Artwork

Tema iconografică este "Sfântul Gheorghe omorînd balaurul", realizată într-un stil neoclasic cu accente romantice. Sfântul Gheorghe, înveșmântat ostășește(tipic epocii medievale, cămașă de zale, tunică scurtă, verde, cu franjuri, cizme răsfrânte, mantie roșie, coif metalic cu o pană roșie), călare pe un cal alb, ridicat în două picioare, omoară balaurul cu o suliță. Calul este cabrat, cu harnașament bogat, aurit. Veșmintele sfântului valorate cu auriu. Balaurul,plasat în fața grotei, verde, cu aripi mici, picioare scurte cu gheare, gura cu dinți și două limbi ascuțite. Deasupra, dintr-un nor luminos un înger înaripat îi aduce sfântului cununa muceniciei. Peisajul redat în manieră romantică. Relieful accidentat, cu arbuști redați minuțios în prim plan, iar în plan îndepărtat siluetele unor munți. În dreapta, în depărtare, zidurile cetății proiectate pe fondul cerului care începe să se însenineze. Pe panta dealului, fata de împărat alergând cu brațele întinse către intrarea în cetate. În colțul drept jos este scris textul de dar, central anul și autorul. Icoana este realizată cu măiestrie, paleta cromatică armonioasă, gesturile, proporțiile, respectate. Chenar aurit cu influențe baroce.

Tema iconografică este "Sfântul Gheorghe omorînd balaurul", realizată într-un stil neoclasic cu accente romantice. Sfântul Gheorghe, înveșmântat ostășește(tipic epocii medievale, cămașă de zale, tunică scurtă, verde, cu franjuri, cizme răsfrânte, mantie roșie, coif metalic cu o pană roșie), călare pe un cal alb, ridicat în două picioare, omoară balaurul cu o suliță. Calul este cabrat, cu harnașament bogat, aurit. Veșmintele sfântului valorate cu auriu. Balaurul,plasat în fața grotei, verde, cu aripi mici, picioare scurte cu gheare, gura cu dinți și două limbi ascuțite. Deasupra, dintr-un nor luminos un înger înaripat îi aduce sfântului cununa muceniciei. Peisajul redat în manieră romantică. Relieful accidentat, cu arbuști redați minuțios în prim plan, iar în plan îndepărtat siluetele unor munți. În dreapta, în depărtare, zidurile cetății proiectate pe fondul cerului care începe să se însenineze. Pe panta dealului, fata de împărat alergând cu brațele întinse către intrarea în cetate. În colțul drept jos este scris textul de dar, central anul și autorul. Icoana este realizată cu măiestrie, paleta cromatică armonioasă, gesturile, proporțiile, respectate. Chenar aurit cu influențe baroce., by Orășanu Matache
Tema iconografică este "Sfântul Gheorghe omorînd balaurul", realizată într-un stil neoclasic cu accente romantice. Sfântul Gheorghe, înveșmântat ostășește(tipic epocii medievale, cămașă de zale, tunică scurtă, verde, cu franjuri, cizme răsfrânte, mantie roșie, coif metalic cu o pană roșie), călare pe un cal alb, ridicat în două picioare, omoară balaurul cu o suliță. Calul este cabrat, cu harnașament bogat, aurit. Veșmintele sfântului valorate cu auriu. Balaurul,plasat în fața grotei, verde, cu aripi mici, picioare scurte cu gheare, gura cu dinți și două limbi ascuțite. Deasupra, dintr-un nor luminos un înger înaripat îi aduce sfântului cununa muceniciei. Peisajul redat în manieră romantică. Relieful accidentat, cu arbuști redați minuțios în prim plan, iar în plan îndepărtat siluetele unor munți. În dreapta, în depărtare, zidurile cetății proiectate pe fondul cerului care începe să se însenineze. Pe panta dealului, fata de împărat alergând cu brațele întinse către intrarea în cetate. În colțul drept jos este scris textul de dar, central anul și autorul. Icoana este realizată cu măiestrie, paleta cromatică armonioasă, gesturile, proporțiile, respectate. Chenar aurit cu influențe baroce., by Orășanu Matache

Tema iconografică este "Sfântul Gheorghe omorînd balaurul", realizată într-un stil neoclasic cu accente romantice. Sfântul Gheorghe, înveșmântat ostășește(tipic epocii medievale, cămașă de zale, tunică scurtă, verde, cu franjuri, cizme răsfrânte, mantie roșie, coif metalic cu o pană roșie), călare pe un cal alb, ridicat în două picioare, omoară balaurul cu o suliță. Calul este cabrat, cu harnașament bogat, aurit. Veșmintele sfântului valorate cu auriu. Balaurul,plasat în fața grotei, verde, cu aripi mici, picioare scurte cu gheare, gura cu dinți și două limbi ascuțite. Deasupra, dintr-un nor luminos un înger înaripat îi aduce sfântului cununa muceniciei. Peisajul redat în manieră romantică. Relieful accidentat, cu arbuști redați minuțios în prim plan, iar în plan îndepărtat siluetele unor munți. În dreapta, în depărtare, zidurile cetății proiectate pe fondul cerului care începe să se însenineze. Pe panta dealului, fata de împărat alergând cu brațele întinse către intrarea în cetate. În colțul drept jos este scris textul de dar, central anul și autorul. Icoana este realizată cu măiestrie, paleta cromatică armonioasă, gesturile, proporțiile, respectate. Chenar aurit cu influențe baroce. is a drawing by Orășanu Matache. It is held in the collection of the "Dimitrie Gusti" National Village Museum. The painting depicts Saint George slaying a dragon, rendered in a neoclassical style with romantic accents.

About this work

Overview

The painting depicts Saint George slaying a dragon, rendered in a neoclassical style with romantic accents. The scene is populated by several figures and features a detailed landscape.

Subject & Meaning

The artwork illustrates the legend of Saint George, a martyr, killing a dragon. The saint is shown on horseback, spear in hand, while an angel descends with a crown, symbolizing martyrdom. A princess flees towards a city in the background.

Technique & Style

The painting showcases a harmonious color palette and attention to detail. The artist has skillfully rendered the textures of the characters' clothing and the landscape. The composition is framed by a gilded border with baroque influences.

Context

The artwork is characteristic of the neoclassical style, with romantic elements evident in the landscape and the emotional intensity of the scene.

Icoana este pictată pe un suport de lemn de formă dreptunghiulară, în ax orizontal. Tema iconografică este "Sfântul Gheorghe omorînd balaurul". În prim plan, Sf. Gheorghe, înveșmântat ostășește(tipic epocii medievale, cămașă de zale, tunică până la genunghi, cizme înalte, mantie), călare pe un cal alb, ridicat în două picioare, omoară balaurul cu o suliță. Aureolă aurită, cu raze fine pe margine. În mâna cu sulița ține și o cruce. Balaurul(reprezentînd răul în forma lui cea mai joasă) cu coada în săgeată este încolăcit sub picioarele calului, . În partea dreaptă, fecioara pe care o scapă sfântul de la moarte, în veșmânt împărătesc și coroană pe cap, privește scena cu bucurie, cu brațele ridicate. În spatele ei, peste o colină, este reprezentată schematic cetatea, printr-un zid alb crenelat. Deasupra lor, dintr-un nor luminos, mâna dreaptă a lui Dumnezeu, binecuvântând. Compoziția este dinamică, chipurile expresive, gesturile bine realizate. Cromatica este bine echilibrată, zugravul folosește contrastele pentru a da profunzime scenei. Cerul albastru de Prusia, ușor luminat pe linia orizontului.Cromatica este specifică pentru mai multe icoane aparținînd bisericii Răpciuni cam din aceeași perioadă. Rama este realizată din patru stinghii subțiri profilate, îmbinate oblic. Icoana cu ramă este montată într-un panou pictată în roșu stins, care făcea parte din friza de jos a iconostasului.
Icoana este pictată pe un suport de lemn de formă dreptunghiulară, în ax orizontal. Tema iconografică este "Sfântul Gheorghe omorînd balaurul". În prim plan, Sf. Gheorghe, înveșmântat ostășește(tipic epocii medievale, cămașă de zale, tunică până la genunghi, cizme înalte, mantie), călare pe un cal alb, ridicat în două picioare, omoară balaurul cu o suliță. Aureolă aurită, cu raze fine pe margine. În mâna cu sulița ține și o cruce. Balaurul(reprezentînd răul în forma lui cea mai joasă) cu coada în săgeată este încolăcit sub picioarele calului, . În partea dreaptă, fecioara pe care o scapă sfântul de la moarte, în veșmânt împărătesc și coroană pe cap, privește scena cu bucurie, cu brațele ridicate. În spatele ei, peste o colină, este reprezentată schematic cetatea, printr-un zid alb crenelat. Deasupra lor, dintr-un nor luminos, mâna dreaptă a lui Dumnezeu, binecuvântând. Compoziția este dinamică, chipurile expresive, gesturile bine realizate. Cromatica este bine echilibrată, zugravul folosește contrastele pentru a da profunzime scenei. Cerul albastru de Prusia, ușor luminat pe linia orizontului.Cromatica este specifică pentru mai multe icoane aparținînd bisericii Răpciuni cam din aceeași perioadă. Rama este realizată din patru stinghii subțiri profilate, îmbinate oblic. Icoana cu ramă este montată într-un panou pictată în roșu stins, care făcea parte din friza de jos a iconostasului., Dumitru zugrav

Artist & collection

Artist

Orășanu Matache

Matache kept a tin of dried lizard skins in his Bucharest studio and sometimes painted saints with their scales showing.

Frequently asked questions

Who painted Tema iconografică este "Sfântul Gheorghe omorînd balaurul", realizată într-un stil neoclasic cu accente romantice. Sfântul Gheorghe, înveșmântat ostășește(tipic epocii medievale, cămașă de zale, tunică scurtă, verde, cu franjuri, cizme răsfrânte, mantie roșie, coif metalic cu o pană roșie), călare pe un cal alb, ridicat în două picioare, omoară balaurul cu o suliță. Calul este cabrat, cu harnașament bogat, aurit. Veșmintele sfântului valorate cu auriu. Balaurul,plasat în fața grotei, verde, cu aripi mici, picioare scurte cu gheare, gura cu dinți și două limbi ascuțite. Deasupra, dintr-un nor luminos un înger înaripat îi aduce sfântului cununa muceniciei. Peisajul redat în manieră romantică. Relieful accidentat, cu arbuști redați minuțios în prim plan, iar în plan îndepărtat siluetele unor munți. În dreapta, în depărtare, zidurile cetății proiectate pe fondul cerului care începe să se însenineze. Pe panta dealului, fata de împărat alergând cu brațele întinse către intrarea în cetate. În colțul drept jos este scris textul de dar, central anul și autorul. Icoana este realizată cu măiestrie, paleta cromatică armonioasă, gesturile, proporțiile, respectate. Chenar aurit cu influențe baroce.?

Tema iconografică este "Sfântul Gheorghe omorînd balaurul", realizată într-un stil neoclasic cu accente romantice. Sfântul Gheorghe, înveșmântat ostășește(tipic epocii medievale, cămașă de zale, tunică scurtă, verde, cu franjuri, cizme răsfrânte, mantie roșie, coif metalic cu o pană roșie), călare pe un cal alb, ridicat în două picioare, omoară balaurul cu o suliță. Calul este cabrat, cu harnașament bogat, aurit. Veșmintele sfântului valorate cu auriu. Balaurul,plasat în fața grotei, verde, cu aripi mici, picioare scurte cu gheare, gura cu dinți și două limbi ascuțite. Deasupra, dintr-un nor luminos un înger înaripat îi aduce sfântului cununa muceniciei. Peisajul redat în manieră romantică. Relieful accidentat, cu arbuști redați minuțios în prim plan, iar în plan îndepărtat siluetele unor munți. În dreapta, în depărtare, zidurile cetății proiectate pe fondul cerului care începe să se însenineze. Pe panta dealului, fata de împărat alergând cu brațele întinse către intrarea în cetate. În colțul drept jos este scris textul de dar, central anul și autorul. Icoana este realizată cu măiestrie, paleta cromatică armonioasă, gesturile, proporțiile, respectate. Chenar aurit cu influențe baroce. was painted by Orășanu Matache.

Where can I see Tema iconografică este "Sfântul Gheorghe omorînd balaurul", realizată într-un stil neoclasic cu accente romantice. Sfântul Gheorghe, înveșmântat ostășește(tipic epocii medievale, cămașă de zale, tunică scurtă, verde, cu franjuri, cizme răsfrânte, mantie roșie, coif metalic cu o pană roșie), călare pe un cal alb, ridicat în două picioare, omoară balaurul cu o suliță. Calul este cabrat, cu harnașament bogat, aurit. Veșmintele sfântului valorate cu auriu. Balaurul,plasat în fața grotei, verde, cu aripi mici, picioare scurte cu gheare, gura cu dinți și două limbi ascuțite. Deasupra, dintr-un nor luminos un înger înaripat îi aduce sfântului cununa muceniciei. Peisajul redat în manieră romantică. Relieful accidentat, cu arbuști redați minuțios în prim plan, iar în plan îndepărtat siluetele unor munți. În dreapta, în depărtare, zidurile cetății proiectate pe fondul cerului care începe să se însenineze. Pe panta dealului, fata de împărat alergând cu brațele întinse către intrarea în cetate. În colțul drept jos este scris textul de dar, central anul și autorul. Icoana este realizată cu măiestrie, paleta cromatică armonioasă, gesturile, proporțiile, respectate. Chenar aurit cu influențe baroce.?

Tema iconografică este "Sfântul Gheorghe omorînd balaurul", realizată într-un stil neoclasic cu accente romantice. Sfântul Gheorghe, înveșmântat ostășește(tipic epocii medievale, cămașă de zale, tunică scurtă, verde, cu franjuri, cizme răsfrânte, mantie roșie, coif metalic cu o pană roșie), călare pe un cal alb, ridicat în două picioare, omoară balaurul cu o suliță. Calul este cabrat, cu harnașament bogat, aurit. Veșmintele sfântului valorate cu auriu. Balaurul,plasat în fața grotei, verde, cu aripi mici, picioare scurte cu gheare, gura cu dinți și două limbi ascuțite. Deasupra, dintr-un nor luminos un înger înaripat îi aduce sfântului cununa muceniciei. Peisajul redat în manieră romantică. Relieful accidentat, cu arbuști redați minuțios în prim plan, iar în plan îndepărtat siluetele unor munți. În dreapta, în depărtare, zidurile cetății proiectate pe fondul cerului care începe să se însenineze. Pe panta dealului, fata de împărat alergând cu brațele întinse către intrarea în cetate. În colțul drept jos este scris textul de dar, central anul și autorul. Icoana este realizată cu măiestrie, paleta cromatică armonioasă, gesturile, proporțiile, respectate. Chenar aurit cu influențe baroce. is held by "Dimitrie Gusti" National Village Museum.