și a mușcat din fructul oprit, devenind conștienți de goliciunea lor trupească. Au mijlocul înconjurat de câte o ghirlandă de flori roșii cu frunze verzi. Adam ține o mână la gât, gestul vrând să exprime înghițirea mărului, ceea ce a generat, conform legendei, apariția "mărului lui Adam". Eva e cu mâna dreaptă întinsă spre șarpele care ține în gură mărul, tiparul vrând să redea simultan succesiunea momentelor. Chipurile sunt expresive, redate din ușor semiprofil, Părul lung, castaniu, lăsat pe umeri, Adam are mustață mică și barbă scurtă, Eva sânii evidențiați, trăsăturile anatomice redate cu minuțiozitate. Pomul, cu tulpină roșie, înaltă, în partea de sus având o coroană globulară, frunze verzi, lanceolate ș fructe roșii în formă de inimă. Șarpele viguros, de culoare verde, cu capul alb este încolăcit pe tulpină, cu capul întors în dreptul coroanei, ținînd în gură mărul. Câmp alb, decorat pe trei laturi cu o arcadă de trandafiri roșii(influența icoanelor slovace) Pământul redat în aceleași culori dominanate, roșu și verde. Rama profilată alcătuită din patru stinghii îmbinate oblic, brună.?

Icoana, întâlnită foarte rar, fiind și o reprezentare a temei "Facerea lumii" este caracteristică pentru pictura târzie de icoane din zona Nicula- Gherla Primii oameni, Adam și Eva, în picioare lângă pomul Cunoștinței binelui și răului(care formează axa verticală a compoziției), după ce Adam a căzut la rândul lui în ispită și a mușcat din fructul oprit, devenind conștienți de goliciunea lor trupească. Au mijlocul înconjurat de câte o ghirlandă de flori roșii cu frunze verzi. Adam ține o mână la gât, gestul vrând să exprime înghițirea mărului, ceea ce a generat, conform legendei, apariția "mărului lui Adam". Eva e cu mâna dreaptă întinsă spre șarpele care ține în gură mărul, tiparul vrând să redea simultan succesiunea momentelor. Chipurile sunt expresive, redate din ușor semiprofil, Părul lung, castaniu, lăsat pe umeri, Adam are mustață mică și barbă scurtă, Eva sânii evidențiați, trăsăturile anatomice redate cu minuțiozitate. Pomul, cu tulpină roșie, înaltă, în partea de sus având o coroană globulară, frunze verzi, lanceolate ș fructe roșii în formă de inimă. Șarpele viguros, de culoare verde, cu capul alb este încolăcit pe tulpină, cu capul întors în dreptul coroanei, ținînd în gură mărul. Câmp alb, decorat pe trei laturi cu o arcadă de trandafiri roșii(influența icoanelor slovace) Pământul redat în aceleași culori dominanate, roșu și verde. Rama profilată alcătuită din patru stinghii îmbinate oblic, brună. was painted by Unknown in 1850.

Where can I see Icoana, întâlnită foarte rar, fiind și o reprezentare a temei "Facerea lumii" este caracteristică pentru pictura târzie de icoane din zona Nicula- Gherla Primii oameni, Adam și Eva, în picioare lângă pomul Cunoștinței binelui și răului(care formează axa verticală a compoziției), după ce Adam a căzut la rândul lui în ispită și a mușcat din fructul oprit, devenind conștienți de goliciunea lor trupească. Au mijlocul înconjurat de câte o ghirlandă de flori roșii cu frunze verzi. Adam ține o mână la gât, gestul vrând să exprime înghițirea mărului, ceea ce a generat, conform legendei, apariția "mărului lui Adam". Eva e cu mâna dreaptă întinsă spre șarpele care ține în gură mărul, tiparul vrând să redea simultan succesiunea momentelor. Chipurile sunt expresive, redate din ușor semiprofil, Părul lung, castaniu, lăsat pe umeri, Adam are mustață mică și barbă scurtă, Eva sânii evidențiați, trăsăturile anatomice redate cu minuțiozitate. Pomul, cu tulpină roșie, înaltă, în partea de sus având o coroană globulară, frunze verzi, lanceolate ș fructe roșii în formă de inimă. Șarpele viguros, de culoare verde, cu capul alb este încolăcit pe tulpină, cu capul întors în dreptul coroanei, ținînd în gură mărul. Câmp alb, decorat pe trei laturi cu o arcadă de trandafiri roșii(influența icoanelor slovace) Pământul redat în aceleași culori dominanate, roșu și verde. Rama profilată alcătuită din patru stinghii îmbinate oblic, brună.?

Icoana, întâlnită foarte rar, fiind și o reprezentare a temei "Facerea lumii" este caracteristică pentru pictura târzie de icoane din zona Nicula- Gherla Primii oameni, Adam și Eva, în picioare lângă pomul Cunoștinței binelui și răului(care formează axa verticală a compoziției), după ce Adam a căzut la rândul lui în ispită și a mușcat din fructul oprit, devenind conștienți de goliciunea lor trupească. Au mijlocul înconjurat de câte o ghirlandă de flori roșii cu frunze verzi. Adam ține o mână la gât, gestul vrând să exprime înghițirea mărului, ceea ce a generat, conform legendei, apariția "mărului lui Adam". Eva e cu mâna dreaptă întinsă spre șarpele care ține în gură mărul, tiparul vrând să redea simultan succesiunea momentelor. Chipurile sunt expresive, redate din ușor semiprofil, Părul lung, castaniu, lăsat pe umeri, Adam are mustață mică și barbă scurtă, Eva sânii evidențiați, trăsăturile anatomice redate cu minuțiozitate. Pomul, cu tulpină roșie, înaltă, în partea de sus având o coroană globulară, frunze verzi, lanceolate ș fructe roșii în formă de inimă. Șarpele viguros, de culoare verde, cu capul alb este încolăcit pe tulpină, cu capul întors în dreptul coroanei, ținînd în gură mărul. Câmp alb, decorat pe trei laturi cu o arcadă de trandafiri roșii(influența icoanelor slovace) Pământul redat în aceleași culori dominanate, roșu și verde. Rama profilată alcătuită din patru stinghii îmbinate oblic, brună. is held by "Dimitrie Gusti" National Village Museum.